Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
10°C

DPC a castigat licitatia pentru intretinerea strazilor Sibiului. Vezi unde incep lucrarile

Patru firme au depus oferte în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru întreținerea și reparațiile a 14 străzi din municipiul Sibiu până la finele acestui an. Câștigătoare a fost desemnată oferta celor de la Drumuri și Prestări Construcții SA, firma al cărei unic acționar este Consiliul Local Sibiu. În urma procedurii de achiziție publică, valoarea lucrărilor a fost stabilită la 3,49 milioane de lei, fără TVA, față de estimarea de 4,59 milioane de lei, fără TVA, făcută înaintea depunerii ofertelor. Toate lucrările incluse în acest contract trebuie terminate în trei luni, potrivit caietului de sarcini, iar garanția de bună execuție solicitată este de patru ani de la terminarea lucrărilor. Această gen de licitație este prima organizată de Primăria Sibiu în ultimii 15 ani: din 1999 și până la începutul lui iunie anul acesta, contractul de întreținere și reparații a străzilor din Sibiu a fost încredințat SC DPC SA, prin hotărâre de Consiliu Local.

Lista străzilor de reparat

Străzile pe care se cer lucrări de reabilitare sunt Henri Coandă, Zaharia Boiu (între Justiției și dr. Ștefan Stâncă), Andrei Șaguna, Alba Iulia (între Morilor și Dealului), Tilișca (între Poplăcii și Orlat), General David Praporgescu, Avrig, Grădinarilor, Constantin Noica (între Revoluției și Independenței) și  Lalelelor. De asemenea, se cere repararea stratului de uzură pe bulevardul Mihai Viteazul (pe sensul dinspre Calea Dumbrăvii și până la Nicolae Iorga, inclusiv parcarea Casei de sănătate), precum și reparații pe străzile Autogării, Calea Dumbrăvii (între Oituz și CEC), precum și în parcarea din zona accesului în Grădina Zoologică și în Piața Tălmaciu (latura dinspre str. Orlat). În plus, pe strada Alba Iulia, între intersecțiile cu străzile Morilor și Ștrandului, firmei câștigătoare i se solicită așternerea unui nou strat de asfalt pe lungimea zonei afectată de lucrările la gaz.
”Având în vedere densitatea rețelelor de gospodărire subterană existente în zonă, în cazul unor lucrări de mare amploare, executantul va începe lucrările doar după convocarea la fața locului a delegaților deținătorilor, pentru determinarea poziției în plan și adâncime, încheindu-se procese verbale și evitându-se deteriorarea acestor rețele pe timpul execuției”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

Prin lucrările de reparații pe aceste străzi, reprezentanții administrației locale cer – în general - înlocuirea bordurilor, reparația trotuarelor, frezarea carosabilului și amorsarea suprafeței, ridicarea la cotă a căminelor și a gurilor de scurgere, refacerea marcajelor rutiere, înlocuirea indicatoarelor de circulație


Ordinea o stabilește Primăria

Cei de la DPC au obligația de a realiza lucrările în ordinea stabilită de către reprezentanții Primăriei Sibiu. ”Ofertantul declarat câștigător are obligația de a reface graficul de execuție prezentat inițial la procedura de achiziție, în funcție de prioritățile stabilite de autoritatea contractantă”. Execuția lucrărilor se va face, pe cât posibil, cu menținerea circulației. ”Închiderea străzilor sau impunerea de restricții de circulație pe termen lungi, atunci când nu pot fi evitate, se fac doar cu aprobarea Comisiei de circulație a Consiliului Local Sibiu”, se mai arată în caietul de sarcini.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

35 comentarii

valentin aurescu

Acum 10 ani

voi chiar ati luat-o razna de tot...in Valea Aurie chiar nu vreti sa faceti nimic ??? loc de joaca trebuia acolo acum?? toate strazile in frunte cu str.Iazului sunt DISTRUSE !!!!!
Raspunde

Andrei

Acum 10 ani

În Valea Aurie a fost terminata anul trecut o investiție foarte mare, Calea Poplăcii. Văd că se face și Piața Tălmaciu. Vrei să vi în Lazaret să vezi străzile de pământ? Bine că se fac străzi, încet încet le vine rândul la toate.
Raspunde

eu

Acum 10 ani

Astia an de an fac reparatii si lucrari din cauza ca folosesc materiale de toata jena.Asa ceva mai rar,numai in romania vezi asa ceva.
Raspunde

bani ptr alegeri !

Acum 10 ani

Care licitatie????? Poate destinatie . Care reparatii??? Poate subtilizari de fonduri!! cu ajutorul ”meseriasilor” : Gradinaru, Sitaru, Tusineanu pe bani europeni si pe banii nostri vrea sa fie ales ....presedinte. Cine cine nu fura si nu minte????
Raspunde

adiarc

Acum 10 ani

lucrarile facute de DPC sunt de cele mai multe ori de CA..CA..O
Raspunde

Jimmy Cinstea

Acum 10 ani

Era si culmea sa castige licitatia o alta firma decat DPC-UL asta penal,controlat de mafiotii primariei sasului 6 case si care face si lucrari sub orice critica.....propun DNA-ului sa scormoneasca putin pe aici....se vor minuna procurorii ce vor gasi aici!
Raspunde

sibiu

Acum 10 ani

DPC FACE CELE MAI PROASTE LUCRARI. DE MANTUIALA. SA FIE... CALITATE ZERO. A SE VEDEA CALEA DUMBRAVII DINTRE CIMITIR SI GH DIMA. DE TOATA JENA . PESTE TOT UNDE A REABILITAT S-A LASAT ASFALTUL. RUSINE. BATAIE DE JOC DIN BANII PUBLICI. VAD CA SE REABILITEAZA STRAZI CARE ARATA ACCEPTABIL. CELE CARE NECESITA REPARATI LASATE BALTA. D C NU LUCREAZA CALITATIV INCAT CAND TRECI CU MASINA SA NU SIMTI DIFERENTA?
Raspunde

Alex

Acum 10 ani

Aoleu cati prosti pe aici :)) te doare mintea... Cand a primit DPC-ul contract de reparare pe C. Dumbravii? Eu stau aici si vad ca doar canalizarea a fost facuta, proiectul pentru dumbravii va fi dat peste vreo 2 ani cand o vor face toata pana la muzeul satului ... dar ... prostul tot prost ramane
Raspunde

Bogdan

Acum 10 ani

Trebuie pus un semn la intrare in Sibiu : \" lasati masinile la intrare, noi nu avem strazi pe care sa circulati. Sunt in reparatii toate!!!\"
Raspunde

Serginio Alex

Acum 10 ani

Exista strazi de pamant la Sibiu?
Raspunde

@10

Acum 10 ani

Da,doar vreo cateva zeci...indeajuns pt o fosta Capitala Culturala Europeana!
Raspunde

honi

Acum 10 ani

bai circotasule ala cu bani sibienilor , trebuie ca esti din tabara lui jupinu marilor proiecte ala cu piata de brinza si zarzavaturi ,ca de restu se va ocupa viitoru presedinte de consiliu judetean in 2016 , rabdare ca inca 1 an trece repede ati vrut sagnare ,acum rabdare ,ba in 2000 cind a fost votat de sibieni ,johannis erau 800 destrazi de pamint acum sunt vreo 750 de strazi perfecte si cu putina rabdare in 2016 vor fi gata toate ,tu trebuie ca te plimbi prin padure si pe dealurile sibiului ,ba frustratule de ce crezi ca s-au pus toti ciocoi si baroni din tara cu mas-media sa-l toace pe johannis ,cind ajunge la cotroceni in noiembrie s-a gatat la sifonat bani publici ,s-au nu vezi ce disperare este pe ciocoi de la psd ,in fiecare zi apare cu stiri alarmante de nu sti ce s-a faci s-a rizi s-au sa plingi ,ba ca a vindut copii la taraba ,ba 6 case acum mai nou ati trecut la discriminarea tiganilor care s-au aciuit pe terenu din afara sibiului ,ba ca s-a dus la basesescu dar de copy -paste care s-a coabitat cu basesescu nimic ,ba rechini psd ,nu vedeti cum scapa copy -paste tot decite un fost baron de a-l vostru ,primu nastase en case ,urmatoru a fost voiculescu ,si lista continua ,ba asta va lucra perrfid cum la lucrat si pe giona ca s-a ajunga sef de partid si urmatoru a fost antonescu ca este ahtiat dupa putere ,s-au nu vedeti ca minte cum respira ,de ce nu intra intrun dialog cu ,johannis pe teme economice nu de alea comice cu basisme si alte prostioare comice ,la mai scos de la naftalina pe unu seres ,ba ala se pregateste sa-i fie coleg de celula lui felix jupinu de la grivco ,ba desteaptativa si votati ,johannis daca vreti s-a scapati de caracatita cripto comunista capitalista de cumetrie ,ba daca nu vati saturat de umilinta 25 de ani votati pe copy -paste 5 case si rezultatul va fi foarte repede prin primavara ,s-a va aud atunci pe cine mai dati vina perversilor comunisti
Raspunde

make

Acum 10 ani

va doare rau circotasilor si invidiosilor,numa de rele va tineti.Toate ticalosiile voastre sunt indreptate impotriva sibienilor, da ve-ti plati ptr, asta ,stati linistiti.
Raspunde

@1,2

Acum 10 ani

Iar comentati in tandem ,slugi penale analfabete nocturne?jalnici mai sunteti!
Raspunde

ERATA-@12,13

Acum 10 ani

Comm-ul dela 14 e pt papagalii de la 12,13!
Raspunde

Sibian

Acum 10 ani

De str. Miraslau,ati auzit,cumva?
Raspunde

ptr alex coment 8

Acum 10 ani

Prietene DPC a reabilitat bucata din dumbravii anul trecut dupa cei care au introdus canalul care au avansat spre rasinari si dupa cei care au scos din functiune caile de tramvai. Ti-ai amintit acum. Se vede ce lucru calitativ au facut. Intr-o zi era sa se scufunde tursibul in statie. Au reparat de 3 ori si tot se lasa. Unde au lucrat ei se lasa tot asfaltul. Au facut cele mai slabe reabilitari. A se vedea andrei saguna si alte strazi reparate dupa cei cu utilitatile. Ei au avut contract in ultimii 10 ani si monopol pe toate strazile de reparat dupa retelisti? Nu?
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Comentarii din presa centrala: \"Mă numesc Iohannis şi sânt jeg fasсist Un fasсist netrebnic , pui de hitlerist Io sânt neamț ca porcul , vreau să fur români Să le iau averea , să îmbuib străini . ps : moarte românilor că sânt proşti . şi nu mă vor pe mine preşedinte , care sânt geniu . ca să-l pun pe băsescu premier . ca să vă învețe minte . adica să vă omoare . încă cel puțin zece ani .\"........................................................................................................................................\"bravo cutră !!! te-ai dat pe față !!! ca fasciştii , ca potăile de sibiu !!! or fi intrat dracii-n tine de-ai început să glăsui adevărul ... ei hai , spune tot . Spune şi crăpi licheao !!! Spune , morții mătii de pripăşit , de venitură straină . De gunoi , de fătătură speculantă de imobile , pe care le-ai furat . De lătură ordinară săseasco-hitleristă şi traficantă de copii pentru ca aceştia să fie omorîți . şi să li se scoată organele din ei . pentru ca să le fie livrate ghiuṫănştainilor şi americanilor . ca să se întinerească . ca s-o ducă bine , să omoare români .\"............................................................................................................................... Se pare că hidra securistă e disperată.
Raspunde

@18

Acum 10 ani

Buna caracterizare ti-au facut bai josepule,parca te-ar cunoaste.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Nu e asta, băi, că eu nici nu comentez pe-acolo, chestia e că sunteți disperați, niciodată nu v-am văzut în halul asta, nici cu Ratiu n-ați fost atât de virulenți. Cred că acum e groasă rău, câștiga sasu\' și va bagă la țuhaus.
Raspunde

D.N.A

Acum 10 ani

Era si normal sa cistige DPC-ul !!!!!! Cel mai usor mod dea fura bani publici este prin reparatii ,plombe.Bani care sunt foarte necesari in campanie electorala.Aceasta societate este condusa de un director general LAZAR GHE. numit in functie de catre .....primar.
Raspunde

D.N.A

Acum 10 ani

verificati averea sefilor de servicii din cadrul societatii DPC,ex dir general LAZAR GHE.apartament V.AURIE,casa CL.CISNADIEI,casa de vacanta SASAUS(renovata cu materiale si muncitorii de la DPC),exemplele pot continua ....dar astept ca institutile statului sa isi faca treaba .
Raspunde

@21-22

Acum 10 ani

Si din nou un procuror DNA printre noi, buna ziua majestate, va place pe aici? si @17 Din nou te intreb om prost, au avut contract de reabilitare a carosabilului? (care se da pe toata strada nu pe bucatele) .. Jur ca uneori la ce prosti sunt unii, ma mir ca nu uita cum sa respire
Raspunde

D.N.A

Acum 10 ani

m-ai securistule ,informeaza-te inainte de a spune timpenii!!!!.deci tote lucrarile efectuate de sc. DPC .SA sunt din bani publici ...nu din bani PRIMARULUI,deci primaria este responsabila de bani publici cheltuiti aiurea .....de catre dpc pe case de vacanta si vile pe la TOCILE etc.
Raspunde

C I A

Acum 10 ani

D N A CE MAI FACI? VEZI SA NU O IEI RAZNA|
Raspunde

D.N.A

Acum 10 ani

m-ai securistule ,vezi ca se stringe latul !!!!sa te vad atunci ...... ai grija ce faci ,ca exista o plingere penala la DNA , legat de furturile tale din cadrul societatii dpc ( piatra cubica ,ciment.borduri etc) atunci sa vedem distractie .......
Raspunde

Cacamâț

Acum 10 ani

Idioții angajați de un alt idiot pe nume ȚÂNȚ, încă mai sunt în DPC... O adunătură de lăutari hoți...și-s mulți...
Raspunde

platitor de taxe

Acum 10 ani

inca sunt multi,si cu functii de conducere si masini de serviciu......sa mearga la crisma cu ele:ex.SB 04 DPS-sef coloana auto(MARGINEAN L.),SB 14 DPS.....
Raspunde

CETATEAN

Acum 10 ani

DNA-ule esti penibil. Se vede treaba ca de asta te tine DPC-ul ca sa scri tampenii in timpul serviciului. Sau le scrie mata tu doar transmiti informatiile, ca de fapt asta e obiectul muncii tale ... BARFA... INTRIGI, dar cred ca ar trebui sa spui intai tu cat ai furat de la DPC. Daca esti asa vanos de ce nu iti scri numele adevarat nu DNA, cred ca te uiti la prea multe filme politiste,
Raspunde

uite cine fura sibiul

Acum 10 ani

***psnews.ro/ancheta-care-pericliteaza-candidatura-lui-iohannis-noi-dezvaluiri-despre-tunurile-sefului-pnl-din-sibiu/
Raspunde

@30

Acum 10 ani

Băăăă, disperaţilor chiar dacă ar fi furat tot se vede ceva în urmă.Voi nu vedeţi că nu vă bagă nimeni în seamă, partid de cacao ce sunteţi, toţi au nominalizat comisari UE oameni cu pregătire si experienţă la nivel de ministru, voi aţi băgat-o pe fufa lui Ilescu la înaintare.A ieşit..... fîîîs şi acuma toţi ăilalţi îs vinovaţi.Penibililor!!!!!
Raspunde

@31

Acum 10 ani

Stai ba nebunule usor !ce dracu te crezi la stana?
Raspunde

gggg

Acum 10 ani

100 milioane euro in aeroport! Nici in otopeni nu s-a bagat atat.Din ce bani?
Raspunde

Anonim

Acum 10 ani

Incet incet devine un Messenger sau Facebook chestia asta. Bai astia care vo tot doare-n gat de P _ _A DPC -ului....Dpc -ul este de foarte mult timp ca si un S.R.L. Deci ocupati-va timpul si cu altceva, ca pute locul sub voi. Tundeti-va gazonul...e.t.c.
Raspunde

Anonim

Acum 10 ani

App...v-am mai spus cine este \" D.N.A. \". -ul ..?...Sau nu? Un frustrat ce o lucrat pe la DPC.. Am mai spus cum il cheama.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus