Miercuri,
20.08.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Mai multi campioni nationali, pregatiti de spectacol la concursul de slalom paralel de la Arena Platos

Arena Platoș va fi gazda unei noi ediții de slalom paralel, ȋn acest week-end. Concursul organizat de complexul de ski și snowboard Arena Platoș se află la cea de-a treia ediție.  Ultimele două ediții au fost caracterizate printr-un duel acerb ȋn doi, cel puțin la clasa snowboard, unde Martin Freinademetz și Andy Fazekas au ajuns mereu ȋn finala competiției, Martin ieșind de fiecare dată triumfător. Disputa dintre cei doi a fost deliciul publicului, la fiecare ediție, fiind cel mai spectaculos eveniment petrecut pe pârtiile din România.

La ediția de anul acesta, cei doi au ales să nu participe, pentru a le da șansa și altor snowboarderi să se afirme. "În fața unor sportivi experimentați ca noi e greu să poți câștiga un asemenea concurs. Iar scopul fiecărui participant este, nu, să câștige. Anul acesta vom privi de pe margine cei mai buni schiori și snowboarderi din țară. Le ținem pumnii tuturor", spune Martin Freinademetz.

Lupta intensă se anunță însă, anul acesta, la categoria ski. Anda Curuță, la feminin și Dan Lașiță și Alin Găvozdea la masculin se anunță drept principali favoriți la podium în această competiție. Anda a fost de 8 ori componentă a lotului național de ski. Are 13 medalii de aur la naționalele de slalom și super G. A câștigat campionatul național universitar din Statele Unite în anul 2001 și a participat la două campionate mondiale, în 1999 la Vail – Colorado și în 2001 la St. Anton – Austria. Dan Lașiță este campion național la Slalom special, vicecampion național al Super G și component al lotului național de ski. Iar Alin Găvozdea a fost unul dintre cei mai buni schiori ai Clubului Sportiv Școlar Șoimii Sibiu.

Concursul de slalom paralel va avea loc sâmbătă, în mai multe manșe, în funcție de numărul concurenților înscriși. Cele două mari categorii, ski și snowboard, sunt împărțite în sub categorii, bărbați / femei, băieți sub 14 ani / fete sub 14 ani. Pentru a se intra în finală fiecare categorie trebuie să fie compusă din cel puțin 4 concurenți. Înscrierile în concurs pot fi făcute în avans, pe adresa de mail [email protected] sau în ziua concursului, în Apres-Ski, între orele 9 și 11. Concurenții vor coborî în perechi. În sesiunea de calificări, ce începe la ora 12, fiecare concurent va face câte două coborâri, timpii se vor cumula iar cel mai bun rezultat va avansa în semifinale. Finala va avea loc la ora 18, pe nocturnă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus