Aproximativ o sută de elevi de la Școala Gimnazială ”I. L. Caragiale” și Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Sibiu au vizitat Stația de tratare a apei ”Dumbrava”. Tinerii, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, au aflat care sunt etapele pe care apa le parcurge pentru a putea fi consumată.
“În fiecare secundă, Stația ”Dumbrava” tratează în medie 700 de litri de apă, capacitatea putând crește până la 1.200 de litri. Inaugurată în 1966, extinsă în 1977 și reabilitată cu fonduri europene în perioada 2008 – 2010, stația asigură apă pentru locuitorii municipiului Sibiu și localităților Șelimbăr, Veștem, Bungard, Mohu, Șura Mică, Ocna Sibiului, Cristian, Șura Mare și Hamba. În momentul de față, cu ajutorul fondurilor europene, se află în construcție o aducțiune de 76,62 km ce va alimenta 14 localități de pe Valea Secașelor : Şura Mică, Ocna Sibiului, Loamneș, Mândra, Alămor, Bogatu Român, Presaca, Păuca, Gusu, Ludoş, Sângătin, Apoldu de Jos, Apoldu de Sus şi Miercurea Sibiului. Astfel, apa tratată la Sibiu va fi distribuită în Valea Secașelor, zonă în care resursele de apă sunt insufieciente și nu corespund normelor de potabilitate”, spun reprezentanţii Apă Canal.
Apa brută tratată la Stația ”Dumbrava” provine în proporție de peste 90 % din sursa Gura Râului, diferența fiind asigurată de sursele Sadu, Păltiniș și Lunca Ștezii.
Procesul de tratare a apei brute include trepte mecanice și chimice, fiind monitorizat continuu printr-un sistem informatic de tip SCADA. Zilnic, Laboratorul de analize apă potabilă efectuează teste ape apei în diferite etape ale procesului de potabilizare, prelevări făcându-se inclusiv din rezervoarele de înmagazinare sau din rețeaua de distribuție.
Întrebările eleviilor au fost diverse, răspunsurile primite de la personalul ”Apă Canal” completând cunoștințele de bază acumulate la școală. S-a insistat mult pe rolul pe care fiecare om îl poate juca în protejarea resurselor de apă, prin adoptarea unui comportament responsabil privind mediul înconjurător și economisire a apei.
Elevii au aflat despre eforturile investiționale pe care ”Apă Canal” SA Sibiu le face în această perioadă în cadrul Proiectului ”Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov”, susținute cu fonduri europene prin POS Mediu, a căror valoare este de aproximativ 100 milioane euro, de beneficiile căruia se vor bucura peste 246.000 de locuitori.
Actualul ciclu investițional, care se încheie în acest an, vine după un alt proiect european implementat de ”Apă Canal” Sibiu în perioada 2005 – 2010, prin Măsura ISPA, a cărui valoare a fost de 37,58 milioane de euro, din care au fost reabilitate Stația de tratare ”Dumbrava”, Stația de epurare Mohu și extinse rețelele de apă și canalizare din municipiul Sibiu.
Pentru perioada 2015 – 2020, ”Apă Canal” SA Sibiu a întocmit un plan de investiții cu cofinanțare europenă, estimat la 130 de milioane euro, pentru municipiul Sibiu fiind vizată în special înlocuirea conductelor mari de transport a apei.
Vizita eleviilor s-a încheiat cu premii oferite de ”Apă Canal” SA Sibiu și Wilo România celor mai atenți dintre elevi, care au conștientizat importanța pe care serviciul de alimentare cu apă potabilă îl are în viața fiecărei comunități.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Șura Mare , Ocna Sibiului , Miercurea Sibiului , Școala Gimnazială , Apă Canal , Gura Râului , sura mica , Bogatu Român , Wilo România , Valea Secașelor , Centrul Școlar , Educație Incluzivă , Lunca Ștezii
Vizualizari: 653
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Sandokan
Acum 56 minute
Emil
Acum 57 minute
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
John Doe