Luni,
15.09.2025
Innorat
Acum
16°C

Soimul, animalul meu de apartament

Sibiul este printre puţinele oraşe în care există o asociație care se ocupă cu reabilitarea păsărilor de pradă. Adică șoimi, ulii sau bufnițe.
 
Sibienii pasionați și care salvează şi îngrijesc ulii, şoimi sau bufniţe s-au reunit în Asociaţia Peregrinus, „asociaţia care se ocupă cu salvarea şi reabilitarea păsărilor de pradă şi promovarea şoimăritului”. Printre ei se numără şi George Iacob, un tânăr student la Ecologie şi Protecţia Mediului, care îşi ocupă o mare parte din timpul liber cu îngrijirea acestor păsări.
 
“Uneori le recuperăm cu picioarele tăiate şi penele smulse”
 
George ţine păsările în propria casă, le cumpără hrană din banii lui şi dacă au nevoie de tratament, tot el plăteşte şi pentru acesta. Spune că uneori e greu din punct de vedere financiar, dar iubeşte prea mult păsările ca să nu facă tot ceea ce poate pentru ele. 
“Tot ceea ce presupune salvatul păsărilor facem pe cheltuiala noastră, cumpărăm carnea din banii noştri, le acordăm îngrijiri medicale şi tot ce este nevoie. Păsările le luăm de obicei de la oameni, după care avem grijă de ele. În cele mai bune cazuri sună oamenii care au auzit de noi şi ne cheamă să le luăm de la ei. Apoi mai sunt cazurile rele, în care nu poţi să recuperezi pasărea sau zic că ţi-o dau… Și când ţi-o aduc au picioarele tăiate sau penele smulse. Atunci e grav. Păsările suferă şi nici nu mai pot zbura. Pentru cele care nu mai au penajul complet trebuie să aşteptăm să treacă aproape un an ca să le crească alte pene”, povesteşte George.
 
40 de păsări de pradă într-un apartament
 
Dacă cei mai mulţi sibieni au în propriul apartament un căţel sau o pisică, George creşte un șoim. Şi pe lângă acesta încă vreo zece păsări de pradă rănite.  „Cele mai multe păsări le-am avut în grijă vara aceasta, zece păsări în acelaşi timp. Este şi amuzant uneori că au fost cazuri în care m-am urcat pe casă după ele sau am sărit gardul în curţile oamenilor. Dar recordul cred că îl deţine preşedintele asociaţiei, care a avut cele mai multe păsări în grijă, în sensul că într-o perioadă avea vreo 40, erau peste tot în casă… şi în baie. E greu, căci durează până le poţi vindeca şi elibera şi atunci trebuie să le îngrijeşti luni de zile”, mai spune George.
După ani de experienţă cu păsările, membrii asociaţiei ştiu exact cum să procedeze cu fiecare pui sau pasăre rănită care ajunge la ei. George poate să povestească minute în şir despre cum, de exemplu, puii nu pot fi ţinuţi în captivitate până la maturitate şi apoi eliberaţi, pentru că nu ştiu să vâneze şi nu vor putea să supravieţuiască. Apoi, dacă nu au pene, cum pot fi salvate păsările cu ajutorul implantului de pene. Despre toate astea încearcă să îi înveţe pe copii cu demonstraţii în şcoli sau în timpul vizitelor pe care cei mici i le mai fac uneori, curioşi să vadă cum arată de aproape o bufniţă sau un şoim.
„Avem în cadrul asociaţiei şi bufniţe, şoimi şi ulii pe care îi folosim la demonstraţii. Eu am un şoim. Copiii sunt curioşi, mulţi vor să înveţe să le ajute. Dar sunt alţii care le fac rău intenţionat. În general, crescătorii de porumbei pun capcane şi le taie picioarele, dar mai sunt şi cei care vor să le ajute, dar le fac rău inconştient. De exemplu, unii găsesc pui şi pentru că au auzit că sunt carnivori îi hrănesc cu pipote şi ficat de pui. Dar acestea sunt dăunătoare, îi îmbolnăvesc, mai ales când păsările sunt în creştere”, mai explică George. 
 
Cei care vor să afle mai multe despre păsările de pradă şi chiar să ajute pot accesa site-ul asociaţiei (asociatiaperegrinus.ro) sau pagina de Facebook – Asociaţia Peregrinus.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

UNU

Acum 10 ani

Stirea este practic o mare dezinformare. Soimarii fac aceasta activitate la limita legii pentru ca detinerea unor specii de pasari rare cum sunt rapitoarele este pedepsita prin lege. Singurele asociatii nonguvernamentale din tara care se ocupa cu adevarat de protectia pasarilor sunt Milvus (www.milvus.ro) si SOR (Societatea Ornitologica Romana). Milvus are inclusiv un centru de reabilitare dotat corespunzator, un centru pe unde au trecut probabil sute de pasari din specii rare. Dar cum jurnalismul la noi se face dupa ureche nu poti cere mai mult ... cat despre protectia animalelor in judetul Sibiu cred ca nu are rost sa vorbim. Pe aceste plaiuri sunt apreciati vanatorii, vezi articolul laudativ la adresa acestora din 5 iunie 2013, de pe acest site. Cat despre Agentia de protectia a mediului ei sunt buni doar la expozitii de flori si desene caci in realitate tolereaza si imagini barbare ca cele din link: ***www.turnulsfatului.ro/23310/un-mistret-in-agonie-a-fost-lasat-prada-cainilor-imagini-violente.html
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus