Luni,
27.06.2022
Ceata
Acum
15°C

Bugetul pe 2015, cu 18% mai mare. Dar si cu o "placinta excedentara" de peste 100 de milioane

Dacă primarul Klaus Iohannis pornea la începutul lui 2014 cu un buget gândit să atragă și să cheltuiască 409 milioane de lei, la începutul acestui an, primarul interimar Astrid Fodor mizează pe un buget de venituri și cheltuieli mult mai mare, estimat la 486 de milioane de lei. Aceasta ar fi vestea bună. Partea mai puțin fericită ține de faptul că această creștere semnificativă (peste 18 procente) a bugetului orașului se datorează mai ales faptului că în ultimii trei ani nu s-au mai prea cheltuit toți banii încasați de Primărie. Astrid Fodor a anunțat că excedentul financiar acumulat din 2011 a ajuns la 102 milioane de lei.
”Bugetul pe 2015 se ridică la 486 de milioane de lei, din care 384 de milioane sunt venituri ale anului 2015, iar 102 milioane de lei sunt din excedentul anilor precedenți. Acest precedent provine din investiții care nu s-au mai realizat sau din investiții în curs de derulare, diferențe de curs valutar și așa mai departe. Deci sunt diferite cauze pentru acest excedent bugetar, începând din 2011”, a arătat Astrid Fodor, care este de profesie consilier economic.

De unde vin banii?

Primarul interimar a prezentat în prima zi a săptămânii și filosofia alcătuirii veniturilor la bugetul local în acest an. ”Cele mai mari venituri sunt reprezentate de cotele defalcate din impozitul pe venit, aproape 37%. Din cotele defalcate din TVA aproximăm 25% din venituri, deci în jur de 97 de milioane de lei. De la Comisia Europeană ne așteptăm să primim 11% din veniturile pe 2015, iar aici sunt incluse și subvențiile primite de la bugetul de stat pentru derularea proiectelor europene.  Veniturile noastre locale (venituri din impozite, taxe, amenzi și așa mai departe) se ridică la 27%”, a declarat Fodor.

Un buget de dezvoltare cu 70% mai mare

În condițiile unui excedent bugetar atât de mare, Primăria își propune să ”recupereze” anul acesta, astfel încât cheltuielile prevăzute în Bugetul de Dezvoltare sunt în sumă de 143,8 milioane de lei. Comparativ cu anul trecut, bugetul secțiunii de Dezvoltare are o creștere de peste 70% - în 2014 la Dezvoltare au fost alocate 84 de milioane de lei. Creșterea prognozată a cheltuielilor se reflectă mai ales la Capitolul Transporturi (unde sunt incluse și cheltuielile cu străzile), anul acesta aici fiind prevăzute cheltuieli totale de 89,7 milioane de lei.

2015: principalele investiții în infrastructură
Sursa: Primăria Municipiului Sibiu

LUCRĂRI ÎN CONTINUARE LA STRĂZI, PODURI și VIADUCTE (alocări de 84.963.020 lei în 2015)
•Construcția unui nou pod în zona pieței Cibin – 12.500.000 lei; până în prezent s-a demontat vechea structură, s-au deviat rețelele de utilități și s-a mutat stația hidrologică, s-a amenajat o pasarelă pentru pietoni și se lucrează la foraje pentru pilele podului
• Modernizarea străzilor Cindrelului, Bobâlna, Piața Prahovei, Doamna Elena Cuza, Toamnei, Castorului, Plugarilor, Colinei – 2.500.000 lei; în prezent procedura de achiziție este în curs
•Modernizarea străzilor Petru Maior, Lăptăriei, Ecaterina Teodoroiu, Bujorului, Mureșului, Crișului, Ghețăriei, Traian Demetrescu, Viile Sibiului, Odessa – 6.185.000 lei; în prezent procedura de achiziție este în curs
• Modernizarea străzilor Lamarc, Crinilor, General Aldea Sandu, Tohan, Petru Poni, Vânătorilor, Zorilor, Ciocârliei, Albinelor, Prometeu, Ceaikovski, Oltețului – alocări pentru 2015 în sumă de 2.847.000 lei; în prezent procedura de achiziție este în curs; valoarea totală a proiectului este de 13.761.090 lei
• Extinderea Școlii nr. 13 prin construirea unui nou corp de clădire – 3.084.970 lei; proiect finanțat din fonduri structurale
• Construcția viaductului Mihail Kogălniceanu Calea Șurii Mici  - 20.116.350 lei; aceasta este suma alocată pentru anul acesta, valoarea totală a proiectului fiind de 28.972.640 lei. Până în prezent s-a construit structura de rezistență a viaductului,s-au deviat rețelele de utilități și se lucrează deja la suprastructură.

• Modernizarea străzilor Măgheranului, Calea Gușteriței, Macaralei, Oțelarilor – alocare pentru 2015 în valoare de 17.555.600 lei, valoarea totală a proiectului fiind de 18.020.670 lei
•Lucrările de modernizare și reabilitare a străzilor Kiev și Deva – 1.260.000 lei;
• Lucrări de modernizare și reabilitare a străzilor Abrud și Bagdasar – 126.000 lei
• Se vor încheia lucrările de reabilitare a străzilor Tribunei, Revoluției, Arhivelor, D.D Roșca, Piața Tălmaciu pentru plata acestor lucrări alocându-se 2.190.000 lei; singura stradă pe care se va mai lucra va fi D.D. Roșca unde se așteaptă ca E.On să modernizeze rețeaua proprie.

• Amenajare spații publice în imobilul din Piața Mică nr. 25 – 2.000.000 lei
• Reabilitarea imobilului situat în Piața Mică nr. 22 – 7.240.000 lei – procedura de achiziție a lucrărilor este în curs.
• Modernizarea viaductului Vasile Aaron – 2.210.000 lei
• Modernizarea străzii Frunzei – 1.800.000 lei; procedura de achiziție a proiectării și execuției lucrărilor este în curs.
•Lucrările de modernizare a străzilor Gutuilor și Strugurilor – 1.400.000 lei
•Modernizarea străzii Lyon – 930.000 lei
• Modernizarea zonei de sub podul de pe Calea Șurii Mari – 515.000 lei
• Modernizare strada Viitorului – 153.000 lei

LUCRĂRI NOI: (alocările pe 2015 în valoare de 19.135.400 lei pentru proiecte ce se vor desfășura pe parcursul mai multor ani)
- Amenajarea rețelelor de apă și canalizare, de gaz și electricitate pentru noile blocuri ANL din cartierul Reșița – 1.171.000 lei
- Amenajarea de platforme de gunoi menajer în contextul intrării în vigoare a noului Masterplan pentru gestionarea deșeurilor menajere – 800.000 lei
- Modernizarea rețelelor de apă și canalizare pe străzile Mirăslău (570.000 lei) și respectiv I. Velceanu (565.000 lei)
- Construcția unei remize pentru autospeciala care staționează în Păltiniș – 900.000 lei
- Reabilitarea carosabilului pe strada Barcelona – 3.000.000 lei
- Modernizarea străzilor Ana Ipătescu, Niță Octavian, Mălinului – 2.000.000 lei (valoarea alocată în 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 10.310.000 lei; alocările pentru 2015 se pot suplimenta, în funcție de mersul proiectului)

- Modernizarea străzilor Munteniei, Principatele Unite, Strungului, Drumul Ocnei – 2.050.000 lei, (valoarea alocată în 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 13.586.000 lei; alocările pentru 2015 se pot suplimenta, în funcție de mersul proiectului)
- Modernizarea străzilor Ogorului, Doinei, Frezorilor – 1.072.000 lei (valoarea alocată în 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 6.872.000 lei; alocările pentru 2015 se pot suplimenta, în funcție de mersul proiectului)
- Reabilitare drum vechi, trotuare, zid de sprijin și iluminat public în Păltiniș - 500.000 lei (aceasta este suma alocată inițial pentru 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 9.586.030 lei; alocările pentru 2015 se pot suplimenta, în funcție de mersul proiectului)
- Înlocuirea rosturilor de dilatație pe Podul Gării – 505.000 lei
- Coborârea cablurilor suspendate în subteran pe bulevardul Vasile Milea, bulevardul Corneliu Coposu, Șoseaua Alba Iulia și Calea Dumbrăvii în cadrul proiectului Calea Verde spre o Dezvoltare Durabilă – 3.135.200 lei alocați pentru 2015 (valoarea totală a proiectului fiind de 4.180.270 lei)
- Modernizarea iluminatului public pe strada Viitorului – 354.000 lei
- Modernizarea străzii Timișoara – 280.000 lei (valoarea alocată în 2015, valoarea totală a proiectului fiind de 1.222.000 lei; alocările pentru 2015 se pot suplimenta, în funcție de mersul proiectului). Procedura de achiziție a lucrărilor este în curs.

SENSURI GIRATORII
- Sens giratoriu strada Autogării – strada Metalurgiștilor – 450.000 lei
- Sens giratoriu strada Bâlea – strada Ștefan cel Mare – 549.000 lei
- Sensul giratoriu Calea Șurii Mari – drumul Ocnei – 195.700 lei
- Sensul giratoriu Calea Dumbrăvii – strada Ludoș - 467.500 lei
- Sensul giratoriu strada Maramureșului – strada Aurel Popa – 255.000 lei
- Reconfigurare intersecție strada Ștefan cel Mare – Negoi – 264.000 lei

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

pimp

Acum 7 ani

Gladiolelor e misto rau. Acolo se tine intalnirea anuala a celor de la Hummer . De cand a fost Maria Tereza prin zona nu cred ca s-a mai reparat. Zic !
Raspunde

baba

Acum 7 ani

Pe bul. Mihai Viteazu intre blocuri este dezastru . Nici anul asta nu suntem in plan . Pe cand este si randul nostru ?
Raspunde

@baba:

Acum 7 ani

voi ce ati facut ? Ati adunat semnaturi de la membrii asiciatiei ? Ati inregistrat o cerere ? V -ati adresat Consiliului Local ? Daca nu, asteptati pana isi coboara cineva privia asuora voastra. Democratia presupune implicare pe langa critica. Alzara.
Raspunde

sibianul

Acum 7 ani

Trebuie sa se faca strazile din sibiu care sunt ca dupa razboi. Anul trecut daca nu a fost zapada nu a fost asa ceva... Parcurile toate trebuie modernuzate ca pt sec 21. Banci curate, flori multicolore, frumoase si multa curatenie, sper sa reuseasca d-mna primar ce isi doreste ca daca nu o alegem pe ea primar. Sibiul a fost cel mai bine condus oras din Romania si noi sibienii foarte pretentiosi.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus