La mai bine de opt ani după ce a fost găsit lovit la cap în Sibiu, actorul Ovidiu Moț a murit în dimineața zilei de 1 martie, în București.
Colectivul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu a transmis luni un mesaj public prin care își exprimă adânca tristeţe şi regretul prilejuite de dispariţia actorului Ovidiu Moț.
Ovidiu Moț a urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din București, specializarea Arta Actorului, obținând diploma de licență în 1997. Din anul 1996 a devenit actor al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, unde a jucat în numeroase spectacole.
La începutul anului 2007, în noaptea de vineri, 12 ianuarie, spre sâmbătă, 13 ianuarie, Ovidiu Moț a fost găsit căzut pe stradă, în drum spre casă. Evenimentul avea loc chiar după premiera spectacolului ”Pescărușul”. În urma loviturii la cap Ovidiu Moț a intrat în comă, a fost operat pe creier la Spitalul Judeţean din Tg. Mureş și și-a petrecut ultimii ani în București, sub îngrijire medicală.
Înmormântarea va avea loc marţi, 3 martie, ora 13:00, la Cimitirul Militar Ghencea 3 din Bucureşti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Spitalul Județean , Radu Stanca , Cimitirul Militar Ghencea , Colectivul Teatrului Național , Ovidiu Moț , Arta Actorului , Teatrului Național
Vizualizari: 834
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Adi Gliga
Acum 9 ore
Calitate nu cantitate
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Nemo
Acum 10 ore
Ion Iliescu