Un sibian se hotărăște să-și construiască o locuință pe strada Ecaterina Varga, la numărul 77. Cumpără și alipește terenul, face proiect, găsește muncitori și se apucă de treabă. Toate bune și frumoase, până când vecinul observă că fundația noii construcții aproape că i se lipește de gard. De aici începe un lung șir de acte, plângeri și nemulțumiri la adresa autorităților, plus un proces aflat în desfășurare.
Familia Chirilă, adică vecinii nemulțumiți, spun că au încercat să vorbească cu vecinii care își construiesc locuința, adică familia Rusu, astfel încât să mute construcția puțin mai departe de gard. ”Am încercat să discutăm omenește dar n-am avut cu cine. Tot timpul are o atitudine arogantă, spune că ne arată el că va construi ce vrea și nimeni nu poate să-l oprească. Nu știm cu exactitate nici cât de înaltă va fi construcția lipită de gardul de nostru, întrucât zice că va fi garaj sau altceva, dar noi vedem pe geam o pivniță”, spun soții Chirilă. Turnul Sfatului a cerut un punct de vedere și familiei Rusu. ”Nu știu de ce stați de vorbă cu asmenea oameni. Sunt duși cu capul. S-au certat cu toți vecinii, nimeni nu se înțelege cu ei. Eu am toate actele necesare, PUG-ul e în regulă, ne-a trimis și poliția pe cap și el e în neregulă pentru că a pus gardul greșit, se vede în acte că gardul lui nu este corect. Eu fac garaj acolo unde zice el. N-ai cu cine să te înțelegi, întrebați vecinii ce zic de el”, ne-a declarat Cosmin Rusu.
Cum nu există înțelegere între vecini, Laura Chirilă s-a adresează primăriei Sibiu. ”Lucrările îmi afectează structura de rezistență a gardului de cărămidă existent între proprietatea mea și proprietatea vecină din strada Ecaterina Varga nr. 77. Precizez că avem o graniță comună de 18 metri iar lucrările afectează lungimea acesteia pe cea mai mare parte. Vă rugăm să ne comunicați dacă lucrările de construcție se desfășoară în baza unei autorizații de construcție care să respecte prevederile legale exprese referitoare la distanța minimă între două construcții”, scrie în adresa către primărie. Răspunsul vine aproape o lună mai târziu. ”Vă comunicăm că s-a emis o autorizație de construire cu nr. 629/2014, pe numele d-lui Rusu Cosmin-Ionică, din Sibiu, str. Ecaterina Varga, nr. 77 A, autorizația a fost eliberată conform indicilor urbanistici L1p din PUG”, semnează arhitectul șef Ioana Urdea, șeful Serviciului Autorizări - Bogdan Veseli, și Dan Băra din partea Serviciului Autorizare Construcții. În PUG-ul Sibiului, pentru parcelele fără front stradal - cum este cazul aici – scrie că trebuie păstrată distanța minimă de 3 metri.
Pentru a lămuri situația, Turnul Sfatului a cerut un punct de vedere și primăriei Sibiu. ”Inspectorii departamentului Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale Sibiu au efectuat un control în cazul construcției care se ridică pe strada Ecaterina Varga la numărul 77A și au constatat că autorizația de construire nu a fost respectată în sensul nerespectării suprafeței amprentei la sol a clădirii. Amprenta la sol a clădirii a fost depășită cu 50 de metri pătrați față de cea specificată în autorizația de construire emisă de Primăria Sibiu. În consecință, în acest caz a fost aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 4.000 de lei”, a comunicat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al primăriei.
Între timp, de la începutul construcției, familia Chirilă a dat în judecată familia Rusu. Judecătoria Sibiu a programat următorul termen la data de 31 octombrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Primăria Sibiu ,
Judecătoria Sibiu ,
Turnul Sfatului ,
Ioana Urdea ,
Mirela Gligore ,
Bogdan Veseli ,
Despre Ecaterina Varga ,
Cosmin Rusu ,
Rusu Cosmin Ionică ,
Familia Chirilă ,
Laura Chirilă ,
Serviciului Autorizare Constru ,
Agenții Poliției Locale Sibiu ,
Serviciului Autorizări ,
Bogdan Baraghin
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Barosanu
Acum 2 ore
PETRICA
Acum 2 ore
Sibiu.adrian