Instituția Prefectului Sibiu a anunțat joi că, în baza datelor comunicate de Ministerul Fondurilor Europene, contractele de furnizare a pachetelor cu ajutoarele alimentare, cu societățile desemnate câștigătoare în cadrul contractului de achiziție publică, sunt în curs de semnare.
În județul Sibiu vor fi livrate aproximativ 141.530 de pachete cu alimente. ”Precizăm că fiecare beneficiar va primi câte două cutii identice. Ambalarea în două cutii a alocației de ajutoare pentru o persoană a fost decisă din considerente de rezistență a cutiilor de carton, cât și de ușurință a transportului”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Prefectura Sibiu.
Pentru ca aceste ajutoare să ajungă la beneficiari, Prefectura Sibiu a solicitat tuturor primăriilor din județul Sibiu să identifice un spațiu adecvat pentru depozitarea produselor alimentare, cât și numele și datele de contact ale reprezentanților primăriilor care răspund de derularea acestui program. În plus, conducerea instituției a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, Casei Județene de Pensii Sibiu, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu să comunice numărul persoanelor care se încadrează în categoriile de beneficiari ai ajutoarelor alimentare, conform prevederilor legale pe unități administrativ teritoriale.
În total, aceste ajutoare ar trebui să ajungă la 41.469 de sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Casei Judeţene , Ocuparea Forţei , Inspecţie Socială Sibiu , Muncă Sibiu , Instituția Prefectului Sibiu , Asistenţă Socială , Ministerul Fondurilor Europene , Agenţiei Judeţene , Protecția Copilului Sibiu , Direcţiei Generale , Prefectura Sibiu , Pensii Sibiu
Vizualizari: 449
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
UnPSDist mandru
Acum 2 ore
Depinde de noi
Acum 2 ore
Riveran