Marţi,
29.11.2022
Cer Senin
Acum
-3°C

Enigmele accidentului aviatic de la Stejarisu: cum au fost trimisi salvatorii aiurea, la 12 km

Ieșit rapid de pe agenda publică, episodul prăbușirii elicopterului la Stejărișu ascunde încă detalii tulburătoare. Cum ar fi că echipele de salvare ale ISU au fost trimise la 12 km distanță de locul prăbușirii sau că după ce au ajuns la 500 de metri de loc, au fost întoarse din drum și trimise către o cu totul altă localitate.
”Noi - și nu vreau să spun de la ce instituții căci nu vreau să dau vina pe alții și nu vreau să stârnesc polemici – am primit niște coordonate. Aceste coordonate au indicat un loc la 12 km distanță față de locul căderii”, spune acum colonel Cosmin Balcu, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Evident, el știe de salvatorii din subordinea lui care nu au ajuns niciodată la locul prăbușirii, venind dinspre Mediaș. Dar nu vrea să dea vina pe nicio altă instituție, atâta timp cât în cele din urmă locul a fost descoperit, iar cei rămași în viață au fost salvați.
Pentru a completa tabloul, trebuie spus că primele coordonate au venit către echipele de salvare din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale. La rândul lor, cei de la STS au primit aceste date de la operatorul de telefonie mobilă prin intermediul căruia a fost inițiat apelul la 112. Iar aceste date, se pare, au acoperit o zonă de teren considerabilă, din cauza faptului că în zonă nu sunt multe relee ale respectivului operator.
”Noi am ajuns acolo din profesionalism, în sensul că am atacat zona respectivă din mai multe părți cu echipe de căutare-salvare. Unii au venit dinspre Mediaș, alții dinspre Iacobeni, alții dinspre Agnita – Ruja. Cei dinspre Agnita au găsit locul. După polițiști și localnici au ajuns la 7-8 minute, deci foarte repede. Eu sunt mulțumit”, mai spune Balcu. Tot pentru a completa tabloul, trebuie spus că imediat ce au ajuns la epavă, polițiștii au trimis către Inspectoratul județean de poliție coordonatele GPS ale locului.

Doi polițiști, primii care au ajuns

Primele persoane care au sosit la epavă au fost, într-adevăr, doi ciobani. Aceștia erau, însă, în zonă, astfel încât pentru ei căutarea nu a însemnat un proces dificil. Primii care au trecut de acest proces au fost, însă, șefii de poliție din Laslea și din Iacobeni.
”În jurul orei 11:50 am fost informat de Poliția Agnita că pe raza comunei Iacobeni s-a prăbușit un elicopter. Am plecat cu mașina de serviciu spre Stejărișu și am sunat niște cunoștințe care aveau mașini de teren. Ca un făcut, niciunul nu era în zonă. Am rugat un localnic să ne ajute, atunci, cu tractorul. Mi s-a părut o veșnicie drumul”, povestește acum Eduard Dumitru Cavaleru, agent șef de poliție în Iacobeni. Localnicul care și-a pus tractorul la dispoziție era chiar proprietarul stânei ai cărei ciobani erau în zona tragediei. ”Când am ajuns în Stejărișu, ajutorul meu, Andrei Ivan, a vorbit deja cu fratele ciobanului astfel încât știam deja că este vorba de zona locului cunoscut drept «La cunună»”, mai spune Eduard Cavaleru. Cu un minut mai devreme, la locul epavei a ajuns tot un polițist  - agent principal de poliţie Lucian-Aurel Badiu, şeful Postului de poliţie Laslea. ”Am fost anunțați de IPJ Sibiu că s-a semnalat prin 112 o prăbușire a elicopterului. Ni s-a indicat o locație nu tocmai exactă, dar care era situată între Mălâncrav și Stejărișu. Eu cunoșteam zona respectivă, datorită altor chestiuni din trecut care m-au purtat pe acolo. Mi-am dat seama că nu am cum să ajung cu mașina de serviciu și știam că în Mălăncrav locuiește un cetățean care poate ajunge în zonele respective cu mașina lui 4x4. Norocul nostru a fost că l-am găsit exact în fața porții”, povestește și Lucian Badiu, despre modul în care l-a ”cooptat” în echipa de salvare pe Ioan Linzig, vânător din Mălâncrav. În mașina acestuia au fost urcate cele două victime aflate încă în viață, pentru a fi transportate până la Stejărișu, unde se aflau ambulanțe și echipaje de medici.

Ceilalți salvatori, trimiși aiurea deși erau la doi pași

Lucian Badiu a ajuns la locul prăbușirii epavei în 43 de minute de la momentul la care a fost informat despre eveniment. ”Prin stația portabilă țineam legătura cu domnii de la IPJ Sibiu. Și cred că e important faptul că eu am înțeles de la bun început că este vorba de Stejărișu și nu de Stejăreni, care e un sat situat diametral opus față de Mălâncrav și care aparține de comuna Daneș, județul Mureș. Apoi, când mi s-a spus că domnul Eduard vine dinspre Stejărișu, eu eram convins că dumnealui a periat bine zona și că dacă ne întâlnim fără a găsi epava , va trebui să plecăm în altă parte”, mai amintește șeful de post din Laslea.
Lucian-Aurel Badiu a aflat și de salvatorii care nu au reușit să ajungă la locul prăbușirii. ”Cei care au ajuns la maxim 500 de metri de noi au fost întorși din drum. Nu știu de către cine, dar a fost confuzia a fost între Stejărișu și Stejăreni”.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus