Sâmbătă,
05.12.2020
Innorat
Acum
11°C

Conducta microhidrocentralei de la Cristian a cedat la teste | Foto

12 August 2014 20:44

Probele efectuate asupra conductelor de aducțiune a apei pentru microhidrocentrala de pe Râul Mare (în extravilanul comunei Cristian) au creat o serie de pagube asupra rețelei tocmai construită. Spre supărarea și teama unora dintre locuitorii din zonă, conducta de aducțiune pozată pe piloni de-a lungul unui drum forestier a cedat în anumite locuri. ”În momentul în care conducta a cedat, un prieten trecea cu mașina prin zonă. Se clătina conducta aceea atât de tare, încât prietenul meu nu a mai trecut pe acolo,a făcut cale întoarsă. Oricine trecea pe acolo se expunerea unui mare pericol”, declară un locuitor al satului Gura Râului.
Investiția este realizată de SC CDI Clean Energy, din Miercurea Sibiului, pentru deblocarea acesteia intervenind la fostul premier Emil Boc, acum mai bine de trei ani, chiar și primarul Cristianului, Ioan Seuchea. Reprezentanții societății spun că nu mai este niciun pericol. ”Acele defecțiuni s-au petrecut în timpul probelor, când au cedat niște compensatori. Acești compensatori, aveau rolul de a absorbi anumite șocuri, cum ar fi cel produs la probe: afară era cald, 25 – 30 de grade, și când au dat drumul apei care avea zece grade, pe conductă s-a produs un șoc, iar într-un loc au cedat acești compensatori. Beneficiarul lucrării s-a îndreptat acum împotriva producătorilor, iar problemele s-au remediat”, au declarat pentru Turnul Sfatului reprezentanții SC CDI Clean Energy SRL. Aceștia nu au dezvăluit și valoarea investiției și au dat asigurări că astfel de probleme nu vor mai apărea.
Potrivit lor, în următoarele săptămâni vor avea loc noi probe asupra sistemului microhidrocentralei, când urmează a fi testate și turbinele. ”Nu mai există niciun factor de pericol. Am avut controale peste controale, totul este în ordine”, mai dau asigurări reprezentanții firmei.
”Acolo poate fi și moarte de om. Vorbim de un drum pe care îl folosesc și oamenii care aduc lemne, dar și turiști, iar dacă se mai întâmplă așa ceva se poate ajunge și la moarte de om”, se tem, în continuare, unii din locuitorii satelor din apropiere.
Potrivit proiectului depus la Agenția de Mediu, conducta de aducțiune pentru microhidrocentrala în discuție are un diametru exterior de 1100 mm și o lungime de 4,8 km, fiind realizată din 536 de tronsoane de conductă cu lungimi de trei, șase și 12 metri. Investiția este una privată.
În ultimii ani, la fel ca și în alte zone din țară, în județul Sibiu au apărut mai multe proiecte de construire a unor microhidrocentrale pe râuri de munte. Scopul unor astfel de investiții îl reprezintă, dincolo de producerea de energie din surse regenerabile, și obținerea certificatelor verzi tranzacționabile pe bursa de energie.

Foto: Răzvan Iuliu

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Dezastru

Acum 6 ani

Microhidrocentralele astea sunt o catastrofă ecologică. Fluxul de apă rămas este total insuficient și când nu plouă, albia râului rămâne total fără apă. Am văzut asta în Cheile Zărneștiului de curând. E o crimă!
Raspunde

secera

Acum 6 ani

toti jegosii fac tot felul de afaceri de 2 bani
Raspunde

anonim

Acum 6 ani

nu pot sa-mi dau seama cum de au dat cei de la garda de mediu aprobare!poate merg mana in mana... o multime de oameni trec pe acolo! DOAMNE FERESTE! sunt din zona si stiu ce zic!Se gandesc doar cum sa faca multi bani si nu se gandesc la consecinte! au stricat ecosisteme, albia raului, tot.RUSINE SA VA FIE!
Raspunde

Odin

Acum 6 ani

Desteptule, certificatele verzi se vand extrem de greu la pretul de 130,69 lei bucata, adica pretul minim prevazut de legea 220/2008, iar de cand cu HG 495/2014, acestea sunt imposibil de vandut, producatorii de energie verde nepoluanta fiind in pragul falimentului. Ziarist de carton.
Raspunde

...

Acum 6 ani

Solutia cu un picior de sustinere sub centrul de greutate al conductei, pe lungimi mari cum se vede in poze, este teribila. Arata dorinta de economie in defavoarea sigurantei. Nu stiu cine a proiectat si avizat asa ceva.
Raspunde

@4 Odin

Acum 6 ani

Energia asta numai verde nu e! Du-te și convinge-te pe cursurile de apă unde s-au făcut astfel de ”investiții”. Albia râului e secată, totul se duce pe conductele astea ca să facă bani unora. E o treabă mafiotă, care trebuie oprită de tot. Omorâm tot ce ne-a mai rămas în țara asta. Din partea mea să nu se mai tranzacționeze deloc și să se desființeze toate mizeriile astea de microhidrocentrale. Pot trimite redacției poze cu tragedia, că altfel nu pot să îi spun, din Cheile Zărneștilor unde o astfel de ”investiție” a lăsat complet secată albia râului care curgea pe acolo înainte.
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

6, Corect, iar certificatele verzi sunt băgate volens nolens în facturi, le plătim noi, ca proștii.
Raspunde

un sibian

Acum 6 ani

proiect de KK si realizare de KK...
Raspunde

secera

Acum 6 ani

daca nu s-ar mai plati certificate verzi ar disparea si astfel de \"investitii\" de 2 lei. si sunt convins ca primaria cristian la afacerea asta e \"curata ca lacrima\" :)
Raspunde

dddd

Acum 6 ani

hotie. sper sa crape cei care fac asa ceva
Raspunde

mircea

Acum 6 ani

da, dar habitatul natural al animalelor este afectat, oare cei care au dat avizele au trecut pe acolo sa vada?
Raspunde

mircea

Acum 6 ani

apropo...domnule deleanu, esti prieten cu cel din foto?...cu transportul de lemne?
Raspunde

șj.j

Acum 6 ani

este o tiganie inadevaratul sens al cuvantului! pana si primarul din Gura Raului putea sa ia atitudine, dar dansul este foarte ocupat cu chefurile, cu scuzele de rigoare
Raspunde

Gura raului

Acum 6 ani

Domnul reporter a luat pozele de pe facebook, iar eu nu inteleg de ca spuneti ca terenul apartine comunei Cristian cand constructia incepe dupa barajul de la Gura raului.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus