Sâmbătă,
19.09.2020
Innorat
Acum
11°C

In weekend se verniseaza doua expozitii la Brukenthal

17 Iulie 2014 11:17

„Geologia de zi cu zi” este una dintre cele două expoziţii care se vor vernisa săptămâna aceasta la Brukenthal.

“Geologia este o ştiinţă ale cărei concepte, domeniu par departe de viaţa cotidiană a fiecăruia, iar percepţia generală este că geologia este legată de exploatarea petrolului, cărbunilor, minereurilor. De fapt suntem înconjuraţi de produsele geologice acasă, la birou, la cumpărături. Majoritatea obiectelor pe care le folosim zilnic, unele medicamente, obiecte de artă şi ornamentale au un trecut geologic. Chiar şi banalul pahar cu apă înseamnă geologie chiar de două ori: apa provine din stratele geologice şi compoziţia chimică a acestora determină compoziţia apei iar sticla din care este confecţionat paharul necesită o resursă minerală – nisipul cuarţifer. În expoziţie prezentăm această realitate şi vom expune alături de roci şi minerale din colecţiile muzeului produsele finite”, spun reprezentanţii muzeului sibian.

Expoziţia va fi vernisată vineri, 18 iulie, la Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia.

A doua expoziţie pe care sibienii o vor putea vizita, începând de sâmbătă, face parte din proiectul “Sustainable landscapes: A social-ecological study on the future of Southern Transylvania” coordonat de Leuphana Universität Lüneburg (Germania) prin prof. dr. Joern Fischer.

Expoziţia “Dezvoltarea sustenabilă a peisajului: Perspectivele dezvoltării socio-ecologice în sudul Transilvaniei” a fost realizată în urma unui proiect de cercetare a patrimoniului natural şi cultural (relaţiile comunitate – tradiţii – natură) din Podişul Târnavelor, de-a lungul a cinci ani (2010 – 2014).

„Rezultatele proiectului oferă o gamă largă de informaţii cu privire la diversitatea naturală şi culturală a regiunii, asupra modului în care localnicii valorifică/apreciază mediul înconjurător. Aceste informaţii trasează perspective atât asupra oportunităţilor cât şi asupra barierelor care stau în calea dezvoltării socio-economice a sudului Transilvaniei. Expoziţia, de postere, urmăreşte patru traiectorii posibile de dezvoltare sau "scenarii", rezultate în urma proiectului şi a atelierelor de lucru desfăşurate în colaborare cu instituţiile şi factorii de decizie locali”, spun organizatorii.

Expoziţia va fi vernisată sâmbătă, 19 iulie, de la ora 12:00, la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus