Muzică militară orientală în cadrul Festivalului Icon Arts După recitalul de chitară susținut în debutul Festivalului Icon Arts de artiștii coreeni Haewoon Kim și Jun Hwa Jang și concertul de vineri seară, în care Reinbert Evers (chitara, Germania) și Teodora Cîrciumaru (clavecin, România) și-au surprins în mod plăcut audiența interpretând lucrări de Bach și Henze, iubitorii muzicii corale sunt aşteptaţi marţi, 29 iulie, de la ora 19:00, în Sala “Thalia” a Filarmonicii de Stat din Sibiu, unde va avea loc concertul ”Muzici militare din Orient”, susținut de Fanfara Armatei Naționale Libaneze (Beirut), condusă de colonelul Appollo Succar. Concertul are și un invitat special, şi anume Fanfara Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Costul biletelor variază între 10 și 15 lei. Biletele se pot achiziționa prin rețeaua Eventim, în librăriile Humanitas, ca și în magazinele Domo, Germanos, Orange și Vodafone.
12 ediții de Festival
Festivalul și Academia ”ICon Arts” formează proiectul organizat, de 12 ediții, de către Exces Music și UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, fiind primul eveniment independent de amploare, dedicat artelor contemporane, de la noi.
De-a lungul timpului, în lista de participanți au figurat personalități de la instituții prestigioase, cum ar fi UNMB – Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, UNATC – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, CNDB – Centrul Național al Dansului - Bucureși, dar și Royal College of Music și Royal Academy of Music din Londra, Conservatorul din Birmingham, Filarmonica din Madrid, Conservatorul din Beijing, Theatre National de la Criée, Boston University.
Din 2013, Academia ”ICon Arts” s-a extins și peste hotare, o parte din atelierele sale fiind găzuidte, în luna august, de Academia di Romania, în Roma.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Centrul Național , Con Arts , Artă Teatrală , Muzică Bucureşti , Universitatea Naţională , Théâtre National , Reinbert Evers , George Enescu , Creație Interpretativă , Festivalului Icon Arts , Teodora Cîrciumaru , Boston University , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Royal Academy , Exces Music , Royal College , Appollo Succar , Festivalului Icon Arts După , Haewoon Kim , Jun Hwa Jang
Vizualizari: 605
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Slamina
Acum 2 ore
Mioara
Acum 2 ore
???
Acum 3 ore
Radu
Acum 3 ore
@Aaa