Aproape 8000 de elevi, profesori, părinţi, turişti sau localnici au trecut pragul C. N. M. ASTRA din Sibiu pe tot parcursul programului ,,Şcoala altfel”.
“Mai precis, este vorba despre 7.772 de vizitatori, care timp de cinci zile au avut parte de un program plin cu activităţi culturale, educative şi dinamice, acţiuni realizate cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu. La Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, au ajuns săptămâna trecută nu mai puţin de 110 grupuri formate din elevi şi profesori. Vizita lor a avut un scop, să-i spunem, util. La Târgul de ţară din Muzeu, aceştia au învăţat să gătească mămăliguţă cu brânză sau bulz ardelenesc, iar la desert învăţăceii au pregătit împreună cu bucătari pricepuţi plăcinte tradiţionale cu măr, urdă, ceapă, varză şi brânză dulce”, spun reprezentanţii muzeului.
În cadrul ,,Şcoala altfel”, în Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” şi Muzeul Civilizaţiei Transilvane au fost organizate zilnic vizite ghidate. Elevii interesaţi, au descoperit astfel obiecte unice, de o mare valoare culturală şi istorică. În cadrul expoziţiei permanente ,,Din cultura şi arta popoarelor lumii”, vizitatorii au putut admira o mumie egipteană cu sarcofag, un exponat foarte rar în ţara noastră şi nu numai.
,,La câţiva paşi de Târgul de ţară, am organizat şi alte ateliere, cum ar fi cele educaţionale. Pentru început, elevii s-au instalat pe rând în băncile înguste din lemn, aşezate într-o sală de clasă. Apoi au citit din manuale vechi de peste o sută de ani. Ei bine, într-un astfel de peisaj se învăţa carte, pe vremuri, la Şcoala din Ticera, în Munţii Apuseni. Această şcoală este un monument funcţional în Muzeul ASTRA, folosit frecvent de muzeografi pentru expoziţii, dar şi pentru susţinerea unor prelegeri despre cum arăta învăţământul în trecut”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul C.N.M. ASTRA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Etnografie Universală , Dumbrava Sibiului , Consiliului Județean Sibiu , Ciprian Ştefan , Munţii Apuseni , La Târgul Carierelor Economice , La Muzeului Naţional Brukentha , Franz Binder
Vizualizari: 483


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Alzara 1918
Acum 5 ore
Alzara 1818
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
MergeTreaba
Acum 6 ore
Ana Alexe