Luni,
15.09.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Iohannis: Atacurile vin din toate partile

Candidatul ACL la președinția României, Klaus Iohannis, a făcut vineri, în cadrul unei conferințe de presă o scurtă caracterizare a campaniei electorale: mult zgomot și numeroase atacuri. vin din toate părțile. ”Atacurile vin din toate părțile, Sunt 
atacuri iraționale, care îi descalifică pe cei care le fac. Campania electorală are două caracteristici: atacurile la adresa mea, toată lumea mă atacă și acel zgomot foarte intens, certurile dintre Băsescu și Ponta, care tind să acopere spațiul mediatic. Se discută considerabil mai mult despre atacuri la persoană, decât despre proiectele pentru România”, a declarat Iohannis.
Totodată, primarul Sibiului a făcut vineri și o propunere pentru organizarea unei dezbateri în această campanie. ”Regret că s-au depăşit cu mult limitele decenţei, în această campanie fiind lansate atacuri nedemne la persoană. Consider că o dezbatere organizată pe teren neutru, de preferinţă de către o mare universitate, cu reguli clare, la care să asiste un public mai larg şi care să fie preluată de televiziuni, ar fi cel mai potrivit format, care ar permite cetăţenilor să afle ce proiecte avem fiecare dintre noi pentru ţară", susţine Iohannis într-un comunicat de presă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: klaus iohannis

Vizualizari: 466

Comentarii

55 comentarii

Ema

Acum 10 ani

Succes domnule Presedinte ! Dumnezeu sa va dea putere !
Raspunde

GHINION!!!

Acum 10 ani

Vaaaai !!!! Victima infama se plange ca este atacat de propriile fapte nelegale ! Se cede in continuare foarte destept si ca ROMANII SUNT PROSTII LUI!!!!! Nemernicul tace fata de cei 40.000 de sibieni care au semnat impotriva nelegiuirilor lui si ale gastii din primarie. Și uita ce hotii a facut !!! Dumnezeu nu-i sas!!
Raspunde

@2

Acum 10 ani

Dumnezeu nu-i sas, dar***ce-o fi? 40.000 de sibieni care au semnat ce? Doamne mare-o gradina ta...
Raspunde

nu-mi amintesc

Acum 10 ani

Vai câtă durere si suspinare .Te doare inima de câtă nedreptate i se face eroului nostru,salvatorului nostru! El ne-a știut necazurile și bucuriile! El a ajutat copiii să-și facă un rost în lume. El a luat de pe stradă căsuțele cele necăjite și le-a închiriat să se bucure și ele că nu mai stau singure . Și doamne ce se mai bucurau școlile, grădinițele și alte clădiri că au scăpat de statul român și și-au găsit adăpost la biserica evanghelică și plătesc fericiți românii chirie in țară lor. Si către lucruri bine făcute a făcut el cu Max B si Geiger , adică asfaltări repetate pe aceeași stradal in zona centrala si nu ne-a deranjat pe noi cei din periferie cu utilajele cele rele de asfaltare. Si ce frumos era doamne când se îngrija de sănătatea noastră a românilor ca-ci festivalurile noastre se țin in Obor și trebuie să faci mișcare să ajungi acolo iar cele săsești se țin in Piață Mare de saracii nu au unde să se miște! Decât codaș la oraș mai bine fruntaș la sat. Eu nu te votez! Nu vreau sa te pierd!
Raspunde

@3

Acum 10 ani

Ăştia îs ăia cu semnăturile pentru \'\'suspendarea\'\' sensului unic pe Goga.Numa că veşnicii propangandişti folosesc orice prilej sa vândă ce dă bine.În cazul ăsta ca şi in multe altele gogoşi.Antena 3 ce va face după plecarea lui Băse?Rămâne fără obiectul muncii.
Raspunde

unu

Acum 10 ani

bai lacheu psd ,tu la 3 000 000 de semnaturi le spui 40 000,voebesc national ba copy -pasre al tau cu toata media de lachei daca a adunat vreo 500 000 ,s-a vezxi scandal national daca umblati cu sforari sa-l scoateti incompatibil dupa ce 2 sentinte lau dat nevinovat ,va fi scandal european ,lacheilor va mai trebuie 5 ani de jaf ,dupa cei 25 de ani de acea il atacati in presa securista -comunista ,ba daca se trzesc concetateni si s-auesim masiv la vot s-a va dejucam planurile mirsava si denigratoare a singurului om care are strategie economica si poltica este johannis ,va doare ca nu va raspunde la atacurile mirsave si denigratoare ,ba vei vedea un nou scandal arafat ,ca neam saturat s-a ne dictati voi sifonari viitoru ,ba iati famila in 2 si 16 si voteaza ,JOHANNIS ca este si intersu sibiului si al tau si familiei tale ,.s-au esti unu din aia cu servici asigurat de jupinu judetului ,din alea la bani publici ,se gata cu cumetriile si angajarea ,nevestelor ,copiilor si alta rude si prieteni ,ba la munca ,la takata ,rulmenti etc ,nu de la bodega pe net ,mai dute si r\\tu la munca adevarata nu numai la sifonat bani publici ,domnule JOHANNIS si in cazu ca nu veti reusi s-a invigeti mafia nationala ,va fi o mare victorie ,dupa 1 01 ,2015 ,se gata cu basisme si alte intoxicari media ,trebuie trecut la fapte ,si o s-a vada tot boboru la ce bunastare ii va aduce multa gargara ,si in urmatoarele luni de dupa veti vedea ca dintro data aveti de incredere precum la sibiu ,si inca o remarca vedeti ce se intimpla cu posterile decampanie ca cineva pus de psd dupa ca ce il tolerati in orasu nostru pe uriasele postere copy -paste 7 case [ponta ] va si saboteaza asa zisi sibieni get si beget ,infingeraea va fi victorie ,asteptem
Raspunde

completare

Acum 10 ani

Aşa ca insistentul ăsta de la 4, care este în Montana actualmente şi abrambureşte prostănacii \"avocăţeşte\".Come on, poţi mai mult!Sau eşti intre cei 85% analfabeţi incluşi in 35% ale plagiatorului?
Raspunde

anonima

Acum 10 ani

Mult succes d-le Johannis ! sunt convinsa ca romanii cu mintea deschisa va vor vota ! si sunt multi !
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Genială tactică, să lăsăm miticii să-și dea în petec, în toată splendoarea lor.
Raspunde

Patriotul

Acum 10 ani

Ultima șansa sa scăpăm Tara de comuniști si copii lor ,daca nu votați acuma Johannis sintem Condamnați 100 de ani
Raspunde

hop

Acum 10 ani

lui Ghinion si altora ca el,Va dati destepti dar nu ati fost in stare sa votati in 25 de ani doar Hoti si ticalosi tot inainte patrioti Victor PONTAva sugruma DNA,ANI,si veti fi liberi sa furati in continuare,RISINE!!!!!
Raspunde

anti ciuma rosie

Acum 10 ani

succes..scpati-ne de ciuma rosie care stie numai sa atace , sa fure , sa nu faca nimic..Vor presedntia cu orice pret ca sa puna DNA-ul pe butuci...de frica catuselor - socrul lui Poantex ( Ilie Sarbu )si unul din mentorii lui Poantex -Hrebe se apropie cu pasi repezei de racoare ( si celalalt mentor -Nastase e la racoare - mai lipseste ucigasul de Iliescu )
Raspunde

vasiladi

Acum 10 ani

herr elmar nemtii au tatuat evreii,ati uitat nemtii au omarit evreii,ati uitat
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Sunt un 1abagiu feroce ;)
Raspunde

hajny

Acum 10 ani

N-ai vrea ca dezbaterea pe \"teren neutru\" sa se tina la Sibiu, iar moderator sa fie Razvan Marcu? E un neutru tocmai bun, mai ales dupa ce a incasat 800 de milioane pentru \"intalnirea cu presa\", care s-a tinut in curtea primariei, pe banii primariei. Grav este ca hitleristul confunda bugetul primariei cu propriul buzunar. Daca ai chef sa platesti presa locala care de pupa toata ziua, da din banii tai, nu din impozitele noastre!
Raspunde

unu\'

Acum 10 ani

Surprinzator,desi Iohannis Amnezicul are multi sustinatori,n-a scris niciun beneficiar al meditatiilor sale,laudindu-i talentele si,de ce nu,aducindu-i aminte cum i-a achitat(ad labam ca lui CTP sau prin tranfer bancar).Sa-l fi meditat doar pe Keul atita amar de vreme?Chiar,ce mai stiti de marele investitor Keul?Ultima data cind am citit despre el era intr-o declaratie de avere a amnezicului care tocmai ii vinduse un teren.Legislatia obliga parlamentarii la declaratii de avere si interese anuale,lecturabile pe site-ul Parlamentului,pentru tot(sau toate mandatele).Primarii au scutire,sau doar \'\'al nostru\'\'?Hai Klaus,publica pe site-ul primariei declaratiile tale de avere anuale(cu numar de inregistrare),din 2000 incoace si inchide-mi gura!Ai curaj sau esti doar un plingacios?Dl 12(anti ciuma rosie) esti de acord?Poate asa constatam ceva evident:borfasia nu are culoare politica!Nu geme nici Dreapta nici Stinga de oameni cinstiti.Niste borfasi,si unii si altii!
Raspunde

super tare

Acum 10 ani

Daca vreti sa-l vedeti pe sasul nostru cum striga \"Oltenii mei\", la mitingul din Craiova, intrati pe youtube.com. Veti constata ca profu\' de fizica are nevoie de niste meditatii la gegrafie
Raspunde

dt1961

Acum 10 ani

Bei „hajny”! Tu chiar o s.u.g.i „super tare”. Ce dreaqu bei! Nici atata nu ai habar ca ti-i se vede IP-ul? Parca, citind postarile hahalerelor care nu stiu cum sa atace mai tare pe acest candidat la presedentie, nu-mi vine sa cred ca apartineti acestui judet -SIBIU-. Apoi daca chiar sunteti sibieni, scoateti macar toate haznalele si imprastiatile peste candidatul din judetul vostru, ca sa aratati peste tot pe unde umbla din ce WC a pornit. Oricum am inteles ca la actualele alegeri nu o sa mai primiti mop si galeata. Uite asa o sa ramaneti cinci sau zece ani plini de rahat. Succes! O sa va rada si oile!
Raspunde

vai

Acum 10 ani

vai johanis ce interviuri dai.....arogantza totala.... asa explici oamenilor viitorul?cu da si nu si sigur? esti signura varianta buna de presedinte din pramatiile care sunt pe liste dar puteai sa te pregatesti unpic mai bine....deschide gura si pove in detaliu.... omule
Raspunde

Ruxandra

Acum 10 ani

*** care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde

adi

Acum 10 ani

securisti josnici si ticalosi
Raspunde

Alex

Acum 10 ani

Normal ca are putina aroganta, el nu e crescut crestin ortodox, adica cei carora li se spune sa taca, sa stea cu capul plecat si sa ignore ce se intampla in jurul lor si sa mearga mai departe. Pana si religia lui Iohannis te invata sa stai drept, cu capul sus si sa fi mandru de ceea ce esti indiferent din ce clasa sociala provi. Nu acceptati toate flegmele religiei ca poate luati Ebola.
Raspunde

T.H.I.

Acum 10 ani

Domnule Johannis , dumneata esti specator la aceasta campanie..... iti face ACL-ul campanie agresiva in timp ce tu nu \"scuipi\" doua boabe !!! Deschide gura sa vedem ce poti .....sau nu sti romaneste ? fi tu acela care ne arata proiectele si planurile pentru ROMANIA daca zici ca altii nu ne expun din planurile lor!!!! Eu personal votez cu Victor Ponta si stiti de ce ? Pentru ca el mereu a luptat impotriva lui Basescu care se vede cu ochiul liber ce a facut .....NEGATIV ......Ponta ne reprezinta si este ROMAN!
Raspunde

antibiotic

Acum 10 ani

Asta vreti voi sa furati planurile lui Johannis ca nu stiti ce trebuie sa faceti ptr. dezvoltarea tarii, bolsevicilor, voi va ocupati numa cu aruncat de laturi. Nu le spune nimic, d-le Johannis ca astia-s pe nicaieri.Johannis stie si romaneste si stie si sa vorbeasca, necazul vostru e ca nu intelegeti mecanismele de functionalitate a lucrurilor, de aia il faceti in fel si chip ca sa-l trageti de limba.Ponta habar n-are de functionalitatea mecanismelor, isi ascunde nestiinta cu prafuri ptr, prosti de atacuri la basescu care oricum i se termina mandatu si nici n-ar mai fi trebuit ca sa intre in discutie.
Raspunde

detectiv

Acum 10 ani

Si daca erau atacuri adevarate nu coabita timp de doi ani cu el, ba voi chiar ne credeti prosti, aveti impresia ca noi nu intelegem sforariile voastre. VOTATI JOHANNIS
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

1.) Iohannis a luat 3 case prin fraudarea legii ( Magheru, N.Bălcescu, Pedagogilor): 2. Iohannis a retrocedat ilegal imobilele către Consistoriul evanghelic( dosar DN pentru retrocedări). 3) Iohannis a încălcat legea ANI. 4.) Iohannis este lipsit de carcater ( a trădat PNL). 5.) Iohannis te minte în față ( cartea pe care ” a scris-o” într-o lună este scrisă de Felix Tătaru.)... Iohannis, un vid tăcut, umplut de PDL. Votați deci!
Raspunde

@H&G

Acum 10 ani

esti cumva de la cooperativa\" ochiu si timpanu\" iar in timpul liber te ocupi cu manipularea tulumacilor?
Raspunde

@27

Acum 10 ani

Cel de la 26 cam are dreptate ,tu se pare ca esti cu propaganda aiurea pro-klaus werner iohannis ,un sas care crede ca poate prostisau conduce o tara intreaga precum un orasel de 150 000 de suflete cat are Herrmannstadtul ,nu mai arunca degeaba cu laturi ,nu de alta dar sasul tau sar putea sa ramana si fara cotroceni si fara primarie si atunci sa te vaz ce faci ,te vei angaja la Takata sau Siemens pe salariul minim la mult laudatele tale locuri de munca pt sclavi ,daca nu ai inteles pot sati fac siun desen ,caraghiosule.
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

Domnule Iohannis te-as fi votat din toata inima dar, cand stiu ca in spatela domniei voastre stau ascunsi (pentru a nu fi vazuti de lume) personaje ge R. Anastase, Videanu, Blaga, Flutut, Turcana est... imi vine greata.. asa ca o metoda prin care pot sa protestez fata de toti politicienii este absenta la vot sau (cea mai buna) votul nul...
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

@27. Nu stimate domn/doamnă. Sunt locuitor al Sibiului, care citește. Cele 2 sentințe definitive prin care instanța îl obligă pe Iohannis, pe soția sa și pe mama soacră Lăzurcă , să restituie cele două imobile, de pe Magheru și de pe N. Bălcescu, pe care le-au luat cu ” fraudarea legii”, respectiv au confecționat un testament declarat FALS, prin care madam Carmen și soacra candidatului de vis, madam Lăzurcă, au moștenit o parte din cele 2 imobile, iar candidatul de vis , respectiv ginerică național Iohannis a cumpărat cealaltă parte din imobile, așa cum spune instanța, ca și cumpărător de rea credință, care nu putea spune că NU a știut de falsurile soției și soacrei. Tot pentru lămurirea domniei tale, apartamentul de pe pedagogilor, cumpărat în anul 1996, are la bază declarația FALSĂ a lui Iohannis și a soției sale, că nu dețineau nic o locuință în proprietate în Sibiu, ei fiind e fapt proprietari pentru imobilul de pe bâlea din anul 1992. Și da, retrocedările făcute de Iohannis vătre Consistoriul evanghelic fac obiectul unui dosar aflat în cercetare la DNA, ca toate retrocedările. Dosarul de la ICCJ cu ANI este public,, faptul că a fentat PNL se vede cu ochiul liber, căt despre carte, ce să-ți spun: nu a scris Iohannis un rând în viața sa și a scris o carte într-o lună! Ea este scrisă de alții, tipărită pe banii altora, publicată și promovată pe banii altora. Este egală cu un afiș electoral.
Raspunde

@29

Acum 10 ani

De retinut, si zic ca e important, nu Iohannis i-a pus acolo, i-a primit la \"pachet\".
Raspunde

@28

Acum 10 ani

Ce propaganda visezi comunistule, ati condus tara de zeci de ani si ati facut-o varza a la cluj, sau nu vezi ce saracie e in ea, nu Johannis o condus pina acum, voi ari condus-o, ati furat de ati syins si va protejati prin legi ticaloase iar noi platim neam de neamu nostru hotiile voastre. Sunteti de un secol la cascaval, vreau sa ma angafez la uzinele create de voi cu un salar de 2 000 de euro. la locurile de munca bine platite pe care le-ati creat de atita amar de vreme. Datotita politicilor ticaloase pe care le-ati promovat au fugit peste 6 000 000 de romani. Daca Johannis nu poate conduce o tara, un primar care conduce un oras european de 300 000 de locuitori si pe care l-o dus in fruntea Europei de 14 ani de cind este primar , apoi poate sa conduca o tara el plagiatore, rl turnatore , care vine dintr-un catun fara apa curenta si lipsit de civilizatie. Ai inteles bai comunistule sau trebuie sa-ti desenez, patrihotule, caraghios. V-ati aliat toata gasca securista impotriva lui Johannis, va fuge cascavalu din fata, disperatilor, daca se trezeste poporu si voteaza ceea ce trebuie ptr. tara, adio furturi, legi protectioniste ptr. voi si trai parazitar pe spatele prostilor.
Raspunde

Ruxandra

Acum 10 ani

Oferta locuri de munca legale! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii! Au fost trimise deja primele castiguri! NU e vorba despre joc piramidal sau despre MLM! Lucrati ca operator online, 3 ore pe zi, si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ***
Raspunde

carmencita

Acum 10 ani

Eu zic ca Iohannis nu e nici el usa de biserica,toti trag focul la oala lor,cine nu ar face la fel?Dar e cel mai putin corupt din toti si a facut ceva in Sibiu.Se vede clar asta, atat in centru cat si la periferie.Pana la urma pe mine nu ma intereseaza cate case are daca mie imi place ce vad in jurul meu.E clar un gospodar si poate asta ne trebuie la conducerea tarii.Deci,votez IOHANNIS!
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

@ 32: 1.) Nu am avut niciodată carnet de membru PCR; 2.Nu am fost și nu sunt angajat la stat, după 1990; 3.) 6.000.000 de români este o cifră scoasă din burtica domniei voastre ca și cifra de 300.000 de locuitori ai Sibiului;4.) În fața Sibiului, la nivelul de trai sunt multe orașe ale Europei, inclusiv 5 orașe din România;5.) Nu cred că poporul va vota în fruntea țării un neamț hoț, mincinos, pervers și care trăiește bine mersi, pe spatele proștilor din Sibiu. Ce să vă fac, vorba ginerelui lui madam Lăzurcă: GHINION!!!
Raspunde

electorala

Acum 10 ani

***gherleanul.ro/wp-content/uploads/2014/10/10347648_891374760886576_5615204085112760231_n.jpg
Raspunde

H

Acum 10 ani

1.)Comentariul tau asta denota;2.)N-ai inteles, sunteti de zeci de ani la conducere si n-ati fost in stare sa creati locuri de munca, dar stiti sa denigrati locurile de munca create prin inteligenta lui Johannis, daca sunteti asa de buni de ce n-au le-ati creat voi de atita amar de vreme, locuri de munca bine platite, asa cum aveti pretentia, pentru ce sa aleg niste loaze ca voi care v-ati demonstrat incopetenta de zeci de ani.3.) Ai dreptate s-ar putea sa fie mai mare, in 1974 Sibiul avea 140 000 de locuitori si nu era construit V.Aron, Valea Aurie, tot Hipodromul, Selimbaru si atitea alte constructii si sa-ti mai spun ceva, la ultimul recesamint intr-o curte in care se aflau 4 familii nu o facut la nimeni recesamintul iar cind s-a dus cineva din acea curte ca sa anunte ca nu au fost recenzati respectivii recenzori l-a trinis acasa pentru ca la bucuresti vrea sa se stie ca Sibiul e mic, asta e gindirea voastra comunista 4.) nivelul de trai e dat de politicile nationale nicidecum de cele locale, saracia ne vine de la bucuresti 5.) Manipulare tipic comunista,mincinoasa si denigratoare, daca era ceva adevarat demult era arestat la ce disperare au ajuns comunistii, nu vezi ca toate atacurile sunt indreptate impotriva lui Johannis, scorniti toate laturile la adresa lui, asta spune totul, sunteti disperati ca justitia o sa-si faca treaba in mod democratic adevarat. GHINION, vine democratia adevarata si o sa raspundeti in fata legii,hoarde mafiote..
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

Stimate domn H, dacă vreți să spuneți ceva, informați-vă mai întâi. Populația municipiului Sibiu a fost în anul 1992, cea mai numeroasă: 169.610 lorcuitori. În 2011, potrivit recensământului semnat de primarul Iohannis , a fost de 147.210 locuitori. Mințiți, dar chiar vedeți dublu? Nu înțeleg de ce îmi puneți în cârcă mie, poveștile cu securitatea și cu comunismul. N-am avut ocazia să le cunosc. Despre casele lui Iohannis, și că au fost obținute cu ”fraudarea legii”, despre testamentul fals al soției și al soacrei, nu trebuie să mă credeți pe mine: citiți sentințele definitive al Curții de Apel Brașov, iar dacă aceasta scrie ” lături” la adresa lui Iohannis, scrieți atunci acestei instanțe. Dar nu încercați să prezentați minciuna dumneavostră de fan al lui Iohannis, drept adevăr. Și așa cum justiția și-a făcut într-adevăr treba cu Iohannis pentru cele două case, o va face cu siguranță și pentru falsul cu care a luat apartamentul din strada Pedagogilor și cu retrocedările făcute Consistoriului evanghelic și prietenilor domniei sale. Chiar că aveți ghinion cu alesul. Puteți opta pentru Monica Macovei. Este o bună alegere.
Raspunde

@H&G

Acum 10 ani

Judecatoria brasov,fieful psd, judecator- nevasta lui adam (cel cu padurea borfasilor) m-ai lamurit,minti sau esti dus in eroare de manipulari comuniste. Macovei n-are nici o strategie economica de dezvoltare a tarii, riscam sa raminem in acelasi stadiu poate doar cu functionarea justitiei. Atacurile la Johannis spun totul, disperarea care e in spatele acestor atacuri, VOTATI JOHANNIS DACA VRETI O TARA EUROPEANA si vrei sa-ti spun ceva, am peste 40 de ani de experienta de convietuire intre sasi si le cunosc foarte bine modul de gindire, nu mai incerca sa-mi demonstrezi ceva ca n-ai dreptate.
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

PONTA: -PONTA: Asta cu agentul si cu pisicul nu m-au afectat, acuzatiile care m-au afectat sunt cele cu plagiatul, unde am o decizie a Inaltei Curti _____***revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-18337707-victor-ponta-nu-sunt-nici-pisic-nici-agent-acoperit.htm
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

***media.hotnews.ro/media_server1/image-2014-10-19-18337712-41-ponta-rtv.jpg
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

@39- Stimate domn, vorbiți despre lucruri pe care nu le înțelegeți: nu Judecătoria Brașov a dat sentințele și nici Tribunalul Brașov, ci Curtea de Apel Brașov, unde a fost strămutat dosarul, iar ceea ce povestiți dumneavostră este de domeniul științifico-fantastic. Vă permiteți un lucru incalificabil, să caracterizați o instanță ca fiind fieful unui partid. Tocmai dumneavoastră, susținătorul d-lui Iohannis! Și, așa, vorbind între noi, ne puteți lămuri cum poate d-l Iohannis să facă din România o țară europeană, din moment ce România este în UE ? Ne scoate afară din UE și reia procedurile de aderare? Vedeți, gargara de pe afișe, nu ține loc de creier, după cum nici conviețuirea cu sașii, pe care o folosiți drept argument, nu ține. Dacă ăsta ar fi un argument, 99% din populația României nu este de etnie germană, așa că, de ce să fie de acord să o reprezinte o persoană care de fapt... reprezintă 1% ? Spui că le cunoști modul de gândire.. îl cunoști și pe cel din 1940-1944?
Raspunde

@42

Acum 10 ani

Corect comentul tau....sper ca l-ai linistit pe adeptul lui iohannis de mai sus...respect si la mai mare!
Raspunde

@H&G

Acum 10 ani

Vreau sa-ti aduc aminte ca in perioada aia 40-44 si noi am fost aliati cu ei, acum este vorba de cu totul altceva iar cei ce in vremea aia erau dusmani, acum sunt prieteni la catarama, nu poti condamna un popor ptr. ce au facut strabunicii lor intr-o perioada de dictatura, sau chiar ai uitat cite atrocitati sau intimplat si la noi in perioada dictaturii iar acum este vorba de continuarea ei sub forma mascata, pe sustache . Romania este numai din punct de vedere geografic in UE nicidecum integrata economic si ca nivel de trai in UE, la acest capitol suntem undeva la nivelul Africi iar cu justitia las-o mai moale, am avut si eu o experienta cu ea intr-un proces in care aveam perfecta dreptate pe care l-am pierdut, banuiesc datorita unor ordine date \"de sus\" si de care am aflat decizia curtii inainte cu doua saptamini, am fost anuntat inainte de pronuntatrea sentintei printr-un telefon anonim care n-a vrut ca sa-si decline identitatea, de unde ma cunoaste si de unde stie pronuntarea curtii in viitor.Asa ca stiu din proprie experienta cum poti \" muri\" cu dreptatea in mina in tara asta. Iar pe cel care comenteaza dupa tine imi intareste convingerea ca lucrati in gasca la denigrarea lui Johannis si faceti parte din clasa profitoare a sistemului, de aici vehementa asta.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Băi, prea multă atenție îi acordați acestui siamez de la 38, 42 care nu-i altceva decât un mincinos de cea mai joasă speță. Pronunțarea în procesul lui Iohannis s-a făcut de către Tribunalul Brașov ( ***www.turnulsfatului.ro/26136/procesele-primarului-johannis.html) tribunal care e controlat de mafia politică pesedista și a fost deja atacată cu recurs. Acum încep să se deznoade firele. Va doare rău, băi, mafioților, că nu ați putut să-l controlați și să-l șantajați cum ați făcut cu toate jigodiile voastre din Brașov, chiar să nu fi avut aceea casă dacă aceea chirie pe care a încasat-o l-a ținut departe de mafii, orașul ar fi trebuit să i-o facă cadou. E un preț pe care orice cetățean al urbei l-ar plăti cu zâmbetul pe buze.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

44, ăla de la 43 e analfabetul funcțional de servici, prostu\' satului care nu pricepe nici măcar despre ce se discută, dar se bagă că musca în balegă oriunde e posibil doar că să-și marcheze teritoriul.
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

D-le Joseph, aveți aceeași meteahnă cu convivul domniei voastre, de la nr. 44, cu care, vorba acestuia ” lucrați în gașcă de denigrare”. Citiți doar presa și nu citiți alte lucruri. Cum putea să de Tribunalul Brașov o sentință într-un dosar aflat în competența Curții de Apel Brașov? Dacă dosarul s-a aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, strămutarea procesului s-a făct la o instanță de aceșaș grad, nu la tribunal. Și nu este vorba DOAR de o decizie: pentru prima decizie, care privește casa de pe Magheru, definitivă , irevocabilă și executorie, proceduriole de executare s-au terminat, lui Iohannis i-a fost luată casa obținută prin acte false,; pentru casa de pe Nicolae Bălcescu, decizia este definitivă și irevocabilă, așa că până să devină și executorie, nu mai este mult. Pe lângă proprietățile luate cu japca și pe care le va restitui, Iohannis va achita contravaloarea tuturor cheltuielilor de judecată precum și a contravalorii chiriilor încasate, ” îmbogățire fără just temei”, cu dobânzile aferente. Cât despre d-l de la nr. 44, într-cât scrie public că cineva i-a dat un telefon de la ” curte” înainte de pronunțarea sentinței, cu privire la conținutul acesteia, ia să trimitem d-nei Livia Stanciu și CSM-ului, un exemplar al dezvăluirii sale, să vedem cine a făcut asta, iar dacă minte, să răspundă și dânsul. Doar Iohannis și susținătorii lui, sunt cu justiția, nu?
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Băi, lasă deoparte tonul ăsta mieros-unsuros că nu ține. Ești un mincinos de cea mai joasă speță, o știi foarte bine, pur și simplu îmi provoci silă. Ia și mai citește: ***portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6200000000028412&id_inst=64
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Sper ca ati reusit sa va aratati pe cine NU-L VRETI....Acum, va rog aratati pe cine-l VRETI, dar sa NU fIE CORUPT si MINCINOS si nici sa nu aduca RUSIA sau CHINA la voi acasa...Si sa puna LEGEA sus, INVATAMANTUL, ECONOMIA, SOCIALUL, si sa nu faca nazisti sefii din Parlamentul European decat daca este sigur ca TOT POPORUL vrea IESIREA din UE.... DAR, repet, mai ales SA NU ADUCA CHINEZI...Sunt mai rau decat EBOLA...de astia nu mai scapi...Si fara afaceri cu ei deocamdata..nu-i poti evita, dar fa orice numai cand STII CUM SA FACI....(E vorba de contracte cu CHINA pentru planificare si constructie Centralele NUCLEARE 4,5 Cernavoda, deci va aduceti bombele acasa si asta sub comando CHINEZ)...
Raspunde

#

Acum 10 ani

Tovarasul agent josePH face parte din staful nega-primarelui neamt si are la dispozitie mai multe calculatoare(sau telefoane) cu ip diferit de unde isi scrie insultele catre cei care nu sunt de acord cu seful lui,plus ca mai are si cativa slujbasi amarati care i fac pe plac.
Raspunde

HANSEL UND VILCEA

Acum 10 ani

bai cas a aia de care faci referire este a sasilor nu a oltenilor de teapa ta ,acolo a fost pacea ,tu esti un emigrant rupt in fund venit in sibiu cu foamea in git si acum ai pretenti la casele sasilor ,dute bain vilcea ,craiova ,tg ,jiu ,ca cu ceai aici o garsoniera in broscarie ,cumperi un bloc de apartamente si nu de ala de 4 etaje ,ci ca unu de ala care se construieste la capatu mihai viteazu ,si uite asa nu-l maiu invidiezi pe ,johannis ,caare multe propietati ,ba jumatate din propietati au fost donate de sasi care au fugit de dezastru si saracia in care ne-a bagat activisti si securisti acoperiti tip copy -paste 7 case ,ba tribunalu iasov este o curea a partidului vostru de corupti psd ,ba cum iti explici ca sefu fost dna este de la cluj ,cu acest individ pus de basescu [morar s-a inceput atacurile in 2010 la incompatibilitatea lui johannis ,sefu ani ete de iasov ,asta ibsista cu procesele la comanda lui basesecu cu coabitatu si mai nou descoperitu pisicut ,.care intra in direct telefonic numai la televiziunile penalilor acoperiti ,s-au nu vedeti cum le plinge antena 3 si ponta tv [romania tv] le plinge de mila cei mai mari tepuitori din ultimi 25 de ani ,s-a vezi cind va da din el a vostru hrebenciuc ,ce nume sonore va aparea cu catuse pe la dna ,s-au crezi cumva ca naivu nastase en case nu stia ce face subalterni ,de unde crezi ca a avut bombonel bani ches [760 000 euro ] sa-si plateasca executarea silita ,de la voi bai tulumacilor ,cind vadim in 2003 va spus ca averea lui bombonel [nastase en case si matusi tamara ] este undeva la un miliard de dolari la-ti facut nebun ,ca asta este tehnica securista -comunista ,cind cineva seapropie de adevar il comporomiteti cu tot felu de jeguri ,nebun ,agramat iubitor de copii ,de multe case de a fost na fost la bsesescu ,si multe alte manipulari tipic securistpo comunist ,ba voi nu va uitati ca de 7-8 luni de cind este vehiculat numele lui johannis ,sunt numai atacuri mincinoase si denigratoare ,va speriati ciocoilor rosi si de alte culori sifonabile ,atiu recrutat in juru vostru toti penali de la stiga la dreapta ,mai nou lati reabilitat si pe turnatoru nr 1 melwscanu ,iepurele lui ponta ca de altfel toti care ati praduit tara in \\ultimi 25 de ani ,bai melescane tu ai fost plecat din tara in ultimi 25 de ani de nu sti ca coruptia si jafu in tara este la cea mai mare scara ,mai ales ca ai fost si la sie ,si tu esti din speta lui nastase naivu care nu stia ce face subalterni ,saracu noroc cu asta cu cartile si virsta ca in loc s-a stea pe viata la bulau a facut 7-8 luni din pedeapsa si ramas cu o avere imensa ,bai mas bucura ca truditor in tara voastra s-a am numai 2-3 la suta din averea lui bombonel [nastase ],cred ca vreo 15 -20 de ani nu mai mas uita cind vine postasu cu pensia de *** pe care o am , prin grija psd ,vechime multa pensie mica si invers vechime mica spre deloc si pensie cit un cartier de apartamente la un bloc cu 4 etaje ,ba ride europa de voi cu asta cu incompatibilitatea ,voi vreti de fapt altceva s-a nu mai poatacandida ,johannis la presedentie ,va est frica ca daca cistiga va taie macaroana [jafu facut la greu in ultimi 25 de ani ] ba vedeti de sirbu socru tata si fost aghiotantu lui nastase,s-au ati uitaty cind mergea ciocoiu [nastase ] la vinatoare de mistreti cu aliul cripto -comunisti si capitalisti de cumetrie ,pina si nea nelu cotrocelu s-a speriat si va spus bai opritiva ca voi sunteti sociali si democrati nu lupi moralisti de stinga imprejur si un pic la dreapta ca da bine la boboru muncitor ,VOTATI JOHANNIS s-a scapam de incuscririle si cumetriile politice
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

O SCRISOARE VÂNDUTĂ. Poştaşul sună luna aceasta de două ori: o dată pentru pensie, a doua oară pentru Ponta____ (de Marian SULTĂNOIU Publicat la: 19.10.2014)___ Scandal monstru între pensionari, PSD, Poşta Română şi ACL. Seniorii acuză Poşta că-i sperie cu propaganda făcută de PSD, ataşată, printr-un flyer, talonului de pensie. \"Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia\", scrie în pliantul care a ajuns la o parte dintre români alături de talonul de pensie. Poşta răspunde, printr-un comunicat, că a încheiat un contract cu alianţa electorală PSD-UNPR-PC pentru distribuirea de pliante electorale, prin serviciul de marketing direct – distribuţie neadresată. Precizează, totodată, că nu e interesată de conţinutul „mărfii”. Şeful Poştei Române este, însă, şi vicepreşedintele PSD Diaspora.__ De câteva zile, de când poştaşii au început să împartă pensia pe luna în curs, oamenii primesc, oficial, ataşat la talon, un pliant în care PSD îl desfiinţează pe prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, susţinând că liberalul, dacă va fi ales preşedinte, “le va tăia pensiile românilor”. „Ai grijă ce votezi! Cine a tăiat o dată pensiile le va tăia din nou!” se arată în flyerul ataşat._____ ***storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3931/13413274/7/2014-10-19-09-59-55.jpg?height=428&width=600 _____ Câţiva pensionari au sunat la redacţia gândul, sesizând „mizeria pusă la cale de Ponta şi partidul lui”, precizându-ne, totodată, că sunt „clienţii” Oficiului Poştal 35, din Cotroceni. Ne-am dus acolo pentru a vedea ce se întâmplă mai exact.____ _____O discuţie la Oficiul 35____ Sâmbătă, pe la 10, când ploaia nu ştie dacă să-nceapă sau să mai stea, Cotroceniul părea adormit. Pe strada Zării nr. 10, deschis într-o casă vopsită în portocaliu cu roz, “Oficiul Poştal 35”. În oficiu, la ghişee, o doamnă operatoare şi doi clienţi. Aştept să-mi vină rândul şi întreb: “Doamna dirigintă?!”. “Nu e!”, “Un factor poştal?!”. “Niciunul”. “Dumneavoastră, singură?”. “Numai eu”, îmi răspunde doamna, aproape mecanic, la fiecare întrebare. “Atunci vă întreb pe dumneavoastră: e adevărat că pensionarii primesc, odată cu talonul, un pliant de campanie al PSD?”. “Adevărat”. “E vorba de un contract?”. “Un contract, sigur că da”. “Între cine şi cine?”. “Între noi şi cineva, dar nu ştiu să vă spun, exact, cine. Nici doamna dirigintă nu ştia sigur, şi a cerut amănunte mai de sus”, spune femeia de la ghişeu, şi îmi arată tavanul cu degetul. “Probabil că luni o să ştie mai multe…”. “Probabil”. “Dar e voie ca Poşta să facă politică?”. “Dar nu e politică! Pe noi nu ne interesează conţinutul. Noi doar ataşăm pliantul şi îl ducem la destinaţie. Asta le-am spus şi celor din cartier care au venit să sesizeze. Noi nu avem vină”. “Deci, nu aveţi…”.______Mi-am luat “la revedere” şi am ieşit. La colţul străzii, pe Carol Davila, o doamnă în vârstă mă întreabă unde-i poşta. Îi arăt clădirea şi o întreb dacă are ceva de sesizat. “N-am!” spune scurt. Dar vreun pliant a primit? “Pliant? Parcă am primit ceva… De la Mega?”. “De la Mega?!”. “Da”, spune doamna în vârstă şi mă priveşte cu speranţă. “Atunci, nu e ăsta”.___Câteva discuţii în cartier____Mai întreb pe stradă, mai întreb pe la porţi, pe la uşi de apartamente. Unii spun c-au primit, dar nu vor să discute, alţi c-au primit şi le-au aruncat la coş, “că nici la baie nu erau bune”, alţii că n-au primit nimic, unul că n-a primit nici măcar pensia. Alerg după o doamnă care tocmai intra într-o curte strâmtă, dichisită, în faţa unui bloc. “Sărut mâna, aveţi două secunde?”. Femeia mă priveşte “lamă”, ridicând dintr-o sprânceană. Capăt curaj şi insist. “Sunteţi pensionară?!”. Femeia ridică şi cealaltă sprânceană, tot pe “mute”. O iau ca pe un “da” mimic, şi mai fac un pas. “Aţi primit pensia?”. “Ce vrei dom’le de la mine?” spune doamna, dintr-un şuierat. „Voiam să ştiu dacă aţi primit, ataşat la talon, un pliant al PSD; un flyer”, zic. „Hai că eşti prost, am crezut că eşti om serios”, zice şi intră în bloc. Un bărbat în salopetă, martor la discuţie, ajuns în dreptul meu îmi spune misterios: „Nu mai întreba, bre, degeaba, că nu-ţi spune nimeni, nimic. Oamenii e fricoşi, nu vezi. Le e frică de ruşi, dă-i Dumnezeului!”.___ Discuţia din bloc____Din casă în casă ajung într-un bloc, pe lângă podul Cotroceni. Sun la câteva uşi şi capăt răspunsuri la fel de diverse. Unii mă privesc curios şi îmi spun că nu ştiu nimic; alţi că ştiu, şi îmi închid uşa în nas; o pensionară „de la trei” îmi spune că nu ştie, că a fost plecată, dar că ea, oricum, primeşte talonul la cutia poştală... În sfârşit, o doamnă foarte amabilă, pe la nu mai ştiu ce etaj – întrucât pierdusem şirul -, e de acord să-mi spună toată tărăşenia, după ce primeşte acceptul soţului: „Da, am primit un pliant. E o campanie josnică, pentru că e adresată oamenilor în vârstă, iar oamenii în vârstă poate că nu sunt suficient de informaţi şi primind acest pliant îşi fac o impresie greşită”, spune pe nerăsuflate.____ Ce răspunde Poşta condusă de vicepreşedinte PSD Diaspora___Poşta Română - reprezentată din luna iunie 2014 de Alexandru Petrescu, director general interimar al CNPR, şi vicepreşedinte PSD Diaspora - răspunde acuzaţiilor, printr-un comunicat, potrivit căruia instituţia a încheiat un contract de distribuire de pliante cu alianţa electorală PSD-UNPR-PC. \"Compania Naţională Poşta Română, prin serviciul de marketing direct – distribuţie neadresată (PostMesager), răspunde nevoilor specifice generate de campaniile electorale şi încheie contracte cu toate entităţile care doresc să se folosească de acest serviciu. (…) Astfel de servicii, respectiv distribuirea de flyere de campanie electorală, fac parte din activitatea specifică a unui furnizor de servicii poştale şi se regăsesc în portofoliul oricărui operator internaţional de profil”. Totodată, în comunicat se precizează că Poşta Română se detaşează de orice polemici de natură politică şi respinge orice interpretare subiectivă a activităţii sale. “Reamintim faptul că Poşta Română este o companie care funcţionează pe criterii comerciale, de profitabilitate, şi nu poate fi considerată sub nicio formă anexa vreunui partid politic sau a unor interese de moment\".___Cine este Alexandru Petrescu____Alexandru Petrescu, director general interimar al Poştei Române, a deţinut în ultimii doi ani poziţia de director executiv al acestei instituţii, fiind şi preşedinte al Comisiei de Privatizare. Este licenţiat în economie la University of Wales, specializat în Business Administration. La Londra, a deţinut poziţii de conducere în sistemul financiar-bancar britanic. Actualmente are dublă cetăţenie, română şi britanică. Este membru al Partidului Laburist. În ţară, pe lângă poziţia pe care o ocupă la conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, Alexandru Petrescu este membru în Consiliul de Supraveghere al CFR Călători. În ceea ce priveşte activitatea sa politică, actualul director general interimar al Poştei este vicepreşedinte PSD Diaspora.___ În imagine Alexandru Petrescu, alături de Victor Ponta şi Dan Şova, la lucrările congresului anual al Partidului Laburist din 2011 // Sursa foto: blog Alexandru Petrescu___ ***storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3931/13413274/10/dscf40181.jpg?height=375&width=500 _____LINK DIRECT:____ ***www.gandul.info/reportaj/o-scrisoare-vanduta-postasul-suna-luna-aceasta-de-doua-ori-o-data-pentru-pensie-a-doua-oara-pentru-ponta-13413274
Raspunde

@38

Acum 10 ani

Iar ai dat-o in bara, in 1992 Sibiul avea \"cea mai numeroasa populatie\" de 169 510 locuitori dupa exodul masiv a peste 30 000 de familii de sasi inmultit cu 3 media de familie rezulta aprox 270 000 loc. plus ca acum sunt mult mai multi dupa invazia masiva din toaie zonele tarii si in conditiile in care recenzia sa facut asa cum sa facut si cum o vrut sa se stie la centru [ Sibiu mic si pe burta]
Raspunde

Hansel und Grettel

Acum 10 ani

@ 53. Domnia voastră faceți operațiuni... matematice de multiplicare în procesul de procreere, uitând să faceți scăderile de rigoare. Indicele de natalitate al județului Sibiu este negativ; Inicele de plecări din județul Sibiu, datorită plecării masive a etnicilor germani în anii 90, a fost printre cele mai ridicate din țară. Deci, să ne întoarcem la datele OFICIALE: populația cea mai numeroasă, a fot înregistrată în municipiul Sibiu în anul 1992 și era de 169.510 persoane: PUNCT. Minciunilor și alegațiunilor inepte, le răspund cu date ale statului român și cu sfatul: puneți mâna pe carte băieți!
Raspunde

marginean

Acum 10 ani

de-abia astept sa iasa Ponta presedinte, sa dispara Basescu de pe firmanemt, sa vad pe cine mai dati vina pentru ce va paste 100%? Pe Brancoveanu, pe Mihai Viteazu, pe Merkel ? Veti primi romanul pe care il meritati, spalati-va pe cap cu el!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus