Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Mesajul ”Junilor” la aniversarea Lucretiei Ciobanu: ”Ne obliga sa-i marturisim toata stima si dragostea noastra”

O legătură neîntreruptă de peste 60 de ani, cu peste 900 de concerte. Ansamblul Cindrelul-Junii Sibiului transmite un mesaj Lucreției Ciobanu, artisul sibian care va sărbători în 27 octombrie 90 de ani de ziață. ”Cu mult drag au numit-o românii “doamna munţilor”, căci precum nimeni alta înaintea Domniei Sale, Lucreţia Ciobanu a cântat munţii şi viaţa păstorilor în periplul lor neobosit pe culmile munţilor şi de la munte la vale”, scrie într-un comunicat de presă transmis de Ansamblul profesionist Cindrelul – Junii Sibiului. ”Iată ce mărturisea Lucreţia Ciobanu, într-un interviu, despre colaborarea cu Cindrelul – Junii Sibiului: "Am colindat cu Cindrelul chiar şi de trei ori prin aceleaşi sate şi sălile au continuat să se umple. Cu Cindrelul am avut peste 900 de concerte, iar cu Junii Sibiului am ajuns în Statele Unite ale Americii; a fost primul ansamblu folcloric din România care a efectuat un turneu în Statele Unite ale Americii”. 
Colaborarea ansamblului sibian cu Doamna Munţilor a continuat, aşa că în 2007 şi 2013, Lucreţia Ciobanu a urcat pe scena Festivalului Internațional de Folclor Cântecele Munţilor, alături de Cindrelul – Junii Sibiului. De asemenea, în urmă cu zece ani, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul – Junii” Sibiu a sprijinit editarea volumului de amintiri „Munților, cât veți fi voi…” al Lucreţiei Ciobanu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

io

Acum 9 ani

La multi ani Doamnei Lucretia! Este o femeie extraordinara.Un om adevarat.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus