Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

VIDEO: Protest anti-imunitate - “Sova, nu uita/Mirul nu te va scapa"

Două sute de sibieni au ieşit în această seară în stradă, ca să le atragă atenţia parlamentarilor că nu sunt de acord cu legea care le conferă imunitate față de reținerea și arestarea în dosarele penale care îi vizează. Cu toate că, pe reţelele de socializare, peste 700 de oameni îşi anunţaseră prezenţa, doar 200 au înfruntat frigul şi ploaia, pentru opiniile lor.

Protestatarii s-au strâns în Piaţa Mare, la ora 18, iar după 20 de minute au pornit în marş pe pietonala Nicolae Bălcescu, după care s-au întors în Piaţa Mare, strigând “Vrem dreptate, nu imunitate”, „Şova, nu uita/Mirul nu te va salva”, “Parlament de hoţi/La Tribunal cu toţi”, dar şi lozinci anti-guvernamentale.

Mulţi dintre manifestanți s-au declarat de acord cu organizarea de alegeri anticipate.

Printre cei prezenţi s-au aflat şi tineri de 20 de ani, dar şi oameni care au ieşit în stradă în 1989. “Eu sunt unul care am ieşit la Revoluţie, în ’89, aici, în Piaţă. Mi-am pus pieptul la bătaie în faţa gloanţelor. Nu pentru aşa ceva! Nu pentru aşa ceva! Am ieşit şi astăzi pentru că ne-am săturat de porcăriile care se întâmplă în Parlamentul României. Unii sunt mai presus decât legea, nu se respectă Constituţia, se iau hotărâri la mica înţelegere, la trocuri, la... Ne-am săturat! Ne-am săturat...”, a spus unul dintre sibienii prezenţi la protest.

Organizatorii protestului şi-au anunţat evenimentul pe facebook, dar au omis să solicite şi o autorizaţie de la Primărie. În Piaţa Mare a sosit o dubă de jandarmi. Forţele de ordine nu au intervenit, însă i-au sancţionat cu avertisment pe liderii protestatarilor.

Proteste similare s-au mai organizat în această seară şi la Bucureşti, Braşov, Constanța și Cluj. Oamenii s-au mobilizat în urma ședinței de plen de miercuri, când Parlamentul a respins solicitarea DNA pentru ridicare imunității lui Dan Șova,cercetat într-un dosar privind contractele de consultanță juridică între cabinetul său de avocatură și complexele energetice Turceni și Rovinari. Șova a fost dat cu mir pe frunte, atunci, de senatorul Ruxandra Jipa, fost parlamentar de Sibiu.
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

30 comentarii

restul ... noapte buna

Acum 9 ani

Tot romanul se plange si se lamenteaza non-stop dar cand e sa miste un deget, sa faca ceva, nu are timp/chef/curaj/interes. O natie de miserupisti care merita sa fie furata.
Raspunde

jan de la primarie

Acum 9 ani

tot deageaba iesiti in strada ...conducerea tari este moale ALnostru Iohanis si-a dat seama ce partid sustine , ce nu are putere ca partid si nici oameni ,,de programe ce sa mai zicem ...Nenea Verner se da cu ambasadele ptr a primi ceva sprijin si asta nu e bine ....Sprijinul il poate avea din interior de la romani cu de toate vezi psd cu pnl fara gunoaiele pdl si totul va fi rezolvat iar ca prim ministru unul puternic cunascator sl jocurilor .... ei pnl si presedintele se tot lamenteaza ca psd le fura ideile ei idiologisti sa nu le mai spuna si sa-si faca programele in secret si sa la tina doar ptr ei bine ascunse Ha ha ha
Raspunde

Unu

Acum 9 ani

De ce nu au iesit la fel si cand a fost vorba de Vosganian si Borbely???
Raspunde

Sclavilor, ponta are alt gust in BMW?

Acum 9 ani

Ce-i mai mica si mai mica, decat ponta de furnica? Manifestarea lui feisbicica! :))))
Raspunde

Tzobag Yute

Acum 9 ani

100 de oameni sau 200 de oameni sunt mai multi decat cei 15-20 platiti in iarna geroasa a anului 2012; protestele platite de Varan din 2012 au dus la caderea guvernului Boc (al ensprezecelea) . Concluzia e trista (nu ca ar fi cazut Boc) : poti sa faci ce doresti, daca \"fortele oculte\" nu vor schimbare - nu se face schimbare ! Si o intrebare: cine pila mea or fi ocultistii astia ?
Raspunde

protestatar

Acum 9 ani

bai jan galagie ,mai la-sa folcloru ,acum se vese cine a vrut s-a ne conduca in urmatori 5 ani ,dar s-a trezit boboru si mare ghinion ,ba tu nu vezi in 3 luni ,johannis a fost invitat de totii puternici lumii .o tot dati cu frustrarile ,pe televiziunile platite de voi ,in 3 luni a-ti vrut s-a repare ce a-ti jefuit si distrus voi in cei 25 de ani ,rabdare ,este cum preieii gestiune ,acum deocamdata va leaga si va arata la bobor cine a condus tara si dupa incepe treaba ,si aia cu boc ma-l lasal ba in amaru lui ca este urmatoru la dna ,de mai statea ala prim sinistru ,m-ai inputina vreo 2 000 000 de pensionari cu pensii nesimtite [400 roni ] si i-si mai construia din bani nostrii in fiecare cartier cite o salas de sport de 7000 si stadioane olimpice ,pina si la rachitele i-si tragea unu ,ba boc a-l tau s-a se arnce in somes cu doi bolovani de git ,s-a fie sigur ca nu mai iasa la suprafata
Raspunde

o suji

Acum 9 ani

Avem un presedinte minunat. Asta vreti, johannistilor? Imi pare rau, nu am talent la compus psalmi si singurele versuri care imi vin in minte sunt alea din scrisoarea a treia. Si niste \"biete\"epigrame ale lui Pastorel. Prea putin pentru un presedinte atat de gigantic, de genial, de mirobolant, de apoteotic. Ne-a pus Dumnezeu mana un cap cu asa un presedinte, ne invidiaza nemtii, francezii, olandezii tsi toti zii-ii din lume. Nimeni nu are un presedinte care sa gandeasca atat de mult, nimeni nu are un presedinte care sa fie atat de discret. Mai trebuia sa mai scriu ceva ca sa fie fericite slugile statuii libertatii?
Raspunde

pdl... scuzati... pnl

Acum 9 ani

Bravo membrilor nostril care au inteles Sa fie alaturi de dna Turcan in demersul ei de a golii Punga.
Raspunde

adiarc

Acum 9 ani

Eu văd partea buna a lucrurilor.O asemenea Dem. era de neconceput acum câțiva ani.Degeaba se apăra HOȚII din parlament ( cu p mic ) ,unul pe celălalt....le vine la fiecare rândul , dar durează putin datorită numărului limitat de procurori de la Dna.Una peste alta , acum se vede cat de bine e ca nu a câștigat Copy-Paste
Raspunde

Bula

Acum 9 ani

Am sarit din lac in put...Johannis e un fel de Constantinescu, deunazi...Un om care nu poate tine un discurs liber de 5 minute, (fara sa citeasca), acel om, are o problema. La Bucuresti e altfel de presa cu alti jurnalisti, care,pot pune si intrebari incomode cu care Johannis nu e obisnuit.
Raspunde

VDV

Acum 9 ani

stimati concetateni primul care va raspunde penal este necesar sa fie marinarul pirit dementul care a fost si este sursa raului actual.lozinca actuala este cu la puscarie basescu si pdl-ul
Raspunde

vasiladi

Acum 9 ani

cind bozgorul de la udmr a fost scapat de parlament de ce nu au mitingit romanii ca acum so sova trebuia trimis spre crecetari e ok da prea multi au scapat si nimi nimic raluca turcan sa dea sfaturi le ea in moldova basista si pretina cu nuti !pedelista metamorfozata in pnl
Raspunde

Dargor 87

Acum 9 ani

O adunatura de terchea -berchea s-a trezit sa faca galagie pe centru aiurea...la munca generatie de facebookisti ratati de-ai mutalaului sas si de-ai gainei raluca curcan!
Raspunde

protest

Acum 9 ani

de la un activist civic foarte activ pentru frustratii de pe margine: \"Mă crucesc de multe ori cum de o însemnată parte din frumosul popor român a devenit o masă de telenoveliști, care se comportă aidoma ca un consumator de seriale îndoielnice unde aia e cu ăla, dar și cu ălălalt care o înșeală pe ailaltă cu ălălalt și se descoperă că sunt frați de mamă aia cu ălălalt, dar tații lor au fost iubiți și acum se urăsc pentru avere. Totul se pune în discuție, totul are un interes ascuns, totul se scuipă, totul se batjocorește. Dezbaterea din spațiul public, mai ales cel din spatele tastaturilor, a ajuns un fluviu de scuipături și scrâșnituri. De exemplu, ”Nebunii ăia care protestează, ce tot vor? N-au nimic mai bun de făcut? Cine îi plătește? Cine îi manevrează?”. Nu contează pentru această masă de telenoveliști tema sau scopul principal, în care se poate găsi interesul comun și beneficiul societății pe întregul ei, ci scopul ”de după perdea”, cel ”din spatele scenei” INTUIT de către aceștia . Pentru cine dorește să se mai descrețească, ar putea căuta să înțeleagă mai bine ce înseamnă conceptul de \'nesupunere civică\', ce forme poate lua, cum a beneficiat societatea de pe urma unor astfel de demersuri și mai ales ce scopuri PRINCIPALE și DE INTERES COMUN poate urmări.. Despre scopurile secundare, adiacente, apărute, născocite, suspectate, se poate discuta la înfinit, bineînțeles, dar e păcat că acestea sunt trase de mulți în linia întâi. E ca atunci când opresc pe unul să mă ia la autostop, dar înainte să mă urc să-mi rezolv treaba, îl iau la tocat să îmi explice de unde a avut bani de mașină.... Of, mai e mult până departe?\"
Raspunde

B.Utoru

Acum 9 ani

Gura păcătosului adevăr grăieşte, Traiane (chiar şi prin scris)! Ca-n titlu: Prost- test pentru sibieni!
Raspunde

Lavinia

Acum 9 ani

Respectul meu pentru cei care au iesit la miting impotriva penalilor din parlament !!!!!!!! Pentru restul puturosilor , care dau numai din clanta,si asteapta sa vina altii sa le schimbe situatia am numai dispret.Asa au putut mafiotii din parlament si guvern sa-si faca linistit averile prin furt. Inca odata respect pentru militanti, nu a fost degeaba !!!!
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Cu totii sunteti neste evazionisti gauazari !!!
Raspunde

LaFlemme

Acum 9 ani

Cocalarii nu au inteles ca protestul a fost impotriva IMUNITATII parlamentare. Adica impotriva tuturor parlamentarilor care sustin imunitatea, impotriva coruptiei, impotriva hotilor din Parlament, impotriva tuturor indiferent de partid si culoare politica. Cazul Sova a umplut paharul deoarece e unul dintre cei mai aroganti si corupti politicieni. Toti trebuie sa fie egali in fata legii, ca e de la PNL, sau PSD, UDMR, PC, PMP, PLR, .... Dar nu am pretentia ca niste cocalari care stau si-o freaca in casa sa inteleaga.
Raspunde

joseph

Acum 9 ani

\"Să mă mai mir, sau nu?\"Zise şova
Raspunde

Mapetz

Acum 9 ani

Daca Sova nu era asa de cunoscut, nu iesea nimeni sa protesteze. Societatea rezoneaza la \"puterea exemplului\". Cand iesi in fata, trebuie sa fi curat fiindca toate reflectoarele sunt pe tine. Asta o stiu politicienii, iar daca nu o stiu, sunt prosti sau tupeisti; in cazul asta nu merita sa reprezinte populatia care i-au ales.
Raspunde

iulia

Acum 9 ani

Ascuta-ti acea voce din interiorul tau care te indeamna sa te opresti la aceasta oferta.Poti trai de acum viata ta, poti sa urmezi visela tale, nu pe ale altora.Vei hotari singur daca vrei sau nu sa castigi bani, daca vrei sau nu sa mergi pana la capat.Chiar si numai citind ce iti voi trimite, tot vei invata lucruri ce-ti vor fi de folos in viata.Iti trebuie doar curajul de a incepe ceva cu totul si cu totul nou.Poti incepe prin a trimite INFO la ***:***
Raspunde

Pt 6

Acum 9 ani

Ar trebui sa ti se anuleze dreptul de vot pentru gramatica aia de c acat.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 9 ani

Sova a fost \'\'salvat\'\' datorita faptului ca regulile din Senat nu respecta Constitutia.Doua intrebari:1 De ce CCR n-a emis decizie de neconstitutionalitate ci doar recomandari?2 De ce senatorii PNL n-au stiut de asta,iar daca au stiut de ce nu au initiat urgent propunerea \'\'acordarii\'\' regulamentului Senatului cu recomandarile CCR?De ce nu faceti voi un miting si la sediul \'\'marelui\'\' PNL Sibiu?Sau,de ce nu a fost modificata Constitutia?Aici va raspund:comisia PNL,in frunte cu dl. Iohannis era preocupata de regionalizare,guvernatori etc. nu de super-imunitate.Imunitatea \'\'contra naturii\'\' nu-i preocupau atunci nici pe PSD-isti nici pe PDL-isti sau PNL-isti.De la dl. Dragnea sau dl Ariton n-astepta nimeni nimic da\' dl. Iohannis i-ati \'\'creat o cariera\'\', vorba dl Deleanu(vorbind despre dl Iliesiu,e-adevarat!).Nu cumva luati teapa protestind impotriva lui Sova si Tariceanu in loc sa cereti modificarea urgenta a Constitutiei,tinereilor?
Raspunde

@@@

Acum 9 ani

Ăștia n-au de lucru! Cine naiba îi manipulează în halul ăsta? Sau cum îă p,lătește să spună vrute și nevrute? Ce folos că se umplu pușcăriile de ministerialbili, dacă se fură în continuare?!
Raspunde

un roman

Acum 9 ani

Cu ce ne incalzeste ca DNA aresteaza pe banda rulanta. O ducem mai bine? Nu isi mai bat joc de noi in spitale? Nu mai suntem exploatati de miile de patroni care ne tin de sclavi pe salariu minim? Nu mai suntem luati la misto de functionarii publici? O ducem mai bine? Nu! Asa ca fix pix cu iesitul in strada si vanzoleala de pe facebook-uri.!! Nu ne creste nivelul de trai deloc, dimpotriva.....
Raspunde

@25

Acum 9 ani

Bine zis! Unii se folosesc de fraieri ca să-și atingă scopurile! Am păit=o și la Revoluie!
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

s-au gasit niste ciocani sa judece pe parlamentari. lasti facebook-ul si puneti mana pe carte ca nu arde
Raspunde

@7

Acum 9 ani

...merge si altfel , mi o su gi - daca vrei sa-ti puna cineva mana pe capul tau al prost ! :)
Raspunde

paul

Acum 9 ani

TARA DE LASI! TARA DE LASI! TARA DE LASI! TARA DE LASI! . . .Va e frica de umbra voastra sa iesiti in strada sa va aparati drepturile. Este dreptul vostru si voi doar va pangeti. De-aia ati ajuns sa va calce pe cap si voi taceti mac. Sunteti o tara de fricosi.
Raspunde

mungiupipidi

Acum 9 ani

buna ziua. sunt de la tara si as dori sa cumpar si eu un feisbuc. daca ma poate ajuta cineva. am ceva barnza in burduf de la ceva ciobani. m-am intalnit cu ei la coada vacii. miau zis ca aicia as gasi, dar cica tre sami fac rezervare.va multumesc frumos. eu stiti sunt de la tara si am gatat 3 clase la bogdan voda
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus