Proprietarul unei pensiuni amenajate într-o clădire închiriată s-a trezit în dimineața celei de-a treia zi de Crăciun a anului trecut cu o basculă de balast răsturnată la intrarea principală. Apoi, tot accesul înspre pensiune i-a fost baricadat cu un camion și mai multe mașini mici, aduse de proprietara clădirii care îl voia evacuat. O zi mai târziu, aceeași proprietară a adus mai mulți bărbați care au scos ușa de la intrare din balamale, plus alte două geamuri și le-au depozitat în camionul care bloca, în continuare, accesul în curtea pensiunii. Totul a culminat la începutul acestui an: ca într-un film cu mafioți, proprietarul pensiunii a fost aruncat, la propriu, din clădire, alături de ospătărița luată pe sus.
Marți, 10 noiembrie 2009. Între Marcela Filipaș (viitoare Căbulea) și reprezentanții viitoarei firme SC Look Inn Restaurant SRL se semnează contractul de închiriere numărul I, pe o perioadă de zece ani. Pentru suma de 1.300 de euro pe lună, Look Inn Restaurant SRL închiriază o clădire neterminată, cu o suprafață totală de 690 de mp, în care va amenaja pe propria cheltuială un restaurant și o pensiune. Clădirea se află pe DN1, între Sibiu și Șelimbăr, foarte aproape de sensul giratoriu creat pentru intrarea în mall.
Realitatea mai confirmă că, un an mai târziu, lucrările de finisare a clădirii închiriate au fost încheiate, iar restaurantul și pensiunea au început să funcționeze sub numele de Look Inn.
Varianta chiriașului
Gabriel Balogh este administratorul firmei care a închiriat clădirea de la Marcela Filipaș, locuitoare a comunei Șelimbăr. El spune că, la câteva săptămâni după deschiderea pensiunii și a restaurantului, a paralizat. ”Am fost spitalizat timp de șase luni. Iar a doua zi după ce am fost internat mi s-a cerut rezilierea contractului de închiriere. Am investit 89.000 de euro în lucrările de finisare. Au început procese pentru evacuare. Evident, după șase luni de paralizie, reîntors la firmă m-am trezit cu datorii. Am ales să plătesc mai întâi salariile și furnizorii. Iar de când mi-a fost deschis procesul de evacuare, nu am mai plătit chiria”, povestește acum Gabriel Balogh. Numeroase procese s-au derulat între firma administrată de el și Marcela Filipaș, pe tema evacuării. Niciunul nu a fost câștigat definitiv până în ziua de azi.
Varianta proprietarilor
Marcela Filipaș s-a căsătorit între timp, iar acum se numește Marcela Căbulea. Nu am reușit să luăm legătura cu ea, fiind plecată în Germania până pe 20 august. Varianta ei, însă, ne-a fost prezentată de soțul ei. Sorin Căbulea, agent de poliție, subliniază că nu are niciun amestec în această poveste, dar – din motive evidente – cunoaște toate detaliile.
”Nimic din ceea ce s-a folosit pentru finisarea acelei clădiri nu a fost plătit. Chiria nu a fost plătită deloc. A trecut un an fără să plătească nimic. S-a încercat, în mod legal, evacuarea lui. Apoi, când această evacuare era aproape de a se obține, firma lui a intrat în insolvență. Asta însemna că, după patru ani cât a stat în acea clădire fără să plătească chirie, odată intrat în insolvență mai putea sta alți trei ani. Cine mai putea răbda așa ceva?”, justifică reprezentanții proprietarilor clădirii acțiunile lor. Referitor la ziua de 29 decembrie, când Marcela Filipaș a adus patru bărbați să demonteze ușa de la intrare și alte două geamuri, există o explicație, susțin reprezentanții proprietarilor. ”Geamurile erau stricate și au fost demontate pentru a fi reparate”.
”Pentru clădirea aceea a fost accesat un credit cu o rată lunară de 800 de euro. Noroc că există o altă afacere, căci din chiria care nu a fost plătită nu s-ar fi putut face nimic”.
Gabriel Balogh arată că, potrivit contractului, a achitat la semnarea acestuia o chirie în avans de 3.900 de euro și mai susține, în contradictoriu cu proprietarii clădirilor, că a mai plătit și alte sume, până la începerea proceselor de evacuare.
De precizat că, pentru toate cele descrise mai sus au fost sesizate autoritățile polițienești, precum și procuratura.
Gabriel Balogh, chiriaș: ”Odată ce au văzut clădirea finalizată și pensiunea și restaurantul puse în funcțiune, au dorit să mă dea afară. Într-un proces, instanța le-a acceptat evacuarea dacă îmi plătesc o diferență de 28.000 de euro, ceea ce nu au vrut. Așa că m-au aruncat afară”.
Reprezentanții proprietarilor: ”Gabriel Balogh este un țepar. Noi am încercat legal să îl evacuăm, pentru că nu plătea, dar el a găsit tot felul de metode de a prelungi șederea lui acolo. Nu suntem singurii care pățim asta cu el. Vă dați seama, să stea șapte ani fără să plătească?”
Ce se vede în imagini
Dincolo de variantele rezumate ale celor două părți implicate în această poveste, reporterilor Turnul Sfatului le-au fost prezentate o serie de imagini surprinse de camerele de supraveghere, imagini care lasă cu greu loc de interpretări. Potrivit acestor imagini, în 17 ianuarie a acestui an, în fața pensiunii Look Inn dăinuiau aceleași mașini și mormane de balast, astfel poziționate încât să încurce accesul în pensiune și restaurant.
La un moment dat, în fața pensiunii parchează o mașină din care coboară trei bărbați. Aceștia intră în restaurant, unde se așează la masă ca orice alt client. Un al patrulea bărbat, din fața pensiunii, filează zona. După un telefon dat de acesta din urmă, în restaurant izbucnește scandalul: Gabriela Balogh folosește un spray paralizant, dar, în cele din urmă, în prezența Marcelei Filipaș - care a apărut între timp -, Balogh este pur și simplu aruncat în afara clădirii. Bucătarul fuge singur, iar ospătărița este, de asemenea, luată pe sus și aruncată afară din clădire.
Poliția este alertată prin intermediul numărului unic de urgență, mai multe echipaje sosesc în fața pensiunii, întocmesc procese de constatare, dar lui Gabriel Balogh nu îi mai este permis să intre în clădire.
Poziția autorităților
Gabriel Balogh lasă de înțeles că poliția care nu a întreprins nimic în acest caz are imaginea uneia corupte. Mai spune că, după ”evacuare” a fost urmărit și intimidat, astfel încât a decis să plece din țară, după ce a depus mai multe plângeri la poliție și la parchet. La șase luni de la evenimente, cercetările autorităților n-au dat mari roade. ”În dosarele indicate de dumneavoastră, până în prezent nu a fost începută urmărirea față de vreo persoană”, se arată într-un răspuns transmis ziarului Turnul Sfatului de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Surse oficiale au declarat, însă, că acum câteva zile se discuta chiar despre clasarea dosarului în discuție. Întrebați dacă nu cumva bat cam mult pasul pe loc, procurorii sibieni susțin că încă se încadrează în termenele legale. ”Vă informăm că termenul rezonabil al unei proceduri penale de investigație se analizează în raport de circumstanțele sale, în funcție de criterii care țin în principal de complexitatea cauzei, comportamentul părților și importanța obiectului procedurii. Potrivit reglementărilor în vigoare referitoare la faza de urmărire penală, termenul rezonabil pentru soluționarea unei cauze este de cel puțin un an de la începerea urmăririi penale, situație față de care dosarele vizate de dumneavoastră nu au depășit acest termen”, se mai arată în răspunsul Parchetului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Look Inn , Judecătoria Sibiu , Turnul Sfatului , Gabriel Balogh , Gabriela Balogh , Look Inn Restaurant , Marcela Căbulea , Marcela Filipaș , Marcelei Filipaș , Sorin Căbulea , Între Marcela Filipaș
Vizualizari: 2026
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
ANDREI NICULAE
Acum 9 ore
Friki Riki
Acum 11 ore
Un cititor
Acum 13 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 13 ore
Ger