Joi,
19.05.2022
Acum
0°C

Cea mai periculoasa sosea din Sibiu - Alba Iulia, joia, intre orele 13-17

Statistica Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu arată că șoferii ar trebui să evite Șoseaua Alba Iulia, mai ales joia între orele 13.00-17.00. Este intervalul orar predispus la accidente și drumul pe care s-au înregistrat cele mai multe evenimente rutiere grave, anul acesta.

Potrivit situației întocmite de IPJ Sibiu, străzile predispuse la producerea accidentelor au fost: Şos. Alba Iulia (8 accidente, din care 2 grave), str. Semaforului (5 accidente, din care 2 grave) și bvd. G-ral Vasile Milea (4 accidente, din care 2 grave). Cele mai multe accidente s-au produs, la nivelul judeţului Sibiu, în zilele de luni (40), iar în municipiul Sibiu, în zilele de joi (19). În primele 6 luni ale acestui an, mai arată statistica IPJ, cele mai vulnerabile intervale orare la producerea accidentelor rutiere au fost, atât la nivelul judeţului, cât şi al municipiului Sibiu, 13.00-17.00.

În principal, accidentele care s-au produs în raș au fost din cauza neacordării de prioritate - 16 evenimente pentru că șoferii nu au acordat prioritate altor mașini, iar alte 14, pentru că nu le-au acordat prioritate pietonilor. În total, de la începutul anului și până în 30 iunie, s-au produs 90 de accidente rutiere, dintre care 28 grave, soldate cu  2 morţi, 29 răniţi grav şi 65 răniţi uşor.

19 morți pe șosele

De la începutul anului și până acum, în judeţul Sibiu s-au produs 235 de accidente rutiere, din care 97 grave, soldate cu decesul a 19 persoane, rănirea gravă a 104 şi rănirea uşoară a altor 202 persoane. Cele mai multe accidente, la nivel județean, s-au produs în zilele de luni şi joi (40 accidente, respectiv 39 accidente, reprezentând 33,62% din total). Nu mai puțin de 87 dintre accidente s-au produs între orele 13.00-17.00 (37,02% din totalul accidentelor).

În principal, accidentele s-au produs din cauză că șoferii au condus prea repede, deși condițiile carosabilului nu permiteau o viteză sporită. Mai exact, 52 de accidente, reprezentând 22.13%, s-au produs din acest motiv. Alte 26 de accidente, reprezentând 11,06%, s-au produs din cauza pietonilor care au traversat neregulamentar. Neacordarea de prioritate altor mașini a fost cauza producerii altor 24 de accidente (10,21%).

Cine zice că ardelenii au răbdare?

În prima parte a acestui an, polițiștii au suspendat aproape 2.100 de permise, cele mai multe dintre ele (peste 760), pentru că șoferii nu au mai avut răbdare și au depășit neregulamentar. Alte peste 500 de permise au fost reținute pentru că șoferii nu au oprit la trecere ca să acorde prioritate pietonilor, iar peste 260 de șoferi au rămas fără carnet pentru că au condus cu o viteză mai mare cu peste 50 km/h decât limita legală. Restul de permise au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului și pentru neacordare de prioritate altor mașini.

Aproape 13.000 de amenzi au "tăiat" polițiștii rutieri, pe numele șoferilor care au depășit viteza, în județul Sibiu. Peste 6.500 de alți conducători auto au fost sancționați pentru că nu purtau centura de siguranță. Nici pietonii care au traversat neregulamentar strada nu au scăpat neamendați - aproape 3.400 de persoane s-au trezit în această situație.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

7 comentarii

observator

Acum 7 ani

Poza postată este din urmă cu 6-7 ani, mai precis de când circulau troleibuzele pe şoseaua Alba Iulia. Mai actualizaţi-vă pozele! Sunteţi ridicoli!!!
Raspunde

@1

Acum 7 ani

si de cand nu aveam centura
Raspunde

adiarc

Acum 7 ani

e bine cu aceste giratorii ,....sa dispara de tot semafoarele pt ca multi le forteaza si se produc accidente grave.........sunt multi care nu stiu sa-si tina banda in giratoriu , dar avem mai degraba accidente usoare
Raspunde

giratoriu

Acum 7 ani

e normal cum sibiul estetranzitat de 90 la suta din masinile care se duc spre vest europei ,vine multi din localitati fara acest sistem performant de circulatie ,asta a-r trebui s-a le fie ca o scoala ca dupa ce treci de vama nadlac acest sistem este peste tot in europa occidentala
Raspunde

@giratoriu

Acum 7 ani

Ai tupeul sa folosesti cuvantul \"scoala\", la cum scri??? \"vine multi\",\"a-r\" si \"s-a\"??? Mars, analfabetule!!!
Raspunde

@4

Acum 7 ani

Ai bagat 5 propozitii intr-un giratoriu si ce-a iesit ai postat asa-i :)?
Raspunde

oaaaaaa

Acum 7 ani

cele mai multe accidente au loc pe strazile cele mai circulate! oaaaaaaa, imi trebuia un studiu, nu m-as fi gandit... Ca fapt divers, a incercat cineva sa prezinte un raport trafic / evenimente? Poate apareau alte surprize
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus