Pentru a atrage atenția asupra simbolului pe care îl reprezintă Ziua Mondială a Prematurităţii – Asociația Baby Care din Sibiu, cu sprijinul autorităților locale, a montat un sistem de iluminare care ”colorează” Turnul Sfatului din Sibiu cu violet. Nuanța va rămâne peste acest simbol al orașului până la sfârșitul săptămânii. Ziua Mondială a Prematurităţii este sărbătorită în fiecare an pe 17 noiembrie.
“De câţiva ani de zile luna noiembrie este dedicată prematurităţii şi informării privind prematuritatea şi efectele acesteia. În ultimii patru ani, în data de 17 noiembrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Prematurităţii. Sunt sărbătoriţi piticii care se grăbesc să vină pe lume înainte de vreme şi luptă cu viaţa, pentru fiecare respiraţie şi fiecare gram de greutate încă din primele clipe de viaţă dovedind că se pot face paşi mari şi cu tălpiţe minuscule”, declară doctorul Livia Ognean, medic neonatolog și președintele Asociației Baby Care, într-un comunicat de presă remis redacției Turnul Sfatului.
Potrivit celor de la Baby Care Sibiu, demersuri similare sunt puse în aplicare în mai toate marile orașe din lume, fiind ”colorate” în violet obiective precum The Empire State Building din New York, The Brandenburger Tor din Berlin, Taipei 101 Tower sau Leeds Arena din Anglia.
”La nivel mondial, 1 din 8-10 copii se naşte prematur. În fiecare an, 15 milioane de copii se nasc înainte de termen, dintre care 500.000 de copii numai în Europa. În România se nasc anual peste 20.000 de copii prematuri. Prematuritatea este principalul factor de risc pentru decesul înaintea împlinirii vârstei de 1 an, iar România continuă să se afle pe primul loc în ţările Uniunii Europene din perspectiva ratei mortalităţii infantile”, comunicat Baby Care Sibiu
Despre asociație
Asociaţia Baby Care Sibiu, în parteneriat cu European Foundation for the Care of Newborn infants - EFCNI - coordonează activităţi la nivel local şi naţional pentru a atrage atenţia asupra problemelor grave legate de prematuritate şi pentru a oferi speranţă familiilor afectate de naşterea prematură.
Primăria Sibiu se alătură demersului Asociației Baby Care, iar în acest scop a aprobat iluminarea în violet a Turnului Sfatului din seara zilei de 17 noiembrie până la sfârșitul acestei săptămâni. Asociaţia Baby Care Sibiu împreună cu foşti prematuri şi familiile lor vor avea o întâlnire în data de 17 noiembrie sub egida evenimentului European coordonat de EFCNI – “Socks for life” – „Şosete pentru viaţă”, întâlnire care va avea loc la Turnul Sfatului.
Sursa: Comunicat Baby Care Sibiu
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Asociaţia Baby Care Sibiu , Uniunii Europene , Primăria Sibiu , În România , Turnul Sfatului , Asociației Baby Care , Ziua Mondială , New York , Turnului Sfatului , Maria Livia Ognean , Comunicat Baby Care Sibiu , European Foundation , Leeds Arena , The Brandenburger Tor , The Empire State Building
Vizualizari: 465
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Bambolero
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
VP
Acum 10 ore
Pintilie
Acum 10 ore
Emil