Sâmbătă,
18.09.2021
Innorat
Acum
15°C

Chioveanu, despre “Cupa Temerarul": “Pana la 100 de ani o voi organiza"

Îmbrăcat într-un trening şi adidaşi, aşa cum se simte cel mai bine, Ionel Chioveanu, antrenorul Clubului Sportiv Temerarul, pare mai zâmbitor ca niciodată. Se împlinesc două decenii de la nașterea "copilului său", Cupa "Temerarul" la judo, de care este atât de mândru. Deși au trecut atâția ani, își amintește cu exactitate de prima ediție, astfel că își ia amintirile acelui moment și le răsfiră.. 
 
Reporter: Ați împlinit 20 de ani de la prima ediție a Cupei "Temerarul". Mai puteți?
 
Ionel Chioveanu: Până la 100 de ani o voi organiza, nu mă las. Nu aș putea să o abandonez, este precum copilul meu, eu i-am dat naștere. Satisfacțiile sunt prea mari ca să renunț, nu se poate. Mai am discuții cu oameni care îmi zic că nu am făcut pentru copiii mei, atât cât am făcut pentru ceilalți. Dar eu le răspund cu zâmbetul pe buze că și ceilalți sunt tot copiii mei. Acest turneu este o parte din minte, aici stă ascunsă toată zestrea mea de amintiri legate de judo. Viața mea este sintetizată perfect în acest concept. Îmi aduce aminte de primul meu antrenor, Ovidiu Bucur, pe care l-am apreciat enorm.
 
Rep.: Practic ați înființat Cupa "Temerarul" în memoria acestuia…
 
I.C.: Aşa este. În 1994 am decis să fac ceva în memoria acestuia, pe care l-am admirat enorm, atât ca om, cât și ca sportiv. Am pus bazele acestui proiect, în 1994, din respect și iubire pentru persoana minunată care era Bucur. Competiția a purtat timp de 10 ani denumirea de Cupa "Ovidiu Bucur", apoi i-am schimbat numele în Cupa "Temerarul", după numele Clubului Sportiv Temerarul pe care l-am înființat în 1995.
 
Rep.: Cât de greu v-a fost să organizaţi competiţia an de an?
 
I.C.: Munca în acești 20 de ani a fost una titanică, presărată cu satisfacții, dar și cu momente grele. Până în 2007 l-am organizat pe puterile mele, am adus bani de acasă și am încercat să aduc sponsori. Însă, din acel an, am primit și ajutorul Consiliului Local, ceea ce ne-a mai atenuat din costuri. Mi-a fost greu. M-am zbătut atâția ani să caut sponsori, pentru că anual trebuia să plătim 3.000 de euro Federației Europene, pentru organizare. Am plătit mereu cazare tuturor participanților și le-am oferit condiții de nivel european. La început a foarte dificil să conving străinii să participe, iar acum sunt țări care doresc să vină și cu câte trei loturi. S-a dus vestea turneului în Europa. Avem participanți medaliați europeni, vin mari valori la turneu, asta înseamnă că munca noastră este respectată. Suntem apreciaţi, nu se pune problema că ești român, când calci pe tatami ești judokan. 
 
Rep.: Ştiu că ați avut mari probleme cu sala de antrenament..
 
I.C.: Asta a fost cea mai mare durere a mea, în acești ani. Am muncit din 1997 până în 2002 la o sală, unde am investit 15.000 de mărci. pentru ca unul din oficialii Sibiului să ne-o ia. Ne-a spus să plecăm, că nu avem ce căuta în centrul Sibiului. De când ne-au luat-o nu m-am mai apropiat de ea. Dacă o vad, cred că fac infarct. Îmi răscolește multe amintiri. Stăteam în genunchi și puneam piatră cubică, am muncit ca robii, pentru ca mai apoi să fim dați afară. Apoi a stat mult timp în paragină, iar astăzi este discotecă acolo. Era proiect să fie sală, am avut contract cu centralele termice, dar nu le-au păsat. Ce puteam să facem? Procesul ar fi durat 10 ani..
 
Rep.: Ce satisfacții v-au oferit toate eforturile pe care le-aţi depus în toţi aceşti ani?
 
I.C.: Satisfacția de a îmi vedea pe podium copiii pe care i-am antrenat de mici, mă face să nu renunț niciodată. În momentul acela există un sentiment pe care nu îl pot relata în cuvinte. Îmi tresare inima din piept și zic: ”ăsta e copilul meu, uite cum radiază de fericire”. Mi se întâmplă des când îl văd pe Daniel Natea, unul dintre cei mai talentați copii pe care i-am antrenat. Când aud că are meciuri, repede îl sun, și când îl văd la televizor, parcă l-aş strânge în braţe. Eu l-am crescut, avea 48 de kilograme când l-am adus la sală. Un mare talent, păcat că nu i-am putut aduce partener pe măsura valorii sale, ca să lucreze cu el. Visez să-l văd la Olimpiadă în 2016  Țin minte o amintire amuzantă, care îmi oferă puterea de a continua. Erau copii care nu intrau în sală dacă nu-mi vedeau mașina parcată. Mă așteptau la poartă până veneam. Trebuie să știi să te comporți cu copiii, un antrenor e ca un tată, pentru că trăiește foarte mult cu ei. 
 

Rep.: Cum te poate schimba judo, ca persoană?

I.C.: Iubirea pentru arta pură, cum este judo, mi-a schimbat viața total, mi-a oferit o altă gândire, un comportament exemplar și o stăpânire de sine. Dacă cineva ȋmi vorbește urât, eu nu-i ȋntorc vorbele, consider că liniștea e cea mai mare replică pe care puteam să i-o dau.

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus