După mai bine de oră de privit la fundurile mari și grase ale TIR-urilor de pe Valea Oltului, priveliștea mini-orășelului care a luat naștere în jurul sensulului giratoriu de la Veștem a fost balsam pentru ochi.
Recunosc faptul că foamea mă împingea să mă gândesc la mâncare de ceva vreme, așa că eram hotărât să mă opresc la Subway. Realitatea este că oricâte restaurante pentru TIR-iști ar exista în zonă, sau oricâte bodegi suspecte, Subway-ul pare cea mai curată alegere. La propriu. Deși este mic, având doar câțiva metri pătrați, spațiul este unul luminos și înconjurat de sticlă. Parcarea este suficient de generoasă iar oamenii din spatele tejghelei zâmbitori și dornici să mă ajute. Până aici, nicio diferență cu ce se întâmplă pe bulevardul Bălcescu. Mi-a luat 30 de secunde să mă decid asupra unui sandvici mare cu pâine neagră și miere, friptură de vită, sos de barbeque și câteva vegetale. La care am adăugat o cafea mare și amară, să mă trezesc de pe drum. Aici a fost primul aspect care mi-a plăcut mai mult decât în centrul Sibiului. Le-am spus oamenilor ce vreau, mi-au una sau două întrebări, apoi mi-au făcut mâncarea exact așa cum am vrut. În Sibiu mă întreabă și dacă vreau trei granule de sare, două boabe de piper sau o gură de aer. Cât privește mâncarea, sandviciul a fost delicios. Dar hai să fim cinstiți, cine nu știe să facă nu sandvici bun? Nu îți trebuie stele Michelin pe piept să pui câteva ingrediente între două felii de pâine.
În cele 20 de minute cât mi-a luat să termin de mâncat, mă uitam în jur și mă gândeam că aici vin exclusiv oameni aflați pe drum, în căutarea unui loc decent pentru a pune foamea la cale. În Sibiu, cam la orice oră din zi găsești o mulțime de elevi (că studenții nu dou mai mult de zece lei pe un sandivici nici dacă sunt la întâlnire) veniți să stea la Subway doar pentru a-și pune poze pe Facebook și Intagram.
Am plătit pe toate cele enumerate mai sus puțin peste vreo 20 de lei. Știu, puteam mânca două feluri de mâncare la oricare dintre restaurantele preferate de TIR-iști în zonă. Însă nicăieri n-ar fi fost atât de curat, bun și rapid.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Periscop
Acum 3 ore
Excelent +1
Acum 3 ore
Bastiu
Acum 4 ore
Aci Duțu
Acum 5 ore
Emil