Administratorul orașului Ocna Sibiului și șeful cancelariei prefectului de Sibiu au cerut ca, în cazul în care vor fi condamnați pentru fapte de corupție, o parte din vină să și-o asume și administrația pe care, în cele din urmă, ar fi prejudiciat-o. ”Pentru că erau în timpul serviciului”, au motivat reprezentanții celor doi. Constantin Ciocoiu Muntiu și, respectiv, Florin Orlățan, alături de alți patru inculpați, au fost trimiși în judecată de procurorii de la Alba. După cum a dezvăluit și Turnul Sfatului, inculpații sunt suspectați că au aranjat în așa fel o licitație organizată de Primăria Ocna Sibiului, încât să câștige ”cine trebuie”. Licitația a avut drept obiect concesiunea pe 25 de ani a unor terenuri din zona lacurilor naturale de la Ocna.
La începutul unei ședințe de judecată maraton, care s-a încheiat cu zece minute înainte de miezul nopții, șefii primăriei din Ocna Sibiului judecați pentru fapte de corupție au cerut instanței, nici mai mult, nici mai puțin, decât atragerea răspunderii și pentru Consiliul Local Ocna Sibiului. ”Este o infracțiune comisă în dauna instituțiilor pe care le reprezintă. Nicidecum să introducem în cauză Primăria Ocna Sibiului, care a fost păgubită”, a replicat procurorul de caz. Judecătoarea a respins cererile celor judecați pentru corupție, înaintea audierii acestora.
Un proces în care se cer daune de 660.000 de euro
Spre reamintire, povestea de la Ocna Sibiului – descoperită de Turnul Sfatului în același timp cu procurorii – se petrece la finele lui 2011. În noiembrie a acelui an, administrația locală a organizat o licitație pentru concesionarea pe 25 de ani a mai multor terenuri din zona lacurilor sărate. În urma licitației, terenurile au fost încredințate unor ”apropiați de-ai casei” și nu celor care au oferit cele mai mari redevențe. Pe terenurile concesionate ”nașului fiului administratorului orașului” și unei firme apropiate primarului din Ocna Sibiului au fost construite terase – restaurant pe câte două niveluri. Anul acesta, administrația din Ocna Sibiului a fost obligată să demoleze terasele construite pe terenurile concesionate în afara legii, după cum a stabilit definitiv și irevocabil Curtea de Apel Timișoara.
Acum, la Judecătoria Sibiu sunt judecați pentru fapte de corupție cei care au făcut parte din respectiva comisie de licitație: administratorul orașului Ocna Sibiului, Constantin Ciocoiu Mutiu, expertul Primăriei în achiziții publice, Florin Orlățan (avansat, între timp, pe postul de șef al cancelariei prefectului de Sibiu) și fostul viceprimar al Ocnei Sibiului, Gheorghe Banciu. Alături de cei trei, procurorii de la Alba care au instrumentat cazul i-au mai trimis în judecată pe Ioan Petru Besoiu (”expert” cooptat în cadrul comisiei), Ioan Cristea (simplu referent în cadrul Primăriei și membru desemnat de primar în acea comisie) și Florentina Pribeagu (desemnată de Fisc să facă parte din comisia de licitație).
Ivan Group SRL, firma care a ofertat cele mai mari redevențe pentru terenurile concesionate, dar nu a câștigat licitația, și proprietarul acestei firme s-au constituit parte civilă în procesul de la Sibiu și cer 300.000 de euro daune morale. Plus 360.000 de euro – beneficiu nerealizat pe ultimii trei ani.
Pentru completarea peisajului, merită amintit că firmele care au primit pentru un sfert de veac concesiunile de la Ocna sunt SC Caraiman SRL și SC Rareș SRL. Unul din cei doi asociați ai SC Caraiman SRL este Iulian Teodorescu. Acesta a fost nașul de cununie al fiului administratorului orașului Ocna Sibiului, Constantin Ciocoiu Muntiu, cu o lună înainte de licitație. Petrecerea de după nuntă s-a ținut într-un loc administrat de SC Caraiman și pentru decontul petrecerii ”nu există chitanță”. De cealaltă parte, SC Rareș SRL avea oricum un teren concesionat în zona lacurilor, zonă unde a lucrat și anterior în proiectul de amenajare a lacurilor.
Neștiutorii
Oficial, în cadrul licitației din 2011, oferta celor de la Ivan Group SRL – firma care a oferit cel mai mare preț - a fost descalificată deoarece termenul de valabilitate al scrisorii de confort (documentul care indica resursele disponibile pentru a fi investite în amenajarea de unități de alimentație publică pe terenurile scoase la concesiune) nu coincidea cu termenul de valabilitate al întregii oferte. În fața judecătoarei de la Sibiu, membrii comisiei de licitație nu și-au mai adus aminte exact acest motiv. ”Erau prezentate niște scrisori de confort care nouă ne-au dat senzația că e vorba de aceeași scrisoare pentru mai multe loturi diferite. Am cerut explicații băncilor. Banca Carpatica a venit cu un addendum prin care se prelungește perioada de valabilitate a scrisorii SC Ivan Group SRL. Ni s-a părut că schimbă regulile în timpul jocului”, și-a amintit Ciocoiu Muntiu motivul respingerii ofertelor. Referitor la răspunsul Băncii Transilvania – care sub același număr de înregistrare a emis două răspunsuri diferite, comisia de licitație alegându-l doar pe cel convenabil firmelor care trebuia să câștige – Ciocoiu Muntiu nu și-a mai amintit nimic.
Cel mai ”inocent” răspuns l-a avut Ioan Cristea, referent în Primăria din Ocna Sibiului. În mod sincer, Cristea a recunoscut că habar nu avea de legislație și a semnat ce avea de semnat doar pentru că asta i-au spus ceilalți. Nici măcar cel care a fost președintele comisiei de licitație, Gheorghe Banciu, nu a avut vreun dram de cunoștințe juridice. Viceprimar în acea vreme, profesorul de sport a declarat în fața instanței că ”nu am fost cel mai pregătit dintre colegii mei, dar fiind viceprimar trebuia să ocup această funcție (de președinte al comisiei de licitație – n.r.)”.
”Specialiștii”
Florentina Pribeagu, cea desemnată de către Fisc să participe la licitație, a fost singura care - în fața instanței – a avut un discurs care indica faptul că este temeinic pregătită din punct de vedere profesional. Trimisă în judecată în urma licitației, a fost nevoită să părăsească instituția publică la care lucra.
Florin Orlățan, în schimb, a preferat să spună în fața instanței că a citit legislația în materie de licitații doar de curiozitate. ”Eu eram persoana care se ocupa de achiziții publice. Eram lipsit de experiență”, a declarat Orlățan. În fața instanței a arătat că rolul său a fost mai mult de dactilograf, după ce judecătoarea l-a întrebat dacă a studiat OUG 34 și HG 128, acte normative care reglementează organizarea de proceduri publice de genul celei fraudată la Ocna Sibiului. ”Da, am răsfoit-o (HG 128 – n.r.), dar nu am fost curios, nu am studiat-o cu mare atenție. Am luat ca atare caietul de sarcini, acela l-am luat drept carte de căpătâi”, a răspuns Orlățan. ”Caietul de sarcini și nu legea…”, a continuat judecătoarea dialogul. ”Am bănuit că e bine întocmit și l-am luat ca atare”, a fost continuarea lui Orlățan, care susține că nu știa cine a întocmit respectivele documente.
Acestea au fost realizate de Ioan Petru Besoiu, unicul asociat al SC Expertinvest SRL din Alba Iulia. ”Cred că domnul primar – gândindu-se la lipsa mea de experiență – a apelat la un expert în achiziții publice”, a mai vorbit Orlățan în fața instanței.
Doar că Ioan Petru Besoiu - ”specialistul” de care vorbește Orlățan - nu are nicio pregătire în domeniul achizițiilor. Mai mult, alături de avocați, Besoiu a susținut că în România ”nu există vreo prevedere legală referitoare la calitatea de expert în achiziții publice”, încercând astfel să speculeze faptul că legea vorbește doar de ”experți cooptați”. Cât privește calitatea de ”expert achiziții publice”, aceasta este demult recunoscută de autoritățile din România (inclusiv de Ministerul Muncii și Ministerul Educației) sub codul COR 214946 (COR = Clasificarea Ocupațiilor din România). ”Firma mea face consultanță în domeniul afacerilor – investiții, planuri de afaceri și așa mai departe. Am mai elaborat în urmă cu mai mulți ani, împreună cu alte persoane, documentația pentru una sau două concesionări de terenuri, pe actuala legislație”, și-a caracterizat experiența –printre altele - Ioan Petru Besoiu.
Ședința de săptămâna trecută în care au fost audiați martorii s-a încheiat la ora 23:50. Următorul termen a fost stabilit pentru 8 decembrie, când vor fi audiați și primii opt martori din proces.
Cum a rulat ”bani la negru” managerul orașului
Unul din punctele sensibile ale cazului de la Ocna Sibiului este relația dintre Constantin Ciocoiu Muntiu, administratorul public al orașului - și familia Teodorescu, cea care deține și controlează SC Caraiman SRL. Iulian Teodorescu – unul din cei doi asociați – a fost nașul de cununie al fiului lui Ciocoiu Muntiu la nunta care a avut loc în octombrie 2011. ”Nu știam că este asociat la SC Caraiman SRL”, a declarat Ciocoiu Muntiu, care spune că a aflat de acest lucru abia în rechizitoriul întocmit de procurori. Petrecerea de după nuntă a fost organizată la hanul Cârciuma din bătrâni, concesionată tot de SC Caraiman SRL. ”Toate cheltuielile au fost suportate de către miri”, a povestit cel de-al doilea om din Primăria Ocna Sibiului în fața judecătoarei. Plățile au fost realizate efectiv de socrul mare, deoarece după nuntă mirii au plecat din țară. ”Mi-au lăsat banii să plătesc tot, inclusiv pentru SC Caraiman SRL, 4.500 de lei. Acești bani i-am dat lui Teodorescu Constantin, tatăl lui Teodorescu Iulian. Nu am primit nicio chitanță, după cum nu am primit nici de la celelalte firme unde am plătit după nuntă”, a motivat Ciocoiu lipsa documentelor justificative.
foto Bogdan Brylynski/Sibiu Aerial Image
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Apel Timișoara , Alba Iulia , Ocna Sibiului , ministerul Educatiei , Ioan Cristea , Ministerul Muncii , Bogdan Brylynski , Judecătoria Sibiu , Turnul Sfatului , Florentina Pribeagu , Primăria Ocna Sibiului , Banca Carpatica , Constantin Ciocoiu Muntiu , Florin Orlățan , Iulian Teodorescu , Ivan Group , Consiliul Local Ocna Sibiului , Ioan Petru Besoiu , Băncii Transilvania , Constantin Ciocoiu Mutiu , Inculpaţii Ciocoiu Muntiu Cons , Administratorul Ocnei Sibiului , Gheorghe Banciu , Clasificarea Ocupațiilor , Teodorescu Constantin , Teodorescu Iulian , Sibiu Aerial Image
Vizualizari: 2701
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Morvoveață
Acum 43 minute
Timotei Popovici
Acum 50 minute
Porr
Acum 54 minute
@
Acum 1 oră
Barosanu