Joi,
29.07.2021
Cer Senin
Acum
15°C

Pista de biciclete Sibiu – Rasinari – Sibiu este finalizata

La cinci luni de la semnarea contractului de execuție, muncitorii de la Con-A au finalizat lucrările la pista de biciclete de 13,3 km, pistă care o continuă pe cea care se termină la Zoo pe traseul Tropinii Noi (Rășinari) – Pădurea Dumbrava – Uzina de Apă – Calea Poplăcii (Sibiu). Pista a fost marcată atât pe tronsonul Sibiu – Rășinari (unde pista a fost construită separat de drumul județean), cât și pe porțiunea dintre Uzina de apă și Calea Poplăcii (unde cele două sensuri ale pistei au fost amenajate de o parte și de alta a drumului județean). ”Va fi inaugurată în luna octombrie. Voi chema prietenii la această inaugurare”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean, instituția care a finanțat această investiție.
3,8 milioane de lei, cu tot cu TVA, este valoarea contractului de execuție a acestei piste, contract atribuit prin procedură de achiziție publică firmei Con-A. Înainte de licitație, valoarea lucrării era estimată la 5,2 milioane de lei, cu tot cu TVA.
De departe, cea mai spectaculoasă porțiune a pistei este cea care traversează Pădurea Dumbrava (foto), făcând legătura între drumul județean care leagă Sibiul de Rășinari și cel care leagă Sibiul de Poplaca. Această porțiune are o lungime de aproximativ 5,3 km și a fost realizată dintr-un amestec ușor de materiale de construcție, fără a fi așternut și asfalt din motive ce țin de protecția mediului.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

45 comentarii

Werner.......pentru toti sustinatorii lui Iohannis

Acum 6 ani

no.....de ce nu comenteaza basistii negativ ? Dintr-un singur motiv...nu au ce.
Raspunde

Joan

Acum 6 ani

Profesore..., se vede ca nu esti biciclist! Ce treaba are Johanis si basistii cu pista de biciclete? In primul rand nu stiu cine sunt basistii... sau cumva toti care sunt impotriva lui Pontacu? Lasand la o parte politicul, pista este buna indiferent cine o facut-o, doar ca portiunea asfaltata Sibiu-Rasinari trebuyia mai lata, daca mergi mai multi biciclisti in ambele sensuri distanta e destul de mica intre biciclisti.
Raspunde

Sibian

Acum 6 ani

Pista aia a fost facuta de CJ, adica de cindrea si e in continuarea celei facute de Iohannis. Daca te duci pe ia s-ar putea sa nu poti sa te petreci 2 biciclete la cat de lata e, aprox 1/2 din cea facuta de Iohannis.....deci, tipic PSD-istilor lucru de mantuiala si pe jumatate facut.
Raspunde

F J Strauss

Acum 6 ani

...ce vrei de la socialisti ?? umbla numai cu jmecherii si incearca sa duca poporul de nas - acuma inainte de alegeri - promisiuni gigante si dupa alegeri o intorc - de fiecare data acelasi metode - poporul ROMAN - trezeste te , inca nu e prea tarziu !!!
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

E camuflată bine pista aia de biciclete, probabil că e drum strategic.
Raspunde

unu\'

Acum 6 ani

Lupii se c*ca pe ei de ris la vederea Scufitei!Voi v-ati dilit?Asta-i pista de biciclisti?Poate-i cu sens unic da\' n-au apucat inca sa puna (l)indicatoarele!
Raspunde

T.H.

Acum 6 ani

Hmm frumos .... ma trecut pe acolo si eu zic ca e frumos si benefic ! ....Felicitari Consiliului Judetean!!!
Raspunde

sibian

Acum 6 ani

Este un proiect extraordinar, felicitări Consiliului județean. ACL-isti ăstia sunt platiti doar ca sa arunce cu noroi în toate proiectele bune realizate de către Consiliul judetean
Raspunde

@sibian

Acum 6 ani

Johannis a vopsit aleea din parcul Sub Arini, cea construita de Ceausescu. Adica petonii nu mai pot circula, pt ca se plimba biciclistii. E o diferenta uriasa intre pista construita de Consiliul Judetean si cea vopsita de Johannis. E drept ca a costruit cam 1 km, prin Valea Aurie pina in Dumbrava, atit a facut Johannis, fata de cei aproape 14km construit de Cindrea. Practic asta-i diferenta dintre Johannis si Cindrea, unul face spectacole de Miss Bikini in Piata Mare, celalat face drumuri si spitale. Dar fiecare are dreptul sa aleaga pe cine vrea.
Raspunde

alex

Acum 6 ani

ACL-ISTI ăstia sunt incredibili,critica toate lucrurile bune realizate de către domnul Cindrea. Sunt invidioși! Felicitări CJ!
Raspunde

@ pt sibian de la 3.

Acum 6 ani

comentariul era pt cel de la 3.
Raspunde

mara

Acum 6 ani

Pana acum, Cindrea si-a respectat toate promisiunile si asta conteaza cel mai mult. Lucrurile pe care le-a facu - Piata Taraneasca de la Sala Transilvania, pista pentru biciclisti, finantarea scolilor din judet, extinderea curselor aeriene pe Aeroport, redeschiderea spitalului din Cisnadie, modernizarile de la Spitalul Judetean si multe altele - le-a facu pentru oameni. Johannis ce-a facut pentru sibieni? NIMIC.
Raspunde

bibi

Acum 6 ani

Ba n.a respectat nimic, nu gasesc niciodata ciulama de plamani la piata aia taraneasca. Rusine!
Raspunde

ciclist

Acum 6 ani

sper ca urmatoarele piste sa fie mai late si constructorul cat si beneficiarul sa fie mai exigenti, pt ca pista (intre ZOO si Rasinari) ce pare ok este cam denivelata (sesizabil de la 25km/h in sus)
Raspunde

dt1961

Acum 6 ani

@Sibienilor care nu vedeti decat politicieni. Bei cocalarilor! Sunteti cazuti in cap sau ati baut prea multa cocarta? Pai ce dreaqu bei! Voi credeti ca Cindrea sau Johanis va face voua infrastructura prin judet? Au scos astia vreun leu din buzunarul lor sa construiasca ceva in folosul cetateanului? Daca se face ceva este din banii (vostrii) celor ce mai produc cat de cat ceva bei mocofanilor! Astia va sug de bani si voi ii sugeti de p.o.u.l.a.! Astia traiesc in dezmat iar voi frecati ridichea. Si ca sa fie tacamul complect, pe toate forumurile va ***i intre voi mai rau decat hienele.Dar, pentru numele lui Dumnezeu! Oare nu o sa va treziti niciodata????
Raspunde

@15

Acum 6 ani

Bai cocirta, cine crezi ca face ceva din banii lui ptr. interes public, normal ca din banii nostri se face ceva, problema este alta, banii sibienilor sunt furati la bugetul de stat si la deconcentratele furate de alte zone si merg in buzunarele brasovenilor, clujenilor si a altor paraziti care nu-i produc dar ii fura prin legi strimbe promovate de guvernele cripto comuniste care ne-au condus pina acum.Oare o sa te trezesti vreodata ca sa vezi adevarul iar ca sa-l compari pe Johannis cu cindrea inseamna ca n-ai habar pe ce lume traiesti.
Raspunde

adiarc

Acum 6 ani

e bizar sa faci o pista de biciclete cu dublu sens cand pe ea incape lejer , doar o bicicleta...o fii fost beat proiectantul...sau cei ce au ordonat realizarea ei , asa , adica CJ
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

Prietene Traian Deleanu, din respect pentru receptorii informației transmise de tine se impune o corecție obligatorie. Pista a fost realizata in 4 luni (nu 5 cum ai mentionat tu?!) cu o zi inainte de termenul planificat (adica in 10 octombrie, fata de termenul limita de 11 octombrie). Si aici poate se cuvine un cuvant de apreciere pentru inginerii Dobrin, Pop si Toma de la CON-A, precum si pentru oamenii pe care i-au coordonat, care de obicei au lucrat si sambata sau duminica sau uneori chiar la lumina farurilor utilajelor, pentru respectarea termenului de finalizare a lucrarilor. Am citit alaturat o groaza de comentarii care m-au intristat si m-au ingrozit in acelasi timp, observand obtuzitatea celor care vor sa spuna ceva si care nu au curajul asumarii responsabilitatii, prin declinarea identitatii?! UNDE ESTE CURAJUL ASUMARII RASPUNDERII \"DOMNILOR\"?! Dincolo de aceasta cleveteala imatura, demonstrati multa obtuzitate si necunoastere, lipsa de respect fata de cei care s-au straduit sa edifice ceva in beneficiul societatii, in beneficiul mai ales al celor care vor trai in timpurile viitoare (adica fiii si nepotii dumneavoastra). V-ati intrebat daca ati dat suficient societatii pentru a avea dreptul sa cereti?! Sau credeti ca vi se cuvine totul ?! Ce importanta are cine edifica?! Va asigur ca GRESITI !!! Si primarul Klaus Iohannis si presedintele Ioan Cindrea nu au facut ce au facut spre glorie personala sau spre beneficiul electoral al unei formatiuni politice. Ci, evident, spre beneficiul colectivitatii sibiene si poate nu doar al acesteia !!! Cat despre barfele, presupunerile si remarcile rautacioase, pe care eu personal incerc sa le tratez cu o oarecare clementa, (luand in calcul neputinta de a vedea si de a gandi mai mult ?!) cred ca va veti trezi totusi si veti intelege ca intr-o societate in care nu putem face fiecare ce vrem (democratia originala romaneasca nu este un model de urmat!!!) avem obligatia sa respectam anumite norme si standarde stipulate de legile si actele normative in vigoare !!! Or, din acest punct de vedere, cei care considera \"pista lui Iohannis\" drept standard gresesc !
Raspunde

adiarc

Acum 6 ani

domnule Nicolae Ivan...a-ti fost pe ea sa vedeti cat e de ingusta ?ne puteti raspunde de ce a fost facuta atat de ingusta ?vara va fii nasol tare pe acolo....hai sa procedam la fel si cu drumul Sb-Rasinari...sa-l modernizam ingustandu-l la jumatate si apoi sa ne laudam prin toate ziarele , inainte de alegeri ....vi se pare normal ?mie nu
Raspunde

alzara

Acum 6 ani

Draga Niki, stiu ca esti implicat, stiu ca stii ca nu -i perfectã -e bine sa recunosti - iar noi sa rulam cu placere .Si eu sunt cusurgiu, dar azi dupa mada a fost o placere pe pistã !
Raspunde

Traian Deleanu

Acum 6 ani

@ Nicolae Ivan: eu am vorbit de termenul scurs de la semnarea contractului, nu de la predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

Domnule \"adiarc\", da am fost de nenumarate ori pe aceasta pista. Daca nu este mai lata, nu se datoreaza zgarceniei Consiliului Judetean Sibiu, ci Standardului 10144/1991 care prevede o distanta de cel putin 1,5 m fata de alte cai de rulare (exceptand aleile pietonale) aflate in proximitatea pistei. Or, fiind timpul sa invatam sa respectam si noi, romanii regulile, normele si legile in vigoare, cred ca este bine pentru ca s-a optat pentru aceasta solutie, sigura totusi! Intre a avea si a nu avea ceva necesar (caci evident aceasta pista nu este un moft ci o necessitate, dovada ca proiectul a fost adoptat si sustinut in unanimitate de toti consilierii judeteni si de presedintele Consiliului Judetean Ioan CINDREA) cred ca s-a optat totusi pentru Solutia cea mai utila colectivitatii biciclistilor sibieni! Cred ca un sondaj de opinie mi-ar da dreptate.
Raspunde

ciclist

Acum 6 ani

Cine nu încape pe ea sa se dea in parcare la Trident langa Metro si cu roti ajutătoare.
Raspunde

proba

Acum 6 ani

Dupa o alta discutie de acest fel am facut proba si am mers in paralel doua biciclete fara probleme. Deci daca nu va pricepeti continuation sa scrieti comentarii aici. :))
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

@alzara - Da ai dreptate. Nimic nu este perfect! Totul este perfectibil! Dar cred ca este intelept sa ne bucuram de ceea ce avem! Pe Facebook, am putut observa ca multi dintre concetatenii nostril din tara, jinduiesc dupa ceea ce avem noi !!!
Raspunde

trotineta

Acum 6 ani

ba vorbiti de lucruri serioasae ,asta este investitie s-a fim seriosi ,o carare asfaltata la comunisti totu se face cu economie si caricaturi ,ba uitativa la aia de la cluj ,iasov etc ,sala de sport de 7000 de locuri ,patinoare ,stadion de folbal ,si toate construite de con-a ,ba daca tot ai vrut s-a o faci de ce nu ai facuto macar ca aia de se termina la uzina de apa ,ba la traficu care este in zona se impune un drum judetean pe cel putin 4 benzi de rulare si ca s=a fium in topu turismului din europa de sud est ,trebuia sprijinit proiectu ,johannis -botessch ,ACUA PARCU de la fosta fabrica dumbrava ,dar sabotori si detractori sibiului ,au chemat ecologisti din localitatile frustrate de dezvoltarea turismului ,asta coroborat cu marea ardealului [ocna sibiului ]acum eram nr 1 in tara dar este timp ,de reabilitare si facute si proiecte serioase ,nu chiciuri ,ba daca te uiti bine dar voi nu vedeti ,johannis se gindeste la cei mai important ,locuri de munca [40 000 ] noul corp de spital de piediatrie ,cu 4 nivele inceputa constructia cu mult dupa ce s-a apucat consiliu judetean de vopsit gardu si schimbat doua,trei tigle pe cladirile vechi de citeva sute de ani ,si un pic de vacalaj si gata cheltuit bani s-a puna boboru ,botu ,va dati seama daca la o pista a trebuit 5 luni o fisie de echilibristica ,dar s-a construiasca unu nou ,spital ,cerd ca vreo 300 de ani ,ba s-a treci la realizari o piata ambulatorie cu 2-3 mese in cel mai exclusivist loc este o mare mirlanie ,ba acolo vine din toata tara la competiti sportive nu s-a cumpere brinza ,cum ar fi ca in parcarea stadionului ,santiago bernanbeu ,s-a se apuce spanioli s-a vinda brinza ,ba stau pietele goale si acolo vine oameni cu marfa care mai platesc si taxe ,si preturile sunt la jumatate la aia care lau votat pe nelu de la judeteana noaptea dupa ora 21 ,ba sarman bobor va place circ si piine de acea am ajuns pe fundu prapastiei ,ba johannis va dat de lucru ,ca dupa dezastru lasat de mai manageri din sibiu acum eram cu toti plecati la adunat .capsuni ,castraveti , etc ,in vestu europei ,nu va uitati ca s-a triplat populatia sibiului in ultimi 10 ani ,vine aia de la vale in cascada ,ca acolo conduce ciuma rosie cu al lor copy -paste 7 case ,votati cu ochi inchisi in continuare si marile proiecte ne vor ocoli in continuare si vom vedea in continuare numai subdezvoltare ,s-au nu vedeti cit de inutil au costruit aia de la clkuj ,stadionu ,arena este tot timpu gol ca si asa echipa lor de suflet nu prea da goluri [u ],ba cu bani cheltuiti construia ,autostrada ,bors -gilau ,contract semnat de nastase 100 de case cu actualu sinistru si cu mitrea bulau [bechtel ] ,s-au nu vedeti ca acest mega tun [un miliard si jumatate de dolari constructia totala de 400 de km costa 2 milarde dolari ]dar vine ani si vor neaparat sa-l scoata incompatibil pe johannis ,numai s-a nu poata candida si s-a se puna intte ei la cascaval ,s-a nu afle boboru cine a devalizat tara in ultimi 25 de ani ,ba trezitiva astia 90 la suta nu-l vor pe johannis la butoane ca se gata furatu si baga mina cine vrea si cine nu vrea ,s-au nu vedeti cum s-au coalizat intre ei .[taricean ,melescanu ,diaconescu ,vadim ,udrea ,basescu +televiziunile pupuincuriste si securisto -comuniste .antena 3 si ghita tv ] toti impotriva lui johannis si pro ponta unu nu se ataca pe celalant va dati seama ce cirasie mioritica este acolo ,ba sunt speriati ,ca primeste imformati de la sursa [sifonari din primarie si de la judeteana ] ba daca ajunge johannis acolo s-a gartat cu mofturile si cheltuirea banilor publici ,asa luptam s-a ponem unu de al nostru ca haosu si dezastru s-a continuie ,si la boboru care nu le convine treaba lor ca doar imnu tari le spune de vreo 25 de ani [descurcate ,romane ]drumul europei ca este mare ,voi care nu mai suportati umilinta de acasa ,trimiteti dolarei si euroi acasa la cei lasati acasa ca s-a acoperim gaurile si tunurile de lupi moralisti [hrebenciuc ,andronescu ,sova ,adam ,nastase ,voiculescu si lista poate continua la nesfirsit ] voi acolo la munca sclavilor ,votati incontinuare ciuma de tota culorile ,s-a trimis de catre amarasteni vreo 50 de milliarde de euro acasa la romanica ,dar in continuare nu avem infrastuctura [autostrazo ] ba va inchipuiti citi km de autostrada se facea cu bani trimisi acasa ,vreo 3-4000 ,ass avem de alea trasate cu carioci colorate si sinistri care ln fata hartilor te chiar face s-a crezi ca in viitori 100 de ani vom concura in autostrazi ,germania ,spania ,etc ,trezitiva si la 2 si 16 noiembrie votati sfirsitu CIOCOIADEI ADICA JPHANNIS ,SI O S-A VEDETI CA PINA LA VIITORELE ALEGERI ,2019 VETI VOTA ,JOHANNIS 90 LA SUTA ,TREZITIVA
Raspunde

adiarc

Acum 6 ani

invit pe toata lumea sa vada cum este pista VECHE , la conexiunea cu cea noua , adica aproape dubla fata de cea noua...aia nu e conform stasului ?era atat de greu s-o facem si pe asta noua la fel ?diferenta de pret ar fii fost neglijabila , dar efectul major
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

Băi, adiarc, tu ai timp să te contrezi cu propagandiștii ăștia comuniști de doi bani? Trompeta aia de Nicolae Ivan are discursul comuniștilor care termină cincinalul în 4 ani jumate, pista aia a fost comandă politică, de aia s-au grăbit s-o termine înainte de alegeri ca să aibe cindrea cu ce se făloși, nu le-a reușit, au făcut un lucru de nimic, materialele alea ușoare se vor sfărâmă după prima iarnă, o să fie năpădită de frunze, pentru că nu e supraînălțată, iar despre lățime, e clar că dacă o făceau ca pentru oameni normali, nu mai aveau ei ce să fure și nici nu o mai terminau la termen. Și încă o chestie, lucrurile făcute în pripă, la lumina farurilor sunt miticisme, fușerai, pe limba noastră, așa că nu fi atât de melodramatic, amice Ivan, că nu mai suntem brigadieri pe șantierul Agnita Botorca.
Raspunde

pedala

Acum 6 ani

Eu cred ca e facuta intentionat asa ingusta si din pamint pentru ca pe viitor sa nu se dezvolte un eventual circuit ciclist avind in vedere amploarea turului ciclist al Sibiului. Probabil e vreo comanda \"speciala\" data de sus de niste frustrati si cum cei de la judeteana sunt ochi, urechi si pe burta la comenzile altora, au pus-o in practica. Bai nu mai faceti lucru de c,a,cala faceti-o la latimea celei existente in parcul subarini.
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

@adiarc - Se pare că argumentele juridice şi tehnice nu au nici o valoare în faţa domniei tale. Îndrăznesc să-ţi reamintesc că ar fi mai bine să consulţi standardul 10144/2/2011 ca să te edifici şi să realizezi că pista VECHE la care faci referire NU ESTE \"conform stasului\"! Deci pledoaria pentru lucruri făcute \"după ureche\" sau după bunul plac al fiecăruia cred că nu ar trebui să mai fie verosimilă în acest an de graţie al Mileniului 3. Nu este rău să avem opinii şi nici să ne confruntăm punctele de vedere, însă nu este nici bine să nu ţinem cont de reguli, norme şi legi!
Raspunde

Ciprian

Acum 6 ani

Am fost pe celebra pista și mi se pare că stimabilul domn Ivan greșeșste profund: 1. Pista este prea îngustă și este plin de pietoni pe ea. Vor fi o grămadă de accidente. 2. Rigola aia imensă este o capcană mortală. Un ciclist neexperimentat poate să cadă în ea foarte ușor. 3. Pista nu este supraânălțată și este deja plină de frunze 4. Asfaltul este așternut groaznic, vălurit la maxim 5. Pista prin pădure este o mizerie care se va face praf în iarna asta. 6. Zona del a uzina de apă până la Calea Poplăcii este o bătaie de joc. Asfalt așternut din avion, rosturi deschise, treabă de mântuială. Concluzia este simplă, pistă făcută ca sa fie la număr, bătaie de joc pe banii noștrii.
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

Băi, vezi că te bâlbâi, într-o parte zici de iso 10144/1991 iar în alta de 10144/2/2011. Primul se referă la niște schelete metalice iar al doilea nu există.
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

În fapt, cred că te referi la STAS 10144/1-90 care zice așa la punctul 3: \" Lăţimea minimă a pistelor de ciclişti trebuie să fie de 1,00 m pentru o bandă şi un sens de circulaţie, 1,50 m pentru două benzi şi un sens de circulaţie şi 2,00 m pentru două benzi în ambele sensuri de circulaţie.\" Cunoști noțiunea de minim?
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

@joseph - Prietene, iată sunt capabil să-mi asum greşeala, pentru că nu reprezint întruchiparea perfecţiunii, aşa cum cred alţii despre ei. Tu eşti în măsură \"să ridici primul piatra\"? Cât despre STAS 10144/2 din 1991 (-91), la punctul 5.8 se spune: Spaţiul minim de siguranţă de la marginea pistei de ciclişti la construcţii sau alte căi de circulaţie învecinate este de: - 0,50 m până la construcţiile laterale; - 1,50 m până la alte căi de circulaţie paralele, altele decât trotuarele şi aleile de pietoni. Or, din câte foarte bine ştii, pista se derulează între două căi de rulare (linia de tramvai şi DJ 106A) care presupune aplicarea prevederilor punctului pe care l-am menţionat. Unde ai fi vrut să aşezi o pistă mai lată decât cea amenajată?! Cât despre jignirile pe care mi le-ai adresat, vreau să-ţi spun că nu mă ating. Ba mai mult, îţi acord circumstanţa posesiunii unei \"mansarde\" superficial mobilate. Iar dacă m-ai numit totuşi \"trompetă\" atunci îmi asum rolul de trompetă a societăţii civile ale cărei interese îmi place să cred că le reprezint sau a oricărui altcuiva bine intenţionat şi dispus să edifice ceva pentru oameni, indiferent din ce \"tabără\" face parte! Respectarea termenului de finalizare asumat? Da este important. Pentru că o societate şi-a demonstrat că aparent imposibilul este posibil, fără a face rabat calităţii! Pentru că această pistă este un început care trebuie să determine factorii de decizie să continue acest gen de proiecte. Ai auzit cumva pe cineva să se fălească public în scop electoral cu această realizare? Eu nu! Poate tu ai o ureche mai sensibilă şi mai suspicioasă... În altă ordine de idei, prietene Joseph în viaţa ta ai reuşit să edifici ceva care să constituie măcar o fărâmă din ceea ce au făcut brigadierii de pe şantierul Agnita-Botorca sau poate cei de la Bumbeşti-Livezeni? Prietene Joseph cred că continuarea unei polemici cu tine nu-şi mai are rostul. Drept pentru care mă văd nevoit să-ţi spun că nu-ţi voi mai răspunde. Te salut totuşi în mod civilizat şi-ţi doresc numai bine!
Raspunde

alzara \" constructiv \"

Acum 6 ani

Niki (pt ca ne cunoastem si pretuim desi avem optiuni politice diferite), in dreptul drumului spre Cisnadioara pista e marginita de bordura (din fericire semnalizata) unui podetz ...fara podetz. Analizati oportunitatea demolarii bordurii pt a facilita trecerea \"calare \" spre /dinspre Cisnadioara . Putem, intre noi - ciclistii, sa fim mai \"constructivi \"?
Raspunde

joseph

Acum 6 ani

\" Mansardă superficial mobilată\"? Hm, preacuviosule, tu ești cel care jignești, eu te făcusem doar oportunist și comunist, ceea ce și ești, Cu argumente, 1. faptul că ești un nostalgic al șantierelor comuniste denotă că ești un mare bou, eu le-am trăit pe pielea mea și știu cu câtă ticăloșie și ură s-a construit acolo, și 2. câteva zeci de mii lei primite de la CJ prin fundația ta sunt în stare să te transforme în agent electoral??? Prietene, te compătimesc.
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

@alzara \"constructiv\" - Prietene te rog să mă ierţi, însă nu am reuşit să te identific. Sunt convins că ne cunoaştem şi că putem avea puncte de vedere comune, chiar dacă tu spui că avem opţiuni politice diferite. De altfel vreau să-ţi reamintesc, fără nici o urmă de maliţiozitate, că am o singură \"opţiune politică\" - cea care vizează bunul simţ şi binele pentru oameni şi sunt alături de oricine promovează aceste valori. Podeţul despre care vorbeşti s-ar putea să fie un cămin de liniştire a apelor pluviale care se află sub pistă. Nu ştiu exact. Trebuie verificat. Soluţia propusă de tine este oarecum periculoasă. Dar dacă priveşti atent, vei vedea că în zona fostei fabrici \"Dumbrava\" spaţiul de acces din şosea şi înspre şosea este mai larg. Tocmai pentru a permite celor care doresc să meargă spre Cisnădioara să părăsească pista în condiţii de siguranţă şi să aibă un spaţiu de manevră mai lung pe şosea, de asigurare înainte de a intra în intersecţia spre Cisnădioara. Cu siguranţă că ne vom mai întâlni pe pistă. Hai să vedem atunci împreunăcare este varianta cea mai bună. Îţi doresc o zi cât mai bună!
Raspunde

Nicolae IVAN

Acum 6 ani

@alzara \"constructiv\" - Prietene te rog să mă ierţi, însă nu am reuşit să te identific. Sunt convins că ne cunoaştem şi că putem avea puncte de vedere comune, chiar dacă tu spui că avem opţiuni politice diferite. De altfel vreau să-ţi reamintesc, fără nici o urmă de maliţiozitate, că am o singură \"opţiune politică\" - cea care vizează bunul simţ şi binele pentru oameni şi sunt alături de oricine promovează aceste valori. Podeţul despre care vorbeşti s-ar putea să fie un cămin de liniştire a apelor pluviale care se află sub pistă. Nu ştiu exact. Trebuie verificat. Soluţia propusă de tine este oarecum periculoasă. Dar dacă priveşti atent, vei vedea că în zona fostei fabrici \"Dumbrava\" spaţiul de acces din şosea şi înspre şosea este mai larg. Tocmai pentru a permite celor care doresc să meargă spre Cisnădioara să părăsească pista în condiţii de siguranţă şi să aibă un spaţiu de manevră mai lung pe şosea, de asigurare înainte de a intra în intersecţia spre Cisnădioara. Cu siguranţă că ne vom mai întâlni pe pistă. Hai să vedem atunci împreunăcare este varianta cea mai bună. Îţi doresc o zi cât mai bună!
Raspunde

alzara

Acum 6 ani

Niki, sunt acoperit! .Bordura este vestogiul unui podet (poate gresesc) . Oricum trecetea spre Cisnadioara fiid FOARTE periculoasa necesita asigurare...sigura ! Acum cand folosind pista (cu toate neajunsurile ei) sa ne amintim cum ne \"stergeau \" vitezomanii in drum spre Rasinari! Azi nici nu mai indraznesc sa merg pe sosea. Pacat ca n -a fost \"electorala \" acum 10 ani ! Sa ne vedem cu bine. Nu e rusine sa ai \"apropieri politice \"(chiar psd) . Iarta rãutacismul! Anonimatul (cvasi) imi permite.
Raspunde

ovidiu

Acum 6 ani

Cindrea o facut pista de biciclete pentru ca proiectul apartine de CJ si nu de primarie. Pentru idiotii care nu stiu, orice proiect realizat in afara localitatii tine de CJ si nu de primarie. Cindrea o facut pista de biciclete, iar Bottesch o modernizat tot judetul, apa, canalizare, gaz, asfalt o adus la sate. Am vazut-o si intradevar ii prea ingusta, dar decat nimic mai bine asa.
Raspunde

mateo

Acum 6 ani

Totusi rigola are latimea unei jumatati de pista, preferam o rigola mai ingusta si pista mai lata: goo.gl/JIfubp ... Constructia actuala intr-adevar te duce cu gandul ca s-a vrut ca ca circulatia sa fie unisens si impune intoarcerea prin zona statiei de tratare a apei. Sunt curios care e regimul acestei piste: ea este si trotuar? Fiindca o pista velo fara trotuar alaturi este practic sortita utilizarii hibride si ... conflictelor permanente. Accesul pietonilor este permis pe pista? Ce se intampla din punct de vedere juridic daca un biciclist accidenteaza un pieton care nu se da la o parte cand e avertizat? Exista semne care sa indice accesul interzis pietonilor? Nu de alta, dar altfel biciclistii, in weekend, risca sa fie amendati fiindca vor pedala pe carosabil din cauza ca nu pot folosi pista (vezi cazul portiunii din Subarini care este zona pietonala, de role, de alergat, de plimbat cainii, chiar daca e vopsita in rosu si declarata pista obligatorie pentru ciclism).
Raspunde

Ivane, lasa-ne

Acum 6 ani

STAS 10144/2 – 1991, este legal, o recomandare, dar chiar si asa, se arata ca \"latimea pistei de ciclisti este de 1.00 m pentru o banda si un sens de circulatie, si de 2.00 m pentru doua benzi si doua sensuri de circulatie. \" Lucru fara CAP, ce sa mai! D. Cindrea, suntreti inconjurat de \"looseri\", intrebati pe unul tanar si destept cevinseamna
Raspunde

D

Acum 6 ani

Cine va curata frunzele de pe pista ?
Raspunde

biciclist de weekend

Acum 6 ani

1. pista de bicleta proiectata de un repetent la masuratori 2. pista de biciclete la fel de ingusta ca un ghidon de bicicleta (ghidon aprox. 60 cm. o banda 75 cm) 3. o gramda de capete de pod pe marginea piste de biciclete 4. pista de biciclete se termina intrun cap de burlan 5. cine va dezapezi pista de biciclete? 6 sper ca nu puneti stalpi de plastic pe mijlocul pistei de biciclete! 7. puneti linie continua in curbe si zonele cu vizibilitate redusa 8. nu desenati pista in rosu ? 9. iluminatul pistei pe cand ? 10. oare nu trebuie indicatoare rutiere in zonele unde pista de biciclete se intersecteaza cu drumuri sau poteci ? 11. puneti limitatoare de viteza sa nu se simta denivelarile.( max 25 km/h) 12. taiati zona unde pista de bicicleta nu este conforma cu distanta fata de carosabil (este neconforma cu stasul xxxxxxxx) 13. oare daca ingustezi pista de biciclete creste viteza biciclistilor ? 14. cati vor merge tot pe drum si nu pe pista ? 15. cu tricicleta pot merge pe pista ? cred cu o conditie sa se dea toti la o parte :))) 16. revin
Raspunde

ovidiu

Acum 6 ani

Alerg aproape zilnic pe noua pista, de cand era in lucru la stadiul fundatie de beton, dar la 1.5 m latime, cu bicicleta nu imi place sa ma dau. Folosesc in continuare soseaua.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus