Marţi,
26.10.2021
Cer Senin
Acum
-1°C

TSTV: Tarnavioara 2015. Cum poate invia o comunitate

În această lună a demarat proiectul prin care satul Târnăvioara, de lângă Copșa Mică, reînvie, alături de locuitorii lui. ”Am găsit aici o comunitate dornică să-și schimbe mentalitatea și anume să-și pună în valoare o arhitectură frumoasă sub-transilvăneană și să contribuie prin forțe proprii la reabilitarea acestui fond cultural. (...) Vom restaura fațadele a cinci case, cu ajutorul oamenilor din sat. Vor fi acolo, în cadrul proiectului, o serie de ateliere tradiționale, în care populația satului va beneficia de un fel de reconversie profesională în deprinderea unor meșteșuguri tradiționale, care ajută la recuperarea acestui patrimoniu din Târnăvioara”, a spus istoricul Anca Nițoi, coordonator al proiectului.
Punerea în valoare a satului Târnăvioara și a celor 400 de locuitori ai lui este obiectul unui proiect inițiat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), finanţat printr-un Grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, în parteneriat cu Primăria Copşa Mică şi Complexul Muzeal Național ASTRA. 
În cadrul proiectului se vor organiza de prelucrarea a lemnului, de prelucrarea a metalelor, de tencuieli și finisaje și de bucătărie românească. ”Locuitorii au fost foarte încântați, majoritatea cunosc aceste meserii la bază, dar nu au loc de muncă acum, șomajul e destul de ridicat, și ei au înțeles că prin acest proiect își pot îmbunătăți atât starea materială, cât și starea socială, eu asta am văzut la ei”, a mai spus Anca Nițoi. 
Costul total al proiectului este de aproape 760.000 lei, 80% fiind finanţat printr-un Grant EEA oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României, iar restul sumei de către Primăria Copşa Mică şi AIOS.
 
Emisiunea poate fi vizionată aici:

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Vali

Acum 6 ani

Frumos proiect, bravo lor! Corectati \"reânvie\".
Raspunde

Prost scris sau prost gandit

Acum 6 ani

Atelierele reprezinta \"un fel de reconversie profesionala\" pentri localnicii care \"cunosc aceste meserii la baza, dar nu au loc de munca acum\". Mi se pare logic.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus