Joi,
10.10.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Sorin Iliesiu: As candida din nou la Sibiu

Senator de Sibiu, Sorin Ilieșiu este una dintre surprizele votului uninominal. După doi ani de mandat, unii sibieni spun despre el că e o surpriză neplăcută. Ilieșiu le închide gura contestatarilor cu scorul obținut la alegeri: 57,37%. A intrat în PNL cu scurt timp înainte de alegerile din 2012. A plecat după alegerea lui Klaus Iohannis președinte, iar acum s-a despărțit și de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru a se înscrie în PSD.  

Reporter: De ce aţi intrat în PSD? Veţi avea o colaborare cu PSD Sibiu?
Sorin Ilieșiu: PSD e singurul partid care a răspuns favorabil solicitării mele de a susţine propunerea legislativă “LEGE pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare”, pe care am înregistrat-o recent la Biroul Permanent al Senatului, spre a fi supusă dezbaterii şi aprobării. Ca urmare, m-am înscris în PSD, singurul partid care a decis să facă ceea ce trebuia făcut de un sfert de secol: Adoptarea în acest an de către membrii Parlamentului a unui Raport pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru memoria naţională antitotalitară, elaborat de Academia Română. Raportul va fi tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, chineză, maghiară şi va fi oferit gratuit bibliotecilor din România şi celor mai importante biblioteci din lume. Includerea obligatorie, imediat după publicarea Raportului, în manualele şcolare de istorie, a versiunii concentrate a acestuia, adaptată manualelor şcolare. Înfiinţarea în Bucureşti, în acest an, a Muzeului naţional al totalitarismului comunist care va cuprinde două secţii: (a) Memorialul represiunii comuniste, cu sediul în fostul penitenciar Fortul 13 Jilava (care va fi deschis publicului în primăvara viitoare); (b) Memorialul ideologiei comuniste (care va fi deschis publicului până la sfârşitul anului), cu sediul într-un spaţiu din Palatul Parlamentului, expresia arhitecturală a ideologiei totalitare. Construirea Monumentului naţional al victimelor totalitarismului comunist în centrul intersecţiei de la Piaţa Universităţii - simbol al luptei antitotalitare. Monumentul va fi o cruce din oţel iluminată zi şi noapte, fără întrerupere, în memoria zecilor de milioane de români care au fost victime ale totalitarismului comunist. Monumentul va fi inaugurat în 2016, de Ziua Eroilor - Înălţarea Domnului.
Adoptarea acestui proiect legislativ va reprezenta un moment de răscruce pentru reformarea morală şi politică a României. Este strigător la cer faptul că, timp de 25 de ani, dintre cei circa zece mii de parlamentari PNL şi PDL (PD), niciunul nu a făcut absolut nimic în acest sens. Marea majoritate a acestor parlamentari s-au dovedit a fi nişte impostori, nişte farsori.

Rep.: Cum credeți că va fi colaborarea cu PSD Sibu? Ce așteptări aveți?
S. I.: Colaborarea mea în cadrul USL cu PSD-Sibiu a fost excelentă. Ţin să subliniez faptul că scorul de aproape 58% pe care l-am obţinut la Sibiu la ultimele alegeri parlamentare, a fost în primul rând meritul colegilor din PSD-Sibiu şi PC-Sibiu. În mod incredibil, eu am avut acces în sediile PNL-Sibiu abia după ce am câştigat alegerile - o veritabilă performanţă în materie de campanie electorală. Acum, după ce am devenit membru PSD, e de la sine înţeles faptul că voi colabora cu PSD-Sibiu mult mai mult decât până acum.

Rep.: Vă propuneți să mai candidați pentru un nou mandat?
S. I.: Sper să mai candidez pentru un nou mandat.

Rep.: Tot în circumscripția Sibiu?
S. I.: Aş candida din nou la Sibiu, pentru că sunt foarte ataşat de spiritul sibian, mai ales din perspectivă naţională şi culturală. Dar conducerea PSD va decide.

Rep.: Când ați fost ultima oară în Sibiu?
S. I.: Acum o lună și ceva. Dar eram în PLR, iar organizația Sibiu a acestui partid nu este chiar atât de vizibilă și nu am putut organiza o conferință de presă.

Rep.: Ce ați făcut și ce vă propuneți să faceți în continuare pentru locuitorii municipiului sau al județului Sibiu?
S. I.: Eu dedic sibienilor tot ce am făcut până acum în Parlament, în primul rând, Legea pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare. Am convingerea că sibienii conştientizează şi apreciază aşa cum se cuvine importanţa unui asemenea proiect naţional. Pe de altă parte, datorită prezenţei mele la Sibiu, mi-a venit ideea unui proiect de lege pentru... Dar mai bine nu spun pentru că, recent, unii dintre parlamentarii PNL au plagiat pur-şi-simplu ideea mea de acum zece ani, reiterată public atât în iunie 2013 cât şi acum două luni, referitoare la înfiinţarea în Bucuresti, în Palatul Parlamentului, a unui Muzeu al ororilor comunismului în România. Orice comentariu e de prisos.

Rep.: V-ați schimbat părerea față de președintele Klaus Iohannis, față de declarațiile din campania electorală?
S. I.: M-a impresionat în mod deosebit faptul că, în decembrie 2014, în primul său gest politic, preşedintele României Klaus Iohannis, a omagiat simbolic eroii anticomunişti şi luptătorii împotriva regimului comunist, aşa cum am propus în „Proclamaţia pentru România” pe care am lansat-o acum zece ani, în aprilie 2005. Tot în cadrul acestei proclamaţii, am solicitat „înfiinţarea unui Muzeu al ororilor comunismului în România, având sediul în Bucuresti”. M-a bucurat foarte mult faptul că preşedintele Iohannis a propus recent acelaşi lucru. Îl felicit pentru declaraţia domniei sale din decembrie 2014 din care îmi face plăcere să citez: “Viitorul democratic al naţiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic . Avem mereu nevoie de amintire şi reamintire, doar aşa ne putem feri de comunism. România are nevoie de un mare muzeu naţional al comunismului . Voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu, pentru că preşedintele trebuie să vegheze la cultivarea şi protejarea memoriei naţiunii sale”. Am inclus această declaraţie în Expunerea de motive a “Legii pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare”, alături de declaraţiile altor personalităţi precum primul‑ministru Victor Ponta, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, vicepreşedintele Senatului şi preşedintele comisiei pentru revizuirea Constituţiei Ioan Chelaru, istoricul Alexandru Zub, membru titular al Academiei Române, istoricul Ioan‑Aurel Pop, membru titular al Academiei Române şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Consensul naţional este esenţial într-un asemenea proiect.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Iliesiu=Pacalici

Acum 9 ani

Tltlul spune totul despre acest baron Munchausen de pe Dambovita
Raspunde

x

Acum 9 ani

omul e cu capul
Raspunde

Jim Beam

Acum 9 ani

Ar trebui sa dispara caraghiosul asta de iliesiu din Sibiu,ne-a facut de ras destul pe sibieni,deasemenea ar trebui sa dispara din politica sibiana si alte cateva nulitati penale gen ariton,neagu ,raluca turcan botox etc.
Raspunde

mr bean

Acum 9 ani

No way, go home !
Raspunde

rety

Acum 9 ani

bai asta este cind ne ducem la vot si votam ca bulumaci ,nu ca trebuie dar s-a fie ,si uite asa ne trezim ca inloc de 10 parlamentari cit trebuie s-a ne reprezinte interesele sibiului si judetului ,avem ,minus 2-3 ,bai bade iliesiu ,aia cu ,patrimoniu UNESCO ce se mai aude ,ca de astia cu marile proiecte ne-am convins ,FIS
Raspunde

v

Acum 9 ani

Cred ca mai important decit tot felul de muzee si declaratii de condamnare a comunismului ar trebui mai multe condamnari, sau macar trimiteri in judecata a unor oameni gen Visinescu. Inca mai sint in viata si cu pensii babane multi politruci comunisti care au functionat pe la CC, pe la Judetene de partid, sau Municipale, etc., ba chiar diversi secretari de partid pe intreprinderi, sectii.
Raspunde

marius

Acum 9 ani

Un pacalici, care face sibiul de rusine, ar fi bine sa candidezi pentru beciul domnesc.
Raspunde

...

Acum 9 ani

...omul e pe cale sa obtina ceea ce si-a dorit de la inceput. Dupa ce pune mana pe o pensie babana se va retrage si nu va mai deranjeaza. La fel gandesc si majoritatea colegilor din tagma pe care o reprezinta.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus