Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Oamenii de afaceri ai Sibiului: anul acesta crestem salariile cu 8-10%

Chiar dacă nu toți o spun, majoritatea oamenilor de afaceri sibieni au prognozat creșteri ale rulajelor în anul ale cărei roți tocmai s-au pus în mișcare. Și cum încasările se presupune că vor crește, la fel se va întâmpla și cu salariile angajaților. Fie că vorbim de retail, turism, industria auto sau imobiliare, speranțele de ”mai bine” sunt peste tot exprimate. Cu o rezervă: proprietarii de afaceri tradiționale ar dori mai mult sprijin în fața invaziei multinaționalelor.

În cazul Flaro – una din companiile de tradiție ale Sibiului, care a reușit cu succes să se reorienteze pe piața post-decembristă – anul 2014 a fost unul ”foarte bun”, spune Ștefan Almășan, directorul general al societății cu peste 300 de angajați. ”Am avut o creștere de circa 20% față de anul precedent”, arată Ștefan Almășan, în condițiile în care în 2013 cifra de afaceri a fost de 32,6 milioane de lei. Pentru anul în curs, bugetul Flaro Prod SA este prevăzut a fi cu zece procente mai mare decât cel realizat în 2014.
Cea mai mare parte a cifrei de afaceri a companiei Flaro vine din industria auto, pentru care compania cu sediul pe malul Cibinului realizează diferite componente din plastic. ”Avem în derulare proiecte noi,  cu clienți actuali și cu clienți noi, cu care sperăm să concretizăm cifrele bugetate pe 2015”, motivează Almășan creșterea bugetată pe anul în curs. Iar o astfel de creștere a încasărilor se va reflecta și în sumele pe care le vor încasa angajații companiei. ”An de an creștem salariile, cu procente cuprinse între opt și zece la sută. Pentru 2015 am bugetat o creștere de opt procente din semestrul doi”. Flaro Prod SA este una din companiile aflate în grupul RTC, deținut de Octavian Radu.
Și industria hotelieră din Sibiu are așteptări de creștere de la anul care tocmai a început. ”Mai bine decât 2014. Primele șase luni arată foarte bine. Indiferent de schimbările politice, piața de corporate s-a așezat, au bugete, știu deja ce au de făcut. Nu lucrăm pe bugete mari, nimeni nu lucrează deocamdată astfel, dar pot să vă spun că ne-am propus o creștere între 12 și 15% pentru anul următor”, spune Nicolae Aron, managerul general al Hilton Sibiu, singurul hotel de cinci stele din fosta Capitală culturală europeană.
 
Atenție la investitorii români

Tot de minim opt procente creștere salarială vorbește și Gheorghe Aldea, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, dar și acționarul unor companii precum Redal sau Retezat SA.
„În anul recent încheiat, afacerile s-au derulat destul de bine. Putea fi și mai bine dacă politicile locale ale guvernului erau mai viabile și mai coerente. O măsură bună a guvernului a fost reducerea CAS-ului. Da, voi crește salariile angajaților cu un procent cuprins între opt și zece la sută”, spune Gheorghe Aldea. Creșterea fondului de salarii se bazează pe o creștere a încasărilor prognozată de Aldea între cinci și zece la sută. ”Creșterea este motivată de faptul că sperăm să se relanseze investițiile publice, cât și investițiile private, în special cele ale investitorilor români, pe care guvernanții le neglijează”, subliniază Aldea.
Despre situația investitorului român consideră că este important să se discute mult mai concret, este de părere și Mircea Ureche, unul din cei mai importanți ”morari” ai României, acționar al grupului Boromiz și directorul general al Morii Cibin. ”Din păcate, cu câteva excepții , economia tradițională românească (din care facem parte și noi) este pe cale de dispariție din cauza concurenței neloiale ce se practică la nivel de Uniune cu sprijinul tacit al autorităților românești. Fără reforme legislative și fiscale simple, clare și corecte, nu avem nicio șansă și nu interesează pe nimeni . Lucrurile sunt la vedere, peste tot în jurul nostru!”, spune Mircea Ureche.

Imobiliarele?

De la dificultățile financiare care au atins România începând cu 2009, zona imobiliară a scăzut în continuu. Dezvoltatorii imobiliari s-au văzut nevoiți să renunțe la proiecte, fie acestea chiar și ample. Pentru ca aceste restructurări de proiecte să se oprească, este nevoie de reluarea creditării, susțin cei din zona imobiliară.
Prin intermediul Oasis Development, Klaus Reisenauer și Kurt Wagner sunt – probabil – cei mai importanți jucători de pe piața imobiliară originari din Sibiu, având proiecte mari mai ales pentru dezvoltarea de centre comerciale. ”Dezvoltarea imobiliară în 2014 nu a fost spectaculoasă, deoarece încă mai așteptăm reluarea creditării de către bănci. Așa că, în principiu ne–am ocupat de administrarea portofoliului de imobiliare pe care la avem și am dezvoltat două proiecte în parteneriat cu alți investitori, la București”, arată Klaus Reisenauer despre ce s-a întâmplat anul trecut. Reisenauer spune că pentru anul în curs au prevăzut creștere pe partea imobiliară, dar această creștere este condiționată. ”Credem - s-au mai bine spus sperăm - că băncile și-au curățat bilanțurile de creditele neperformante,în mare parte, și că se vor orienta acum spre identificarea clienților care au avut succes în businessurile lor și în perioada de criză și vor relua creditarea”, mai arată omul de afaceri ”responsabil” de expansiunea Kaufland în România.
Reisenauer a constatat că retailul a funcționat binișor în România anului 2014. Grupul de firme pe care îl conduce alături de partenerul său include și un lanț de magazine cu produse profesionale de coafură – Profihairshop. ”Cu această firmă am fost foarte activi în 2014, am investit mult și am deschis zece magazine noi, deoarece credem că acum este momentul pentru extinderi în acest segment”.
    
Alo, Primăria? Alo, Guvernul?

Am întrebat oamenii de afaceri și ce așteptări au anul acesta atât de la autoritățile centrale, cât și de la cele locale, mai ales că se preconizează schimbări la ambele niveluri.”Nici una concretă nu pot să spun că am, doar predictibilitate, pentru a nu avea surprize”, sintetizează Almășan, care așteaptă continuarea dezvoltării infrastructurii sibiene și racordarea acesteia la sistemul autostrăzilor europene.
Președintele CCIA Sibiu are, în schimb, o agendă de așteptări cât se poată de punctuală. ”Menținerea CAS redus, reducerea TVA-ului la alimentele de bază și în turism și măsuri ferme de reducere a evaziunii fiscale, pentru a crește gradul de încredere în instituțiile statului”, arată Gheorghe Aldea. Lista așteptărilor de la reprezentanții administrației locale este la fel de punctuală. ”Creșterea gradului de transparență a deciziilor publice locale și județene, transparență în cheltuirea banului public și creșterea calității serviciilor publice - sănătate, educație, cultură și asistență socială”, spune Gheorghe Aldea. El adaugă pe lista așteptărilor de la administrația locală și încurajarea și susținerea mediului de afaceri, precum și reducerea birocrației.
Pe de altă parte, Klaus Reisenauer atrage atenția asupra impozitelor practicate la nivel local. ”Ne dorim, în primul rând, o deschidere și un ajutor mai mare pentru investițiile în oraș și județ, precum și analiza și reducerea impozitelor pe imobiliare, pentru că acestea sunt pentru firmele din Sibiu de trei ori mai mari decât în Germania. Nu încurajează investiția în imobiliare în continuare”, arată Reisenauer. Cât privește așteptările ”de la nivel central”, acestea țin tot de birocrația amintită de mai toți oamenii de afaceri. ”Modificări fiscale am tot așteptat și mai așteptăm, din păcate fără rezultat pentru mediul antreprenorial sau, în multe cazuri, negative, pentru a încuraja investiții mai multe. Dar cea mai mare problemă este că sunt atât de multe legi inutile în Romania, încât noi trebuie să angajăm o armată de oameni ca să facem față. Fără să intrăm în detalii ce modificări fiscale ne dorim și care sunt necesare, ne dorim la fel de mult o simplificare a legilor, mai puțină birocrație și, mai ales, stabilitatea lor pentru o perioadă mai lungă, pentru a putea calcula investițiile noastre pe un termen mai lung”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

kkk

Acum 9 ani

in 2010 bugetarii au fost sacrificati de 2 idioti boc base. asa ca banii inapoi
Raspunde

Odin

Acum 9 ani

In 2010 au fost \"sacrificati\" doar bugetarii cu salarii nesimtite, asa ca la munca. Vreti bani mai multi, in privat cu voi.
Raspunde

10%

Acum 9 ani

... pai daca salariul minim pe economie va creste anul asta la 1050 lei ... atunci ... acolo sunt astia 10%, asa ca nu mai aburiti oamenii ca se traieste ca .... in tara asta
Raspunde

...

Acum 9 ani

\"...în anul ale cărei roți tocmai s-au pus în mișcare.\"
Raspunde

...

Acum 9 ani

Daca este important nu merita scris corect:\"...grupului Boromiz\"?
Raspunde

ba odine

Acum 9 ani

mai informeaza-te si dupa aceea debiteaza din gura
Raspunde

Lilu

Acum 9 ani

FIECARE OCUPA LOCUL PE CARE-L MERITA sau FIECARE PRIMESTE SALARIUL PE CARE-L MERITA. P.S. Daca crezi ca meriti mai mult, cauta-n stanga in dreapta, intereseaza-te de acel loc de munca care crezi tu ca poti fi cel mai bun. In Sibiu somajul e REAL 0%.
Raspunde

Talida Runcu

Acum 9 ani

Oamenii de afaceri ai Sibiului: NISTE JEGURI PENALE DE LA A LA Z!
Raspunde

aurel

Acum 9 ani

OFERTA NOUA DE LUCRU LA DOMICILIU! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e ***! Veti castiga 300$ lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, *** \"Info\" la adresa de email: ***
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus