Sâmbătă,
13.09.2025
Partial Noros
Acum
24°C

Prima zi de plata a impozitelor: s-a incasat 0,3% din ceea ce au platit sibienii anul trecut

În 2014, aproximativ 1500 de sibieni au venit la Primărie să își plătească taxele și impozitele pentru noul an, încă din prima zi de încasare a acestora. Anul acesta, reprezentanții administrației locale au numărat peste două mii de operațiuni de plată, în prima zi de încasare a impozitelor, 7 ianuarie 2015. Pe lângă cei care s-au așezat în fața ghișeelor Direcției Fiscale, alți sibieni au ales să plătească la oficiile poștale sau online.
”La ghișeele Direcției Fiscale, dar și la cele poștale s-au înregistrat un număr de 2.292 de operațiuni de plată în urma cărora s-au încasat 278.080 lei. La aceștia se adaugă alți 7.000 de lei încasați pe platforma online. În 2014, în prima zi de încasări s-au emis 1.500 de chitanțe și s-au încasat aproximativ 170.000 de lei”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un comunicat de presă.
Spre comparație, în tot anul trecut, valoarea impozitelor și taxelor plătite în termenul scadent de sibieni și firmele care activează aici a fost de 88,7 milioane de lei. Din această sumă, încasările Direcției Fiscale pe durata zilei de 7 ianuarie reprezintă 0,32%.
”Precizăm de asemenea că în 2015 cuantumul taxelor și impozitelor locale nu a crescut comparativ cu anul 2014. Reamintim și faptul că se menține și reducerea de 10% din cuantumul impozitului în cazul persoanelor fizice care achită integral impozitul până în 31 martie”, se mai arată în comunicatul Primăriei Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 259

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus