Joi,
03.10.2024
Cer Senin
Acum
23°C

Gant: Vreau un nou mandat, dar spre deosebire de altii, la noi lucrurile se petrec in mod statutar

Reprezentantul minorității germane în Parlament, Ovidiu Ganț, a declarat că dorește un nou mandat în legislativ, însă nu depinde numai de el. ”Alegerile sunt în 2016, mai este timp până atunci. Evident că dorința mea e să fac parte din parlament în continuare, dar spre deosebire de alții, la noi, lucrurile acestea se petrec în mod statutar și democratic. La nivelul Consiliul Director sau la nivelul Adunării reprezentanților se fac propuneri apoi se votează secrtet pe marginea acestor candidaturi. Deci, eu pot să-mi exprim dorința, dar decizia aparține Adunării reprezentanților, decizie pe care o vom lua cândva după alegerile locale din 2016. În ceea ce mă privește, nu am niciun motiv să nu urmăresc un nou mandat”, a declarat Ganț.
 
Activitatea lui Ganț de până acum în mandatul 2012-2016
 
Luări de cuvânt: 77 (în 58 şedinţe)
Declaraţii politice: 5
Luări de cuvânt în BP: 12 (în 12 şedinţe)
Propuneri legislative inițiate: 19
Întrebari şi interpelări: 61
 
Foto: Arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 363

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

joseph

Acum 9 ani

Io doresc un amant nou si viguros, pe masura mancarimii mele anale.
Raspunde

Zorro

Acum 9 ani

Gant=o nulitate,un sas inchipuit.
Raspunde

Klein

Acum 9 ani

...poate un sas \" artificial \" ???? :-)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus