Între 10,6 și 20,3 milioane de lei este valoarea aproximată a contractului-cadru de întreținere pe timp de vară a celor 55 km de autostradă construită pe teritoriul județului Sibiu. Contractul ar urma să fie încheiat pe o perioadă de doi ani și tocmai face obiectul unei proceduri de achiziție publică lansată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Contractul ar urma să se deruleze în condițiile în care singura porțiune de autostradă de pe teritoriul județului care nu se mai află în perioada de garanție este cea peste care se suprapune varianta de ocolire a Sibiului, inaugurată în 2010 (cu o lungime de 17,4 km).
În caietul de sarcini cu obiectivele ”de întreținut”, reprezentanții CNADNR enumeră inclusiv tunelul de la Săcel (aflat în garanție), toate podurile și podețele, precum și – fapt inedit – obiective care de fapt nici nu există încă. Este situația celor două spații de servicii care ar fi trebuit să fie funcționale în apropierea haltei Miercurea Băi, pe lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu, spații de servicii pentru care constructorii italieni de la Salini Impregilo Spa nici măcar nu au amenajat încă terasamentul.
Ce trebuie întreținut?
Alături de ”obiectivele inexistente”, CNADNR enumeră în caietul de sarcini restul elementelor de care viitorii contractori vor trebui să se îngrijească astfel încât Sibiul să aibă autostrăzi la normele din domeniu: îmbrăcămintea asfaltică, platforme, bretele, tunel, șanțuri, rigole mediane și de acostament, ziduri de sprijin, parapete, panouri anti-orbire, panouri antifon, garduri de protecție, pasaje de trecere peste autostradă, poduri, dar și intersecțiile cu drumurile naționale.
”Prestatorul va avea în sarcină întreținerea curentă pe timp de vară a autostrăzilor și a podurilor de pe raza Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Lot 6 Sibiu, în lungime totală de 55,087 km autostradă, 18,091 km bretele și în număr de 58 bucăți poduri și pasaje, pentru perioada 2015 – 2016”, arată reprezentanții CNADNR în caietul de sarcini al procedurii de achiziție. Aceasta a fost lansată miercuri, iar termenul de depunere a ofertelor este 15 mai 2015. Contractul scos la licitație include și activitatea de igienizare a autostrăzii și spațiilor aferente.
Cam cât trebuie lucrat
În anexa caietului de sarcini în care sunt aproximate cantitățile de lucrări ce ar trebui executate în verile anilor 2015 și 2016, cei de la CNADNR arată că, anul acesta, vor cere plombarea unor gropi din asfalt cu suprafețe totale cuprinse între 30.000 și 50.000 de mp. Aceleași suprafețe sunt aproximate și pentru vara anului viitor.
În ceea ce privește situația parapetelor, CNADNR cere înlocuirea a 500 până la 1.000 de metri liniari de parapete metalice degradate în fiecare vară, precum și montarea unor noi parapete în zonele unde nu mai există, dar pe o lungime care să nu depășească mai mult de 1.000 de metri pe vară.
”Lucrările de întreținere curentă pe timp de vară se vor realiza pe bandă de comandă scrisă din partea achizitorului în funcție de sursele financiare ale acestuia”, se mai arată în caietul de sarcini elaborat de CNADNR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Compania Naţională , Drumuri Naţionale , Miercurea Băi , Salini Impregilo Spa , Poduri Brașov , Direcției Regionale Drumuri
Vizualizari: 701


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Ron
Acum 1 oră
Ripti
Acum 1 oră
Boldijar ironim ioan
Acum 1 oră
Anonim
Acum 1 oră
Maria