Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Accidentul de pe trecere: tatal, in stare critica. Fetita a fost operata

Bărbatul de 36 de ani care a fost lovit în plin de o mașină aseară, pe trecerea de pietoni din dreptul magazinului Ambient, se află în stare critică la Spitalul Clinic Județean. Medicii îi dau puține șanse de supraviețuire. „Pacientul a suferit multiple leziuni cerebrale grave, este ventilat mecanic și se află internat în cadrul Secţiei Clinice Terapie Intensivă. Medicii fac tot posibilul pentru salvarea vieţii pacientului”, explică purtătorul de cuvânt al Spitalului, Decebal Todăriță.

Fiica sa, în vârstă de 9 ani, care se afla împreună cu tatăl ei în momentul în care au fost loviți pe trecerea de pietoni, a fost operată la cap. Fata a ajuns la spital cu traumatism cranio-creberal și fractură de tibie, la piciorul drept. “S-a intervenit chirurgicalpentru plaga craniană frontală, iar evoluția post-operatorie este ușor favorabilă”, spune Alina Cozac, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie. Fetița este conștientă, iar viața nu îi este pusă în pericol, în acest moment.

Trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul a fost semaforizată până în urmă cu puțin timp. Autoritățile au dezafectat semaforul după ce, în zonă, a fost amenajat un sens giratoriu.

Șoferului de 29 de ani care i-a lovit pe cei doi pe trecere i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Cum s-a petrecut accidentul, citește aici: Tată și fiica de 9 ani, accidentați pe trecerea de pietoni

Foto: Arhivă
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

18 comentarii

Denivelări artificiale

Acum 9 ani

Cred că se impune în multe locuri din oraș amenajarea unor denivelări artificiale. Nu mai avem trafic de tranzit, deci nu există argumente împotriva unor elemente de calmare a traficului. La noi avem adevărate autostrăzi prin oraș, pe drumurile cu patru benzi șoferii nu respectă limitele de viteză. Mergeți în Olanda și vedeți ce măsuri de calmare a traficului sunt peste tot. Nu veniți cu argumentul că la noi nu sunt autostrăzi, că în cazul Sibiului nu e valabil.
Raspunde

Condusul iresponsabil

Acum 9 ani

Aș vrea să adaug: iată ce se întâmplă când voi, ăștia șmecherii, care claxonați și înjurați când unul ca mine merge cu 50-60km/h în localitate, o pățește. Nenorociți oamenii, gândiți-vă ce i-ați făcut tinerei familii!
Raspunde

Condusul iresponsabil

Acum 9 ani

Săptămâna trecută mergeam la Brașov cu mașina. Ploua cu apă care îngheța instantaneu, copacii erau toți înghețați, pe jos nu știai dacă e polei sau e apă. Și totuși, toți conduceau ca debilii, deși era semiîntuneric, mă depășeau pe linie continuă, pentru că îndrăzneam să merg cu 70km/h unde era limita asta de viteză. Nu înțeleg graba asta de a fi cu 15 minute mai devreme în Brașov (mă refer la distanța Sibiu-Brașov) care implică riscuri enorme. Toți se cred invincibili pe șosea până când ajung orizontal pe șosea cu medicii de la SMURD făcându-le masaj cardiac și creierii curgându-le pe nas pe măsură ce devin cadavre.
Raspunde

@ 2 si 3 -

Acum 9 ani

nu le pasa stai linistit, atat timp cat legile ne permit sa omoram si sa scapam fara inchisoare nimeni nu se sinchiseste, singura solutie e pedeapsa cu moartea in tara asta sau mai rau schingiuirea si atunci toti o sa stam smirna, pana atunci e la noroc daca scapi sau nu din accident. Usor de la subiect, eu nu pot sa interleg ce fac nenorocitii aia de militieni, in loc sa stai cu radarul in zonele critice ale judetului , de vreo 6 luni incoace stau efectiv la panada pe dn 14 sibiu - medias in zone cu restrictie de 30 km, iar in acele zone si sa vrei si nu poti face accident, in loc sa stea la prevenire, nenorocitii aia burtosi de pe revolutiei care acum vaneaza numai cadouri de craciun dau directive sa adune bani probabil pentru strabag sa plateasca drumu..... dreptate a avut t.deleanu daca nu ma insel, noi toti numai codcodacim ba cu spitalul, ba cu una alta si nu ne implicam, nu facem plangeri, singura grija a noastra e ca arbitrul a dat 11 la meciul de acum cateva zile, ne suparam daca emisiunile de 2 lei de la tv sunt scoase si iubim la nebunie sa mancam seminte in parcul de copii si aruncam mucurile de tigara langa leagane.......
Raspunde

@ 4

Acum 9 ani

Bai retardatule daca esti așa de fan pedeapsa cu moartea muta-te in Pakistan. Sa zicem ca maine esti banuit pe baza unor dovezi foarte dubioase de o faptă cumplita, sa mai zicem ca pe baza unui proces plin de probleme mai esti si condamnat. Cand iti vor zbura putinii creieri pe care ii ai vei mai fi susținătorul pedepsei cu moartea. M-am saturat de toți macacii ca tine ce susțin sus si tare pedeapsa cu moartea dar habar nu au ce semnifica acest act sălbatic. Un singur om să moară nevinovat si toata justiția e compromisă Asa ca hai repejor in Iran si sa rămâi pe acolo,de mentalități bolnave ca a ta suntem satui in Romania.
Raspunde

ovidiu

Acum 9 ani

@2: desi nu depasesc pe linie continua numai daca am caruta in fata, este problema mea cum circul iar amenzile mi le asum. Daca sunt sigur pe mine, pe masina si am cauciucuri bune merg cu 100km/h, daca vreau. Stai linistit ca nu era polei, doar apa. Polei nu se face pe un drum circulat precum DN1, ci numai daca ii foarte frig afara. PS: ce legatura are acest caz unde ii clar ca soferii o dau in bara cu circulatul in afara orasului?
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Are legătură în general cu faptul că se circulă la limită, da, chiar și cu cauciucuri foarte bune, ABS, ESP și tot ce mai vrei, pui totuși în pericol și viețile altora în localități și în afară dacă forțezi limitele așa departe-să circuli cu 100km/h unde trebuie cu 50km/h. Îți asumi amenzile, foarte bine, îți asumi să te accidentezi grav și chiar să mori, dar nu îți poți asuma să îi omori pe alții. La 100km/h, într-o localitate unde intră o căruță în drumul principal fără să se asigure de pe un drum lateral sau o bicicletă, nu mai ai timp să reacționezi. Da, e frustrant că faci o medie de 60km/h pe distanțele de peste 100km prin țară, dar dacă asta e situația, trebuie să ne adaptăm altfel decât conducând ca nebunii. Credeți că întâmplător avem aproximativ de patru ori mai mulți morți (raportat la mia de locuitori) decât majoritatea țărilor europene?
Raspunde

@6

Acum 9 ani

Și Dvs. sunteți oare unul dintre aceia care într-o localitate în care eu merg cu 60km/h mă depășesc și apoi claxonează și fac semne obscene? Așa pentru că am \"tupeul\" să merg cu doar 10km/h peste limita legală?
Raspunde

vali

Acum 9 ani

@6 este problema mea cum circul iar amenzile mi le asum serios vorbesti? adica dai peste om, il omori sau il mutilezi pe viata, distrugi vre-o 2- 3 familii si in final, wau, iti asumi!!! cum anume, daca nu te superi? cum vindeci ranile din sufletele si vietile oamenilor? cu bani? hai ca m-ai dat pe spate, asa ceva nu am mai auzit, dar la cum se circula multi gandesc ca tine. eu zic sa te mai gandesti. oricat de sigur ai fi pe tine si pe masina ta nu sti ce e in capul fiecarui om, ce reactii imprevizibile are, etc si mai ales stim din experienta ca oboseala te afecteaza in mod treptat, scazandu-ti perceptiile si reactiile fara sa iti dai seama. ei, sunt multe de spus dar un lucru e clar regulile de circulatie nu sunt facute degeaba.
Raspunde

inteligentul

Acum 9 ani

Solutia este pecuniara,ar fii corect sa se impute pentru accidente pe trecerea de pietoni de la100 000 de euro in sus pentru fiecare om lovit,asa vor fi garantat mai putine accidente.
Raspunde

vali

Acum 9 ani

daca viata ar fi dreapta cei care traiesc dupa principiile lui @6 ar trebui,daca fac greseli, sa nimereasca intr-un cap de pod sa zicem, dar din pacate distrug oameni nevinovati si apoi platesc ptr asta cu bani ca si cum viata unui om sau integritatea lui are un pret. si , la cum gandesc, pun pariu ca nici cosmaruri nu au. Mi-as dori sa fie si la noi starea aceea de relaxare in trafic care vine din respecatrea regulilor de circulatie. cand mergi spre vest in momentul in care ai intrat in ungaria simti ca ai iesit dintr-o nebunie si ca ti s-a luat o piatra de pe suflet. nu am inteles niciodata de ce nu vrem sa traim civilizat.
Raspunde

Sa vedem

Acum 9 ani

dacă trecerile de pietoni ar fi luminate conform normelor europene oare atunci s-ar mai întâmpla astfel de accidente?
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

..principalul vinovat e soferul dar si si pietonii trec pe zebra chiar daca masina e la cativa metri
Raspunde

ovidiu @toti desteptii

Acum 9 ani

Sunt sofer de peste 10ani, fara nici un accident la activ, exceptie unul stationar cand un bou s-o gandit ca ii mai cool sa stationeze in spatele meu avand parcarea complet goala. Nu depasesc niciodata pe linie continua chiar daca vizibilitatea ii acolo, si opresc de fiecare data cand vad un pieton care are INTENTIA de a traversa si nu deja PICIORUL pe carosabil. Cei care gandesc altfel sunt niste tarani balcanici. Urasc dar nu-i claxonez sau blituiesc, pe boii care circula cu 50-60km/h pe banda a 2-a desi prima banda ii libera. Urasc boii care circula cu proiectorele de ceata desi nu-s conditii, sau pe cei care circula camuflati in noapte fara lumini sau doar cele de pozitie. Circul cu ce viteza vreau cat timp o fac responsabil fata de ceilalti participanti si pasageri. Daca sunteti soferi de duminica ii strict problema voastra. Sanatate.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

..nu mai exagera atat ovidiu.Ai mers 10 ani fara sa faci cea ce ai scris mai sus?Toti mai gresim in trafic dar sa nu devina obicei..Cunosc si eu un caz ce este perfect in trafic doar ca conduce numai vara si atunci din cand in cand
Raspunde

Ioan

Acum 9 ani

au stiut bine cei care au pus acolo un semafor pentru pietoni. unde sunt oamenii aceia? mai exista oameni cu scaun la cap?!
Raspunde

@1

Acum 9 ani

Politistul culcat are avantajele lui, dar si un mare neajuns: ce te faci cand au pompierii sau salvarea o interventie? Iar pe acest drum chiar de multe ori se deplaseaza echipajele la interventii in judet
Raspunde

vali

Acum 9 ani

ovidiu, daca e asa imi cer iertare ca te-am inteles gresit, chiar nu meritai ce ti-am spus. dar si eu sunt exasperat de cum se conduce la noi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus