Dan Mario Lazăr Fărcaș este noul director executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor Sibiu. Acesta a fost numit prin ordin al președintelui Autorității Naționale, ordin prin care pe funcția de director executiv adjunct a fost numit Nuțu Rad. Ambii medici veterinari provin din cadrul DSVSA Sibiu. Fărcaș îi ia astfel locul lui Șerban Țichindelean, aflat de mai bine de o lună în arest la domiciliu, după ce DNA a deschis un dosar penal pe numele său pentru mai multe fapte de corupție.
Potrivit unui comunicat emis de reprezentanții Direcției sibiene, noua conducere a și stabilit deja un ”program concret, ca indici de performanţă”. Același document precizează că DSVSA Sibiu gestionează din punct de vedere sanitar și pentru siguranța animalelor peste 612.000 de ovine, mai bine de 30.000 de vaci și junici, aproape 55.000 de porcine, 280.000 de găini și aproape jumătate de milion de pui de carne, 788 de mici producători înregistraţi pentru vânzare directă a producţiei primare de lapte, ouă, miere, etc. obţinute în gospodăria proprie și 3.530 unităţi de producere, procesare, depozitare şi distribuţie a produselor alimentare de origine animală şi non-animală.
Ce se schimbă la DSVSA Sibiu
Sursa: comunicat de presă DSVSA Sibiu
Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a D.S.V.S.A. judeţene, legiferat prin Ordinul Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 661 din 2014 emis în baza H.G. 701 din 2014 (organizarea şi funcţionarea serviciilor veterinare în România), noua conducere a D.S.V.S.A. Sibiu, reprezentată de dr. Fărcaş Lazăr Dan Mario, director executiv şi dr. Rad Nuţu director executiv adjunct, au stabilit o structură organizatorică care cuprinde servicii şi compartimente clar definite, respectiv:
- servicii şi birouri de specialitate pentru protejarea sănătăţii animalelor şi pentru siguranţa lanţului alimentar,
- servicii de inspecţii şi control;
- laborator pentru supravegherea şi diagnosticul bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om, expertiza materilor prime şi a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, a potabilităţii apei şi calitatea furajelor;
- unităţi teritoriale de profil care asigurară permanent asistenţa de specialitate;
Pentru realizarea obiectivelor stabilite, în anul 2014 şi în continuare, noua conducere a stabilit un program concret, ca indici de performanţă, care cuprind:
- Organizarea servicilor, birourilor, compartimentelor din D.S.V.S.A în funcţie de noile cerinţe pentru eficienţa sporită a activităţii, motivat de :
- pregătirea, calitatea umană şi profesională a personalului încadrat în serviciul, biroul şi compartimentul respectiv;
- inventarierea zonei şi a unităţiilor teritoriale de influienţă;
- atribuţile de serviciu conform fişei postului;
- măsuri de creştere a eficienţei activităţii specifice;
- Întărirea autorităţii şi a responsabilităţilor şefilor de serviciu, birou, ca verigi importantă de legătură pentru comunicare, informare şi supraveghere a activităţii profesionale, între D.S.V.S.A şi teritoriu arondat.
- Crearea de relaţii profesionale eficiente prin instituirea unui sistem de monitorizare a activităţii. tuturor serviciilor.
- Intocmirea şi urmărirea programului de lucru zilnic pentru fiecare angajat din cadrul compartimentelor, birourilor şi serviciilor, concret, pe tematică şi acţiune şi raportarea modului de realizare a programului stabilit săptămânal;
- Monitorizarea implementării Programului de Supraveghere pentru realizarea acţiunilor sanitare veterinare şi pentu siguranţa alimentelor şi luarea măsurilor corective;
- Îmbunătăţirea sistemelor de control;
- Acţiuni cuantificate în măsuri şi sancţiuni aplicate în cazurile de neconformităţi identificate;
- Reglementarea fluxului documentelor astfel încât să se poată urmări, în fiecare moment, stadiul şi locul rezoluţiei, inclusiv şi în format electronic;
- Menţinerea unei baze de date în sistem informaţional, inclusiv legislaţia pe domenii de activitate specifică, cu acces pentru fiecare personal angajat, sau alte categorii de persoane interesate;
- Respectarea circuitului documentelor pe verticală şi orizontală care să asigure, respectarea legislaţiei specifice, comunicarea şi schimbul de informaţii pe diferite niveluri de competenţă internă şi cu alte instituţii, operativ şi eficient;
- Instruirea periodică a personalului în vederea cunoaşterii legislaţiei specifice şi implementării corecte a acesteia;
Citește și Dosarul Țichindelean: arestul la domiciliu, prelungit cu 30 de zile. Pentru vot trebuie să ceară urna mobilă
Foto: contul de Facebook al lui Dan Mario Lazăr Fărcaș
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Şerban Ţichindelean , Ordinul Preşedintelui , Dan Mario Lazăr Fărcaș , Fărcaş Lazăr Dan Mario , Autorităţii Naţionale Sanitare , Nuțu Rad , Direcţiei Sanitar Veterinare , Rad Nuţu , Dosarul Țichindelean , Conform Regulamentului , Siguranța Animalelor Sibiu
Vizualizari: 1035
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emila Elzoroaba
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
@Sibian vâlcean
Acum 5 ore
Moș Teacă
Acum 5 ore
Aci Duțu