Joi,
18.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

La aniversarea celor 70 de ani, pe scena din Piata Mare urca patru generatii ale Junilor Sibiului

Un spectacol de zile mari îi așteaptă pe sibienii iubitori de tradiții și de țară: după un turneu internațional cu ocazia împlinirii a 70 de ani de existență, ansamblul Junii Sibiului va organiza un spectacol omagial în Piața Mare a Sibiului, în seara zilei de vineri, 1 august 2014. De la ora 19:00, Junii Sibiului promit să sărbătorească Sibiul și cultura tradițională prin cântec și joc. ”Am pregătit un spectacol special pentru această aniversare, iar în cadrul lui ne vor fi alături numeroși soliști, prieteni și colaboratori ai ansamblului, provenind atât din generațiile tinere, cât și din rândurile interpreţilor de muzică populară demult consacrați. Publicul din Sibiu a apreciat de fiecare dată cântecele şi dansurile populare prezentate de «Junii Sibiului». Pentru noi, ropotele de aplauze şi ovaţiile sibienilor, căldura extraordinară cu care ne întâmpină sunt cel mai frumos omagiu la ceas aniversar. Este o bucurie şi o onoare  pentru noi să evoluăm în Piața Mare, pentru Sibiu și pentru sibieni”, spune Silvia Macrea, coregraf al ansamblului şi director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea  Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul spectacolului cu intrare liberă, pe scena la a cărei amenajare se lucrează deja vor urca patru generații ale Junilor: copiii de la “Cibinul“, tinerii de la “Ceata Junilor“, profesioniștii de la “Cindrelul-Junii Sibiului“ și “Veteranii Junii Sibiului“.
”Alături de ei se vor afla invitaţi, soliștii din diferite generații: Răzvan Năstăsescu, Codruța Rodean, Anca Mărginean, Traian Stoiță, Viorica Țepeș, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Viorica Telcean, Gabriela Tuță, Maria Lia Bologa, Tiberiu Ceia, Florica Bradu, Elena Merișoreanu, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Ilie Medrea, Viorica Macovei, Gelu Voicu, Liliana Laichici, Nineta Popa, Mariana Anghel, Alexandru Pugna, Mariana Deac și Nicoleta Voica. Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor”, se mai arată în comunicatul de presă emis de Junii Sibiului.
Spectacolul este înscris pe Agenda culturală a Sibiului, fiind finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu. Organizatori sunt Consiliul Judeţean Sibiu și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea  Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu.


Despre “Junii Sibiului“
Sursa: Comunicat Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea  Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu

În contextul celor 7 decenii de existență a ansamblului, întregul an 2014 este unul aniversar, iar evenimentele organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul - Junii” Sibiu marchează acest moment. Toate spectacolele susținute de ansamblu în acest an stau sub semnul “Junii Sibiului – 70 de ani“.
La marile festivaluri, “Vară, Vară, Primăvară”, „Cântecele Munților”, „Ioan Macrea”, ansamblul susține spectacole speciale, alături de invitați de marcă, colaboratori ai „Junilor Sibiului”. De asemenea, în acest an aniversar, „Junii Sibiului” vor fi mai aproape de comunitățile de români din diaspora și de iubitorii culturii tradiționale din alte țări europene, prin intermediul turneelor întreprinse. Primele turnee au avut loc în Dublin și Viena, iar pentru ele „Junii Sibiului” au pregătit un program special artistic, în cadrul căruia au fost valorificate dansuri și cântece populare, reprezentative pentru Sibiu și marile zone etnofolclorice ale României.
“Junii Sibiului“ s-au născut în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi s-au transformat în mers din formaţie de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă, în ansamblu profesionist.
În calitate de ansamblu de amatori, “Junii Sibiului“ au participat la numeroase competiții și festivaluri folclorice, organizate în țară și străinătate, iar valoarea lor a fost recunoscută prin cele peste 100 de premii naționale și 60 de premii internaționale acordate de jurii de specialitate. În anul 1992, Ansamblul “Junii Sibiului“ se unește cu orchestra “Cindrelul“ și primește statutul de ansamblu profesionist, în semn de recunoaștere a valorii corpului de dansatori și instrumentiști, precum și a bogăției și diversității repertoriului abordat.
În cei 70 de ani de existenţă, Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul-Junii Sibiului“ a susținut peste 40.000 de spectacole și a efectuat peste 600 de turnee în România, întreaga Europă, America de Nord, Asia şi Africa. Peste 3.600 de dansatori au evoluat în cadrul Ansamblului Folcloric Profesionist "Cindrelul - Junii Sibiulu" de-a lungul timpului.
Statutul de ambasador al spiritualităţii româneşti a fost recunoscut în repetate rânduri. De exemplu, în 1986, când "Junii Sibiului" a fost prima formaţie de dansuri româneşti prezentă într-un turneu în SUA; în 2006, la Patras, când ansamblul a preluat simbolic cheia Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu 2007, în 2009 când ansamblul a fost invitat să evolueze pentru demnitarii prezenţi la Summit-ul NATO de la Bucureşti; în 2012 când ansamblul a fost invitat la Dineul Oficial organizat de UEFA, la Summit-ul NATO de la Sibiu şi în 2014 când ansamblul a evoluat în faţa a zeci de ambasadori, consilieri și atașați economici și comerciali de la ambasadele mai multor țări din Europa și Orient, prezenţi la Conferința Internațională “Oportunități de Investiții în Județul Sibiu – Valoare Adăugată Afacerii Tale“, organizată de Consiliul Județean Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

fain sport

Acum 9 ani

*****
Raspunde

Q10

Acum 9 ani

aceste manifestari cu JUNII se trasnit direct la TV??? care post????prefer sa stau acasa in fotoliu.
Raspunde

organizator

Acum 9 ani

Spectacolul se transmite pe Postulde televiziune B-1,prezentator V.Moraru si Monica Macovei.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Nu credeți că exagerați un pic cu 70 de ani??? De fapt, aberati de-a dreptul. Și încă o chestie, faceți-i lui Ion Macrea o pagină pe Wikipedia, poate că merită, până una alta, de pe urma lui mâncați și voi o pâine albă.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

Dacă mă laşi ţi-o sug cu ură, curiosule.
Raspunde

mimi

Acum 9 ani

nu se exgereaza cu nimic....70 de ani in care au reprezentat SIBIUL si cultura traditionala....ar trebui sa -i aplaudam pe acest artisti adevarati!BAFTA SI LA MULTI ANI!
Raspunde

@2... Q10

Acum 9 ani

Se transmite la televiziune dupa citeva luni cenzurat si lucrat la imagine cu case strimbate din obiectiv ca sa para urit, asa cum sa intimplat anul trecut,eventual noaptea sa nu vada prea multi. Iti dau un sfat si anume ca sa mergi sa-l vezi cu ochii tai si sa nu stai in baza televiziunilor cind e vorba de transmisii in direct de la Sibu ca la astia invidia e prea mare ca sa transmita ceva in direct, corect, necenzurat si cu comentarii in stil negativist.De exemplu parada formatiilor invitate in festival pe str. Nicolae Balcescu care este de o frumusete extrema n-am vazut-o niciodata pe nici o televiziune, desi festivalul are o vechime asa de mare.Asa ceva in orice stat din lumea asta nu se rata fara sa fie transmis pe televiziuni in direct ,pina la urma nici nu stiu de ce mai platim televiziunile astea care se preteaza la asemenea cenzuri.Si ce se filmeaza se filmeaza numai de pe scena ca sa nu se vada prea mult din atmosfera orasului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus