Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Mutalaii

E un mic paradox. În Sibiu, Iohannis era cel mai bun comunicator dintre toți politicienii locali. La București, i se reproșază că s-a transformat într-un Sorin Ilieșiu, așa cum este el perceput la nivelul comunității locale. Unul care a apărut de nicăieri, pe care nu știi de unde să-l apuci și nici unde să-l trimiți. Unul care nu apare nicăieri și nu transmite nimic. În Sibiu, Iohannis a obișnuit ziariștii cu o prezență constantă, în fiecare joi, cu un ”timing” perfect, la fix. Și asta l-a ajutat pe termen lung. Asta, și faptul că a avut ce spune. Restul de prin urbe n-au învățat mare lucru. Aș putea spune chiar deloc.
Fug în marea majoritate de presă ca dracu de tămâie. Nu au nicio intenție de a comunica, de a transmite ceva, de a vorbi, de a crea ceva. Stau și așteaptă să treacă timpul.
Întrebați pe orice sibian, chiar și fără carte, chiar și fără abonament la ziar, ori abonament la internet, care-i șmenul cu noul cod fiscal. Și-ți va putea lega câteva opinii. Unele poate chiar pertinente. Întreabă-l de prețul petrolului și-ți va spune două fraze despre benzinari, americani și războaie. Întreabă-l de sensuri unice, sensuri giratorii, și-ți va zice ceva.
Întreabă-l apoi cine-l reprezintă în Parlamentul României. Întreabă-l când sunt alegerile și ce speranțe își pune în următorul. Aici există o barieră. Sunt sigur că undeva la 3% știu cine este parlamentarul din colegiul său. Și nu din ignoranță, ci pentru că răspunde exact cu aceeași monedă pe care a primit-o.
Îți bagi piciorul în el electorat, îți va băga și el ceva atunci când îi vei apărea la ușă, cerșind voturi.  Trist este că totul se generalizează. Și unul, doi care mai apar se vor molipsi într-un final de la ceilalți. În plus, tinerii sunt aidoma (în marea majoritate, ca să nu cad în același păcat) celor bătrâni. Triști, prăfuiți, învechiți, bătuți în cap, închiși între patru pereți.
Trezirea! Faceți ca primarul!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Ion Ion jr.

Acum 10 ani

Aline, dacă, ptr tine, Ioha este model de comunicator, inseamna ca a comunica inseamna a tacea. Nu inteleg de ce l-ai jignit pe S. Iliesiu. El, saracu, nu merita nici macar asta. Si de unde ai tu pareri atat de proaste despre sibieni? Ti se pare ca, de ani de zile, i-ai informat, pardon, ai comentat atat de bine, ca sa ai, astazi, pretentii de la ei?
Raspunde

@1

Acum 10 ani

Ziaristula are perfecta dreptate cu mentiunea ca Johannis a fost , este si va ramane doar un politician LOCAL! Toate pseudorezultatele lui administrative sunt obtinute prin finantari facute de la nivel national (vezi suma atrasa din finantari europene in Sibiu comparativ cu Alba fiindca cu Brasovul nu are sens comparatia. Asadar singurul lucru care ar trebui sa i se ceara lui Johannis este sa ajute Sibiul cat de mult va putea ( daca se poate in mod transparent si legal) si acceptat faptul ca nu este facut pentru un nivelul national al politicii si actului administrativ.
Raspunde

mutilari

Acum 10 ani

COMUNICAREA este una, MARKETINGUL (de altfel de jos palaria, de luat de exemplu,de exportat si la altii, de promovat, de cum vreti d-voastra!) altceva si ma indoiesc ca d-voastra le confundati. Opinia personala esteaici se incearca sa se faca o asimilare sau o media scolareasca intre cele 2 notiuni ca sa fie nota de trecere...
Raspunde

hau hau

Acum 10 ani

Stati ma linistiti si nu va mai lansati in teorii aiurea, Johannis nu-i un politician local, e european ,dar voi nu sunteti in stare sa-l percepeti, astia cu vorbarie multa si minte scurta, sau deloc iar tu aline, sunt mai mult ca sigur ca esti unealta iasovului de manipulare in Sibiu, ar fi mult mai indicat ca sa-ti gasesti un job acolo si sa ne lasi in pace, ai varsat destul venin impotriva Sibiului si sibienilor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus