Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
20°C

Tratarea endoscopica a anevrismelor realizata in premiera la Sibiu

După mai multe intervenții cardiovasculare realizate, în premieră, în România la Spitalul Polisano, reprezentanții spitalului au anunțat că de curând au întregit și ”Echipa Creierului”, echipă axată pe diagnosticarea și tratarea afecțiunilor cerebrale, căreia i s-a alăturat dr. Ștefăniță Dima, primul medic care a realizat embolizarea unui anevrism cerebral în România.

Echipa din care fac parte specialiști radiologie și imagistică medicală, neurochirurgi, neurologi și specialiști anestezie și terapie intensivă, a trata deja, împreună cu medicul Ștefăniță Dima, primul pacient, folosind în premieră la Sibiu tehnica endoscopica în tratarea unui anevrism.

”Primul pacient tratat în această formulă completă a fost un cetățean francez, în vârstă de 57 de ani, care se aflat la o conferință, iar timp ce ținea un discurs s-a prăbușit. Acesta a fost preluat de SMURD și dus la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, unde a fost consultat și diagnosticat cu ruptură de anevrism. Apoi, la cerere a fost adus la noi. Pacientul era în comă. Noi l-am preluat, dr. Dima l-a diagnosticat cu anevrism fusiform, pe care l-a stentat, iar după 21 de zile pacientul a plecat pe picioarele lui. Din fericire nu a rămas nici cu leziuni motorii, nici neurologice”, a povestit dr. Claudiu Matei, șeful Secției Neurochirurgie a Spitalului Polisano Sibiu.

În funcție de gravitatea cazului, de numărul de stenturi folosite și alți factori, costurile unui tratament endovascular pot varia de la 2000 euro la câteva mii.

Medicii spun că diferența între ce se realizează la Polisano și în alte centre medicale din țară, constă în faptul că aici accentul se pune pe echipă, fiecare membru consultă pacientul individul, după care în urma consultărilor între membri se ia ”decizia cea mai bună pentru pacient, fără să se pună probleme de orgolii sau altceva, căci intersul comun este găsirea soluției celei mai bune pentru pacientul consultat de echipă”.

”Fără să folosesc cuvinte mari, vreau să spun că asistăm la un moment istoric în medicina românească, pentru că în România structura este făcută astfel încât nu acceptă, în general, echipe de medici. Conlucrarea pluridisciplinară este un lucru care s-a dovedit extraordinar de eficient în Europa, iar în România a întârziat foarte mult să apară. În Sibiu, la Polisano am găsit aceeași atmosferă ca-n Occident, unde toți din echipă am lucrat o perioadă îndelungată. Medicina făcută conform studiilor, conform celor mai recente statistici, se aplică în cadrul Echipei Creierului și în Spitalul Polisano”, a declarat dr. Ștefaniță Dima.

Tratarea anevrismelor prin tehnici minim invazive

Dr. Ștefăniță Dima este cunoscut în lumea medicală din România pentru că a realizat în 2005 prima embolizare a unui anevrism cerebral din țară, împreună cu dr. A. Baltsavis (Grecia) și dr. Andrei Chefneux (București). Astfel, din această lună, împreună cu Echipa Creierului, dr. Dima va realiza la Polisano tratarea endoscopică a anevrismelor.

Metoda mai este folosită doar în alte trei centre din țară și presupune introducerea în anevrism a unor spirale metalice.

”Metoda endovasculară presupune introducerea unor spirale metalice din platină în interiorul anevrismului astfel încât plombăm anevrismul. Fiecare caz este analizat în parte. Doctorul Matei, cu o pregătire îndelungată în Germania, are capacitatea de-a rezolva chirurgical, prin metoda clasică minim invazivă în aceste zile, cu incizii din ce în ce mai mici, iar echipa noastră proaspăt adusă în Sibiu din București are capacitatea de-a rezolva pe cale endovasculară”, a mai spus dr. Dima.

Pentru că anevrismele sunt a doua cauză a mortalității la nivel mondial, medicii spun că vor demara în curând și o campanie de prevenție și îndeamnă sibienii să ia în serios orice cefalee puterinică și să se prezinte la medic.

Datele statistice arată că femeile sunt mai predispuse la anevrism decât bărbații, iar printre factorii care cresc riscul de apariție a anevrismului – malformație ce se dobândește de-a lungul vieții și cu care nu ne naștem – sunt fumatul și stresul.

Echipa Creierului Polisano: dr. Stefanita Dima (medic primar Radiologie si Imagistica Medicala, specializare Neuroradiologie Interventionala), dr. Claudiu Matei (medic specialist neurochirurgie, sef sectie Neurochirurgie – Spitalul European Polisano), dr. Sofia Nistor (medic specialist neurochirurgie), dr. Dan Filip (medic primar neurologie), dr. Alina Jeler (Medic Specialist Anestezie si Terapie Intensiva), dr. Iulia Dancu (Medic Specialist Anestezie si Terapie Intensiva) si dr. Rares Neamtu (Medic specialist radiologie si imagistica medicala).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

3 comentarii

taby

Acum 9 ani

Oferta urgenta de lucru in toata tara! Veti vedea ca zilnic tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca oferim din start contract legal si punem imediat la dispozitia tuturor dovada platii! Deja am acordat si primele castiguri! NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati sigur 300 dolari lunar, ca operator online, lucrand 3 ore pe zi! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email:[email protected]
Raspunde

m

Acum 9 ani

endovasculara!!!! nu endoscopica
Raspunde

hop

Acum 9 ani

bravo!!!!!!!!!!!!!!!!!1
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus