Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
12°C

Biserica de Gheata de la Balea Lac va fi sfintita saptamana viitoare

Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost finalizată în cea mai mare parte, fiind încă necesare câteva lucrări de finisare, iar construcţia va fi sfinţită, în 29 ianuarie, de către preoţi de mai multe confesiuni şi abia apoi obiectivul va putea fi vizitat.

Reprezentantul firmei care deţine Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, Arnold Klingeis, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că Biserica de Gheaţă a fost finalizată, fiind amplasată în imediata apropiere a hotelului.

"În cea mai mare parte biserica este gata, mai sunt necesare lucrări de finisaj. În principal, este vorba de câteva sculpturi care vor fi în cadrul bisericii", a afirmat Arnold Klingeis.

Potrivit acestuia, deşi obiectivul turistic este gata, nu va putea fi vizitat decât după slujba de sfinţire, care va avea loc în 29 ianuarie.

"Se va organiza o slujbă ecumenică de sfinţire a bisericii. Vor fi, ca în fiecare an, circa şase-şapte preoţi de diferite confesiuni care vor participa la eveniment", a spus Arnold Klingeis.

El a precizat că este al nouălea sezon consecutiv în care se construieşte Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac, obiectiv în care au avut loc, în anii anteriori, mai multe cununii şi botezuri.

De asemenea, este a zecea iarnă în care se construieşte Hotelul de Gheaţă, obiectiv turistic care poate fi vizitat încă de la Crăciun.

Hotelul din acest sezon a fost organizat sub genericul "Horoscop", cele douăsprezece camere purtând numele zodiilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 427

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Bula

Acum 10 ani

O idiotenie saseasca. Am fost acolo anul trecut, nu am prea avut ce vedea, la pomul laudat...
Raspunde

alzara

Acum 10 ani

\"Sfintirea \"unui obiectiv turistic. Prea cucernici parinti, (chiar ecumenici fiind) - nu miroase a blasfemie ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus