Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Ioan Macrea, cetatean de onoare al judetului

Fostul maestru coregraf Ioan Macrea a primit astăzi, post mortem, titlul de cetățean de onoare al județului Sibiu. Fondator în 1944 al unei formații de călușari, el este inițiatorul actualului Ansamblu Profesionist Cindrealul Junii Sibiului. ”Succesele din țară au propulsat ansamblul pe scena internațională, astfel încât, începând cu anul 1968, Junii au participat la numeroase concursuri și festivaluri internaționale în Europa, Asia, Africa și America de Nord, abordând un repertoriu ilustrativ pentru toate zonele folclorice ale României, fiind, în prezent printre cele mai apreciate ansambluri folclorice din România”, se arată în motivarea titlului acordat de către Consiliul Județean.
Titlul onorific a fost primit de fiica lui Ioan Macrea, Silvia Macrea, actualul director al Ansamblului. ”Sunt onorată că munca tatălui meu este apreciată și după atâția ani de la trecerea lui în neființă. Dați-mi voie să dedic acest titlu tuturor artiștilor care de-a lungul timpului au activat în acest ansamblu”, a declarat Silvia Macrea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

giony

Acum 9 ani

A venit frigul, e timpul sa faci toate analizele Acum toamna este bine sa faci toate analizele cu aparatul de biorezonanta SCIO si sa ei masurile necesare ca sa intri sanatos in iarna si sa nu mai suferi de durerile provocate de frig. Fa acum o programare la Cabinetul nostru din Sibiu, str.Stefan Cel Mare ,nr.40 sau la e-mail : [email protected] . Sedinta dureaza o ora si costa 100 lei. Programari zilnic L-V 15-20 si S 10-18.Recomandam numai tratamente naturiste CaliVita. Va asteptam cu drag!
Raspunde

Cleopatra

Acum 9 ani

Acestei \"durdulii\", Silvia Macrea, ii plac onorurile la nebunie, ii place sa iasa in fata cu orice prostie; din pacate nici Cindrea nu-i mai breaz... Acest titlu post mortem e o mare idiotenie. Cum dracu sa mearga treaba cand Presedintele Consiliului Judetean e asa de mic in gandire?... Cand te ocupi cu asa ceva, spune tot despre tine...FEREASCA DUMNEZEU...
Raspunde

mimi

Acum 9 ani

Draga CLEOPATRA...este chiar un super om aceasta femeie...si chiar un om simplu pt ceea ce face pt cultura sibiana....felicitari CJ SIBIU pt aceasta initiativa, !!!
Raspunde

Me

Acum 9 ani

Un simplu om a reușit sa aducă orașului si țării o emblema cu care ne mândrim! Cineva trebuie sa păstreze si sa ducă mai departe ceea ce a înființat maestrul coregraf Ioan Macrea si acea persoana nu poate fi decât fiica acestuia Silvia Macrea!!! Multumim ca exiști si ca poți duce mai departe aceste traditii minunate!!! Si bravo Consiliului Județean pt aceasta inițiativa!!! Bafta si succes pe mai departe!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus