Vineri,
17.09.2021
Partial Noros
Acum
20°C

A inceput montarea instalatiilor pentru Sibiu Lights&More

Instalațiile cu leduri, care se vor întinde pe 300 de metri, pe întreaga Pietonală Nicolae Bălcescu, între 15 decembrie și 1 ianuarie, au ajuns la Sibiu, iar specialiștii intalieni au și început montarea structurilor luminoase. Ediția a II-a Sibiu Lights and More se anunță a fi una de poveste. Cele două structuri care vor fi amplasate la capetele pietonalei, cu înălțimea de 21 de metri și lungime de 20 de metri, vor crea o atmosferă unică în România, pe bulevardul central al fostei Capitale Culturale Europene.

Structurile cu 80.000 de led-uri multicolore, care vor fi montate pe pietonala Nicolae Bălcescu, încep să prindă contur.

„Tirul cu întreg decorul a ajuns la Sibiu, in aceasta dimineata, la ora 5. Nu am vrut să pierdem timpul așa că, alături de specialiști am început montarea lor pe bulevardul Bălcescu. Până pînă 15 decembrie totul va fi pregătit și invităm pe toata lumea să se bucure de acest eveniment unic în țara noastră”, spune Sandra Dragoman, managerul Sibiu Lights and More.

Cei care vor alege să ia la pas bulevaedul, între 15 decembrie şi 1 ianuarie se vor putea bucura de un eveniment complet. Pe lângă cele 80.000 de leduri multicolore organizatorii au pregatit mai multe surprize, printre care foc de artificii, concert şi concursuri cu Moș Crăciun.

Construcția se va aprindem în 15 decembrie 2014, la ora 18:00. Evenimentul va fi marcat de un concert al trupei Domino, urmat de un foc de artificii și concursul ”Moș Crăciun, cadouri pentru cei mici”.

Luminițele vor fi aprinse pe toată perioada evenimentului, de luni până joi, de la orele 17:00 până la miezul nopții, iar vineri, sâmbătă și duminică de la 17:00 la ora 02:00.

Ediția a II-a Sibiu Lights&More îl va avea ca amfitrion pe cunoscutul actor sibian Bogdan Sărătean, iar deschiderea oficială, precum și celelalte concerte cuprinse în eveniment, vor fi transmise live, pe internet, pe www.livestream.com/RomaniaLiveEvents.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

liviu

Acum 6 ani

Superb si abea asteptam sa ne incante privirea !! Multumim Klaus pentru ca promisiunile tale se adeveresc !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus