Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Un botosanean nu mai are voie pe stadion dupa ce a aruncat cu o punga de seminte in medieseni

Un bărbat de 41 de ani a fost amendat cu 500 de lei și a primit interdicție pe stadioane timp de un an de zile, după ce a aruncat cu o pungă de semințe pe teren, în timpul meciului dintre FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș (0-3) din prima ligă de fotbal, desfășurată duminică, informează Botosani News.ro. 
Spectatorul a fost ridicat imediat de Jandarmerie și amendat după ce aruncase cu o pungă de semințe pe teren, spre banca de rezerve a medieșenilor. "Conform prevederilor legii 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, spectatorilor le este interzis să arunce asupra altor spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în incinta bazei sportive, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc. Nerespectarea legii se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1500 de lei sau cu prestarea a 120-200 ore de activități în folosul comunității, precum și cu sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul la care aceștia au săvârșit fapta pentru o perioadă de un an", se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi.  
 
foto: arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

david

Acum 11 ani

susuriguu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus