Biroul Național de Coordonare al PPDD a decis în această săptămână dizolvarea Biroului Permanent Județean Sibiu al partidului. În locul Luminiței Beldean a fost numit în funcția de președinte interimar primarului comunei Brădeni, Liviu Modoi (foto). ”Prim vicepreşedinţi au fost numiţi Alexandru Sas, preşedinte al Organizaţiei locale Avrig, care a obţinut după Brădeni, cele mai bune rezultate la alegerile euro-parlamentare si d-na consilier judeţean Ilie Bologa Maria. Secretar executiv a rămas consilierul judeţean Constantin Borcan”, se arată într-un comunicat de presă remis de PPDD Sibiu.
Liviu Modoi, singurul primar PP-DD din județul Sibiu, a plătit din banii lui vopseaua mov pentru locuitorii din Brădeni care, în campania parlamentarelor de anul trecut, doreau să își vopsească fațada casei. ”Cu partidul, e greu acum. Așteptăm să vedem ce va fi. Să sperăm că rezistă partidul, trebuie”, spunea Liviu Modoi în urmă cu câteva luni.
La alegerile europarlamentare, PPDD a avut în județul Sibiu un procent de 3,66% din voturi, în timp ce la nivelul municipiului procentul a fost de 2,29%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 5 ore
Xman
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel