Circul dă în clocot. Din toate părţile, lovituri sub centură. Dincolo de spaimă sau deliciu, unele afirmaţii, unele acuzaţii ridică semne de întrebare neliniştitoare fie şi prin faptul că pot fi făcute. Reale sau nu, ele au produs, (produc) consecinţe în planul exerciţiului democratic la care ne-am angajat în clipa în care am subscris la forma republicană de guvernământ: scandalul tinde să demobilizeze electoratul în ciuda faptului că democraţia ne obligă la atitudine, la decizie.
Defetism nu fără justificare vor zice unii. Deja s-a lansat ideea mediocrităţii întregului demers, campanie şi candidaţi. Dincolo de aceasta însă, se pun în discuţie o seamă de probleme referitoare la unii candidaţi, care riscă să compromită nu numai campania electorală şi alegerile dar şi calitatea democraţiei româneşti. Aşa de pildă, se spune, românii sunt pe punctul de a-şi alege un preşedinte plagiator, posibil fost spion.
Chestiunefără relevanţă? Da, dacă acceptăm un standard democratic submediocru, cu toate consecinţele lui. Fără îndoială, Victor Ponta este un plagiator. În cele din urmă a recunoscut personal că ar fi vorba de o greşeală de tinereţe. O fi, dar o greşeală (intenţionată evident) care te-a făcut „doctor”, şi pe care ulterior ai fructificat-o pentru a cuceri teritorii politice până la a pretinde cea mai înaltă magistratură a statului. Într-o democraţie care se respectă, un plagiator de cupridere mult mai restrânsă decât cea a lui Ponta, a demisionat din tocmai poziţia la care aspiră plagiatorul nostru. S-ar mai putea spune, las-domnule că n-a fost (nu e) singurul, ci în ton. Din păcate asta e. Ridicaţi pe numeroase alte culmi nemeritate, totuşi, alta este să pretinzi ditamai prezidenţia statului.
Mai grav decât plagiatul însă, Ponta s-a discreditat prin manevrele întrebuinţate pentru a-l acoperi. În acest scop a compromis Ministerul Învăţământului care la ordin, i-a dat în cap în plină şedinţă de analiză forului ştiinţific abilitat să se pronunţe în cauză. Un act fără precedent şi care aruncă o lumină orbitoare asupra trăsăturilor de caracter ale unui om, sau ale unui politician care compromite instituţiile statului pentru a-şi apăra propriile interese; asta nu mai era de tinereţe ci de fotoliu de prim ministru.
Se spune că ar fi fost şi spion. Chestiune chiar mai delicată. Nu este câtuşi de puţin compromiţător să spionezi în favoarea ţării tale. E plină lumea de ei. Specific în cazul lui Ponta este că ar fi fost spion fără drept, cu alte cuvinte de pe poziţia de magistrat, ceea ce legea nu-i permitea. Dacă e aşa, vinovaţi sunt cei care l-au recrutat, dar propriu şi mai vârtos vinovat este d-sa: ca magistrat ai obligaţia să aplici legea nu să o încalci.
Plutim în incertitudine. Până în 2013 se putea şti, cel puţin la înalte nivele, dacă ai fost sau nu ofiţer sub acoperire. În 2013 se conturează intenţia primului ministru de a candida la preşedinţie. Drept urmare se adoptă o hotărâre de guvern care schimbă macazul, secretizează absolut informaţia pentru a nu se putea şti dacă a fost sau nu ofiţer acoperit. O manevră soră cu cea menită să-i acopere plagiatul, folosind de data aceasta nu oficiile unui minister ci pe cele ale guvernului. Mai cunoaşteţi pe cineva în ultima vreme, care uzând de prerogative politico-guvernamentale, pune la bătaie instituţiile statului în scopul acoperirii propriilor malversaţiuni?
O problemă de principiu: mai cunoaşteţi vre-un spion sau fost spion care să pretindă preşedinţia statului? Ofiţeri pe faţă, da. Spre exemplu Gorbaciov sau Putin. Dar spionajul, esenţialmente acoperit, este prin natura sa, prin trăsăturile specifice, o aplicaţie căreia odată ce i te-ai devotat, îi rămâi definitiv îndatorat cel puţin până la nivelul la care nu devine de interes şi anvergură publică. Cum ţi-ar privi un stat străin preşedintele, dacă ar bănui că acesta a spionat în defavoarea sa?
Nu ştim care este adevărul. Toate indiciile indirecte ar acredita ideea că Ponta a fost ofiţer acoperit, uns cu încălcarea legii. În pofida hotărârii de guvern din 2013 despre care am vorbit, dacă a acceptat candidatura la funcţia supremă în stat, ar avea îndatorirea să clarifice propriu chestiunea. Ar fi o cerinţă elementară a electoratului, a cărui decizie n-ar trebui pusă în cumpănă pe o problemă atât de gravă.
Sunt motive să creadem că nu o va face. De prea multe ori, cu prea multe prilejuri a făcut demonstraţia că în faţa fanatismului puterii păleşte orice idee de adevăr, de corectitudine. În final, de moralitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 23 ore
Ciprian
Acum 1 zi
Costi
Acum 1 zi
Nelson
Acum 1 zi
H
Acum 1 zi
Remus