Actorii Eva Mendes şi Ryan Gosling, care au o relaţie din 2011, vor deveni părinţi pentru prima oară, actriţa fiind însărcinată în şapte luni, conform informaţiilor apărute în presa americană, citată de contactmusic.com.
"Ea este pregătită să fie mamă de ceva vreme, iar faptul că împărtăşeşte această experienţă cu Ryan este un vis devenit realitate ", a declarat o sursă pentru revista OK.
Eva Mendes, în vârstă de 40 de ani, şi Ryan Gosling, în vârstă de 33 de ani, au o relaţie din 2011, când s-au cunoscut în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Destine la răscruce/ The Place Beyond the Pines", în regia lui Derek Cianfrance.
Născută pe 5 martie 1974, Eva Mendes a urmat studii de marketing la California State University, la care a renunţat însă pentru a studia actoria. Este cunoscută din filme precum "Zi de instrucţie/ Training Day" (2001), "Noaptea e a noastră/ We Own the Night" (2007), "Demon pe două roţi/ Ghost Rider" (2007) şi "Păcatele unui poliţist - Ultimul apel: New Orleans" (2009).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Actorii Eva Mendes , California State University , Derek Cianfrance , New Orleans , Ryan Gosling , Ghost Rider , The Place Beyond , Training Day , We Own
Vizualizari: 1316


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Alzara 1918
Acum 10 ore
Gheorghe Ion
Acum 11 ore
Forest Gump
Acum 12 ore
Che
Acum 13 ore
Kukuruku