CSU Atlassib Sibiu are începând de astăzi un nou antrenor principal, în persoana lui Dan Fleşeriu. Sibianul a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de către clubul sibian, la care a luat parte şi echipa managerială formată din Horaţiu Floca şi Laurenţiu Buduleci.
“Nu vă puteţi imagina cât de mult mi-am dorit şi visat că voi antrena vreodată acasă, la baschet masculin. Sunt extrem de fericit şi onorat şi de abia aştept să vină toamna să văd echipa pe teren şi sala plină, ca de fiecare dată. Îmi doresc să aduc bucurie, să umplem din nou sala aşa cum era pe vremuri. Sper să nu dezamăgesc pe nimeni. Va fi extrem de greu, pentru că suntem toţi la început de drum, eu la baschet masculin, ei la deciziile manageriale (n.r. Horaţiu Floca şi Laurenţiu Buduleci), dar sunt sigur că, dacă fiecare dintre noi îşi va face treaba pe felia lui, vom avea rezultate aşa cum merităm”, au fost primele cuvinte pline cu încărcătură emoţională a lui Dan Fleşeriu.
Numele lui Dan Fleșeriu a apărut pe lista cu posibilii antrenori ai lui
Zero experiență la masculin, ȋn top la feminin
Dan Fleșeriu nu este un nume cu rezonanță ȋn baschetul masculin românesc, ba din contră, ținând cont că nu a antrenat nicio formație din Liga Națională de Baschet masculin, experiența sa la acest nivel pare una nulă. Ȋnsă și-a demonstrat abilitățile de fin tehnician ȋn baschetul feminin românesc, acolo unde a devenit cel mai apreciat antrenor din ultimii doi ani, fiind dublu campion național cu CSM Târgoviște și câștigător al Super Cupei României, cu aceeași formație. Acum, pare momentul oportun pentru ca un tehnician care a câștigat ȋn baschetul feminin din țara noastră aproape tot ce se putea să treacă la un alt nivel.
Dan Fleşeriu le explică câteva indicaţii tactice fostelor sale jucătoare de la CSM Târgovişte/FOTO: www.csmtargoviste.ro
Fleșeriu, singura și cea mai bună variantă
Ȋn acest moment, luând ȋn calcul toate nereușitele din ultimul sezon ale grupării galben-albastre, Fleșeriu este varianta cea mai viabilă dacă se dorește reconstrucția echipei.
Cariera de antrenor a tânărului tehnician ȋn vârstă de 40 de ani se află pe o traiectorie ascendentă. După experiențele de la Magic Sibiu și Universitatea Cluj, au apărut și rezultatele. Ȋn șapte ani petrecuți la CSM Satu Mare și CSM Târgoviște, sibianul ȋși poate bomba pieptul cu cele șapte semifinale și patru finale de Liga Națională de Baschet feminin. Din cele patru prezențe ȋn ultimul act, două și le-a adjudecat, toate cu CSM Târgoviște - ȋn sezoanele 2013-2014 și 2014-2015. În palmaresul său mai figurează şi o Supercupă a României, obţinută tot cu CSM Târgovişte.
“Scăldat” în apă după cucerirea titlului de campion al României (două consecutive cu CSM Târgovişte)/FOTO: wwww.soimuldambovitean.ro
Ultimul titlu, cucerit după 0-2 la general
Ultimul campionat cucerit, cel de anul acesta, are o conotație aparte pentru Fleșeriu. Ȋn finala cu ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe i-au ieșit la suprafață veleitățile de antrenor-psiholog care găsește diferite soiuri de automotivații menite a-i ridica moralul propriei sale echipe. După un 0-2 pe terenul celor de la Sepsi, a reușit să-și capaciteze jucătoarele la maximum, ceea ce i-a permis să ȋntoarcă soarta finalei ȋntr-un mod dramatic, câștigând meciul decisiv, pe terenul celor de la Sepsi, cu scorul de 72-65.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Liga Nationala , Atlassib Sibiu , Dan Fleseriu , Satu Mare , Super Cupei României , Miodrag Perisic , Horaţiu Floca , Magic Sibiu , Laurenţiu Buduleci , Sepsi Sic Sfântu Gheorghe , Universitatea Cluj
Vizualizari: 1209
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sanda Marin
Acum 1 oră
Mendeleev
Acum 2 ore
Inspiratie
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Mădălina