De la “meciul vietii", la “sansa vietii". Alice a atras atentia MMA-ului din Germania si trage tare sa devina numarul 1

 “A fost meciul vieţii mele”, erau primele sale cuvinte încărcate cu un puternic impact emoţional, după un meci care la fiecare vizionare îi deschide noi sertare din compartimentul afectiv. Momentele cu cascada de pumni şi picioare care îţi iau ochii şi suflarea au făcut înconjurul lumii, cu viteza internetului, şi s-au infiltrat ca un virus în memoria ochilor, fie că îndrăgeai sporturile de full-contact, fie că nu. În urechi tot îţi susurau diferite exprimări pe acelaşi ton, tonul exaltării. Uluiala că un meci feminin de MMA românesc părea desprins din UFC, cea mai dură şi importantă promoţie de arte marţiale mixte de pe întreg mapamondul. Dacă toată vânzoleala din cuşcă s-ar fi produs în UFC, cele două luptătoare şi-ar fi atras, a doua zi, milioane de fani.

Se întâmpla pe 16 martie 2015, în gala de MMA Romanian Extreme Fighting de la Craiova, când Alice Ardelean (Kudokai Sibiu) şi Cristina Stancu (Absoluto Bucureşti) ofereau o mostră de meci de pus în ramă pentru orice pasionat al sporturilor de full-contact. Alice, cu faţa şi tricoul îmbibate de sânge, după o zgârietură la cap care s-a încăpăţânat să sângereze neîncetat, l-ar fi făcut invidios chiar şi pe Sylvester Stalone ce i-a dat viaţa personajului din seria filmelor cu Rocky. Arhicunoscuta peliculă născută din forfota pentru centura mondială, în 1975, dintre Chuck Wepner şi legendarul campion Muhammad Ali. Deşi Chuck pierduse partida la decizia arbitrilor, acesta reuşise să câştige admiraţia publicului. Scenariu care s-a repetat cu Alice în rolul principal. Voinţa sa i-a atras precum un magnet preţuirea şi admiraţia unor noi susţinători şi i-a deschis noi orizonturi.

 

Alice continuă să expedieze pumni în “meciul vieţii”, în ciuda tăieturii de la cap care se încăpăţânează să sângereze/FOTO: www.rxf.ro

 

VIDEO cu "meciul vieţii": 

 

La aproape două luni distanţă, acel moment prinde viaţă, dar şi sens. “Meciul vieţii mele” nu mai este doar o amintire stocată în memoria pc-urilor de ultimă generaţie sau în cea a sertarelor afective. Acum, este un scaun de catapultare ce o face să clipească vesel. “Meciul vieţii mele” a devenit “şansa vieţii mele”, după cum o spune chiar Alice. Imediat după meciul cu pricina, Alice a intrat sub lupa de interes a MMA-ului din Germania, care a văzut în ea o făclie de ambiţie şi un sâmbure de campion. “După meci m-a sunat un sponsor din Germania, Harry Jimboworkers. Mi-a zis că m-a văzut pe internet şi că am suflet mare, inimă mare și carismă. Mi-a propus să fac o săptămână de antrenamente în Germania”, susţine luptătoarea. 

O săptămână a fost suficientă ca să-l convingă. Săptămâna s-a transformat în două şi două săptămâni în şase luni. Săptămâna aceasta Alice s-a întors în România, însă gândul îi zboară înapoi precum un pescăruş spre Marea Neagră. Peste două săptămâni urmează să ia drumul Germaniei din nou, pentru şase luni.

Întoarsă la Sibiu, după ce şi-a oţelit rezistenţa fizică şi cizelat tehnica pe parcursul a două săptămâni, în compania unor profesionişti desăvârşiţi de la MMA Arena, Alice a acceptat să vorbească pentru Turnul Sfatului despre experienţa nemţească şi a pus într-un context mai larg toate ţintele pe care vrea să le atingă în viitor. De asemenea, a vorbit despre idoli, “meciul vieţii, dar şi despre trăirile din cuşcă şi din afara ei.

“După o săptămână petrecută cu antrenorul Yasin Mengulluoglu de la Seiwasser MMA din oraşul Boblingen, sponsorul mi-a propus să mai rămân una pentru că duminică era programat un seminar de Jiu-jitsu, de sol, la MMA Arena în oraşul Aschaffenburg, unde am mai rămas o săptămână. Au venit nişte brazilieni şi am rămas la seminar. A fost exact de ziua mea. Practic a fost cadoul meu. Am ȋnvățat câteva mici detalii la sol. Foarte simple. Mie-mi trebuie ceva simplu, ca să câștig meciurile. Acum urmează să mă mut acolo ȋncă şase luni, la MMA Arena, pentru că ȋn maximum doi ani vreau să ajung numărul 1 ȋn România. Prima etapă e să mă mut acolo şi peste 2-3 luni mă trimite ȋn Thailanda, o lună, să mă antrenzez ȋn MMA combinat cu Muay Thai, la Tigers Gym”, susţine Alice.

 

Alice şi cadoul de ziua sa: seminarul susţinut de Caveirinha BJJ Hawaii

 

“În România îmi lipseau antrenamentele la sol”

 

Reporter: Ce diferenţe majore ai găsit între pregătirea pe care o făceai în România şi cea din Germania? Ce îţi lipsea la Kudokai?

A.A.: În Germania sunt mai mulți antrenori: de condiție fizică, fizioterapeut, antrenor de sol, de sambo, de kickboxing, de wrestling. Am absolut tot ceea ce ȋmi trebuie. În România nu aveam antrenor de sol, ceea ce îmi lipsea mult. S-a văzut asta ȋn toate meciurile. Pe striking lucrez cu un fost campion mondial, Murat Comart, singurul campion mondial la vârsta de 17 ani pe kickboxing. Am observat că la Arena este o familie, toată lumea merge acolo ca acasă. Te simți ca ȋn familie. Antrenamentele sunt foarte intense..

 

Prima poză: alături de antrenorul său de Jiu-Jitsu, Franco de Leonardis, de la MMA Arena/A doua poză: alături de un promoter din Germania, Serdar Karaca (în stânga) şi antrenorul ei de striking, Murat Comart (în dreapta), la o gală de MMA din Germania

 

Rep.: Dar și la Kudokai ştiu că mereu Adrian Mihai îţi punea limitele la încercare…

A.A.: Da, dar în Germania am antrenor pe fiecare ramură…

Rep.: Înţeleg. Aici făceai mai mult striking...

A.A.: Aşa este. E foarte importantă lupta la sol. Când intram ȋn meci plecam din start cu teama că nu știu sol şi să nu mă ducă acolo. Inevitabil ajungi la sol ȋn MMA. Dar dacă nu vrei să ajungi la sol, lucrezi foarte mult pe defensivă.

Rep.: Sunt multe luptătoare ȋn România care practic vor să ducă mereu lupta la sol, acolo unde se simt ȋn elementul lor?

A.A.: Toate fetele cu care am luptat până acum au un sol mult mai bine pus la punct față de al meu. Și condiția fizică e foarte importantă. Ok, tu ai inimă și vrei să lupți, dar pur și simplu nu mai ai suflu și corpul efectiv nu mai face față, nu mai ai aer. În Germania, fac jogging ȋn fiecare zi. Am antrenor de condiție fizică. Are 52 de ani, dar arată mai bine ca un atlet de 20 de ani. Fac exerciţii şi cu o minge specială pe care o bați și e aceeași mișcare pe care o faci atunci când ȋți trântești adversarul la podea. Sau mai sunt acelea bulgarian bags. Sunt niște saci, au o formă interesantă cu care faci diverse exerciții.

Rep.: Crezi că perioada aceasta te-a ajutat și din punct de vedere psihic? Te simți mai puternică şi încrezătoare?

A.A.: Este un impuls pentru mine faptul că mă antrenez cu cei mai buni…

Rep.: Și așteptările sunt altele. S-a ridicat ștacheta automat…

A.A.: Dacă mi se oferă toate condițiile eu trebuie doar să muncesc și ȋmi place să fac asta ȋn fiecare zi. Doar duminica mă odihnesc. Am câte două, câte trei antrenamente pe zi, depinde de zile. Nutriția este foarte importantă. M-am apucat și de dietă dacă pot să-i zic așa. Aveam o mare problemă cu dulciurile. În cele două săptămâni petrecute acolo nu am pus deloc dulce ȋn gură. De la 61 vreau să cobor la 57 kg, și ȋn 55 să mă mențin, să lupt. E greutatea optimă la care trebuie să ajung, pentru că cele 60 kg la care lupt sunt mari pentru mine. Eu am o constituție mai mică. Restul fetelor sunt mai ȋnalte.

 

La o sesiune de antrenamente la MMA Arena, unde îşi cizelează tehnica de luptă la sol

 

Rep.: În timpul celor două săptămâni ai fost pusă sub lupa specialiștilor. Care a fost feedback-ul acestora? Mă gândesc că fiecare antrenor ȋn parte ți-a etalat minusurile și plusurile...

A.A.: Toți au vrut să facă sparring-uri cu mine. Să vadă ce pot. Sunt foarte ȋncântați ca o fată din România să vină la ei la sală și doresc să mă ajute să devin numărul 1. Sponsorul meu a fost mereu la fiecare antrenament, a vrut să vadă cum mă mișc. Au zis că am inimă mare și am forță foarte mare. Dar mai trebuie lucrat la tehnică şi la condiție fizică. Au văzut ȋn mine potențial și sunt printre singurele din România, dacă nu singura, care a primit șansa aceasta foarte mare și sunt extreme de recunoscătoare. Chiar şi dincolo este foarte greu să găsești un sponsor care să-ți ofere toate condițiile. Numai să trebuiască să muncești. Mă consider norocoasă. Dar am și muncit... Și Adrian Mihai m-a ajutat foarte mult să ajung aici. M-a pregătit bine și pentru ultimul meci. Practic de acolo a ȋnceput totul. A fost meciul serii. Meciul vieții mele cum am spus atunci. Păcat că am pierdut.

 

“Mi-e foarte frică de ace”

 

Rep.: Ai mai revăzut meciul de atunci? Simţi şi acum o oarecare nedreptate în decizia arbitrilor?

A.A.: Eu am simțit că ultimele două reprize au fost ale mele. M-am uitat de 100 de ori la filmare și tot de aceeași părere sunt. Asta a fost decizia arbitrilor nu am avut ce să fac, ce să schimb. Dar o să fie o revanșă. Sunt sigură de asta.

Rep.: Imaginile cu tine plină de sânge continuând să lupţi au creat isterie în rândul specatorilor. Explică-mi ce ai simțit atunci când ai văzut că îţi curgea sânge…

A.A.: Crede-mă că nu am știut că ȋmi curge sânge. Nu am realizat nici după meci. Abia ȋn vestiar când am ajuns mi-a zis cineva ca să merg să mă spăl și l-am ȋntrebat de ce. “Du-te fată şi spală-te, tu nu vezi că ești plină de sânge, nu vezi cum arăți?”, mi-a spus. Nu mă durea nici ȋn timpul meciului, atât că era o zgârietură ȋntr-o zonă mai irigată și de aceea a curs atât de mult sânge. M-am speriat doar când a venit domnul medic cu injecția lui. Mi-a zis că trebuie să-mi facă o injecție să-mi oprească sângerarea. I-am zis: Ce sângerare, ce injecţie? Nu vreau injecţie.

Rep.: Din afară, pare uimitor ca unei luptătoare de MMA, obişnuită cu loviturile dure, să-i fie teamă de ace…

A.A.: (râde) Mi-e foarte frică de ace. Nu am luat injecții la viața mea. Când am văzut acul, am zis cum să mă ȋnțepe ȋn cap, tocmai ȋn cap? Sincer nu am simțit nimic. Cred că a fost doar spaima acului.

 

Alice şi frica de injecţie/FOTO: www.rxf.ro

 

Rep.: Cam ȋn cât timp te vezi numărul 1 din România?

A.A.: Am discutat cu cei de la sală și au zis că ȋn maximum doi ani…

Rep.: Dar, totuşi, nu resimţi o greutate pe umeri? O anumită presiune cu care nu te-ai mai confruntat…

A.A.: Nu… mie ȋmi place presiunea, dar șansa oferită mă face să ȋmi doresc și mai mult. Pun eu presiune pe mine destul…

A.A.: După luptele prin care ai trecut şi experienţa acumulată, care ar fi cel mai greu adversar al tău din România?

Rep.: Nu știu exact, pentru că nivelul e cam la fel. Toate sunt bune, muncesc, vor. Și la meciul cu Cristina Stancu. Și ea a meritat să câștige. A tras tot meciul. Chiar dacă eu am simţit că trebuia să ies învingătoare. Dar asta a fost decizia arbitrilor.

Rep.: Ați vorbit după meci?

A.A.: Doar ne-am felicitat, atât. Nu ținem legătura. Oricum toată lumea a fost extaziată după meci. Multă lume mi-a felicitat şi părinții.

Rep.: Bănuiesc că ai fost asaltată de telefoane şi mesaje… Te-a ţinut bateria?

A.A.: După o săptămână am fost la gala de la Cluj (n.r. UFT) cu băieții. Și stăteam ȋn tribună. Fix ȋn spatele meu era un grup de băieţi și chiar atunci era un meci de fete. Și aud din spate: “Vai de capu` meu, a fost luni pe sport.ro un meci de fete, cum s-au bătut, Doamne, erau pline de sânge”. Dar care eu, întorcându-mă spre ei, zic: “eu am luptat”. Îti dai seama cum au rămas toți… A fost o realizare să văd că multă lume vorbea despre meci, chiar dacă eram dezamăgită de rezulat. După meci, am luat un taxi și mergând ȋncepe taximetristul să-mi povestească de meciul meu. I-am zis: “Da, știu, l-am simțit pe propria piele”. Dar el, rămas perplex, zice: “Vai, dar care erau șansele!? Chiar m-am gândit cum ar fi să prind pe una din fete să povestim”. În săptămâna aceea mi s-a descărcat telefonul ȋn 2-3 ore.

 

“Voi reprezenta o firmă de suplimente”

 

Rep.: MMA-ul, precum orice sport de performanţă, implică multe sacrificii. Tu la ce a trebuit să renunţi până acum?

A.A.: În primul rând, mi-a fost greu să-mi las familia ȋn urmă, când am venit la Sibiu. Adrian Mihai mi-a oferit șansa asta și ȋi voi rămâne mereu recunoscătoare. Mi-a fost greu cu alimentația. Dar acum sponsorul meu vrea să aducă ȋn România o firmă de suplimente și vrea să o reprezint, astfel că trebuie să fiu foarte bine pusă la punct fizic. E o oboseală mare, dar apare şi satisfacția. Iar acum, ȋn Germania, e foarte dureros să las din nou totul ȋn urmă, e foarte greu să faci schimbări bruște. Dar asta e șansa mea și nu voi renunța la ea. Nu m-am gândit vreodată că o să ajung aici. În primele zile când m-am apucat de MMA, știu că căutam pe net poze cu luptătoare și mă gândeam cum ar fi să apar și eu o dată pe google. Acum dacă dau pe google la Alice, sunt sute şi mii de poze și articole.

 

Alice, împreună cu colegii de la Kudokai Sibiu şi antrenorul Adrian Mihai

 

Rep.: Știind duritatea acestui sport. Te-ai gândit vreodată sau ai avut vreodată sentimentul, ȋnainte de a intra ȋn ring, că ţi se poate întâmpla ceva rău?

A.A.: Nu mă gândesc la asta. Sunt sută la sută concentrată. Se pot ȋntâmpla multe. Sunt conştientă. Dar intri pe riscul tău.

Rep.: Fiecare are un stil propriu, o tactică de abordare a meciurilor. Gândeşti partidele ȋn funcție de adversar?

A.A.: Îmi fac ȋn gând tot felul de scenarii. Cum să ȋncep, dacă intră pe mine într-un anumit fel cum ar trebui să reacţionez, ce să-i fac. Dar ȋn meci totul se schimbă, totul e altfel, nimic nu mai bate cu planul făcut, pentru că poate intra altfel advesara decât ţi-ai imaginat sau tu ai o zi mai proastă.

Rep.: Au fost situații când tu voiai să lupți, dar pur și simplu corpul nu mai reacționa la comenzi?

A.A.: Asta am simțit la Sibiu (RXF 2014), când voiam să lupt (cu Belbiță), nu mai puteam respira. În schimb la Craiova, ȋn repriza a treia eram mai fresh decat ȋn prima, am fost foarte bine pregătită fizic.

 

Confruntarea de la RXF Sibiu 2014 cu Diana Belbiţă/FOTO: www.rxf.ro

 

Gina Corano – “De când am văzut-o, m-am apucat de acest sport”

 

Rep.: Dacă te vei pregăti în Germania, vei lupta în România, în continuare, tot pentru Kudokai Sibiu? Schimbă cu ceva faptul că nu te mai antrenezi la Sibiu?

A.A.: Voi lupta tot pentru Kudokai, doar că mă antrenez în Germania. Nimic nu se schimbă.

Rep.: Spune-mi ce luptător ai favorit din România.

A.A.: Îmi place Daniel Ghiță. Are nişte low-kick-uri şi picioare cum rar am mai văzut la noi în ţară.

Rep.: Dacă luptătorul tău preferat e Daniel Ghiţă, care e idolul tău? Toţi sportivii au un model… Al tău care este?

A.A.: Gina Corano, vine din Muay Thai. De când am văzut-o m-am apucat de acest sport. E foarte bună pe striking. Acum nu mai luptă.

Rep.: Dacă am face un exercițiu de imaginație, care ar fi primul lucru pe care i l-ai spune, dacă o vei întâlni vreodată?

A.A.: Hmm…, îi voi mulțumi că există. Fără ea nu aș fi ajuns să fac sport. Mă gândeam cum o fată așa frumoasă ca ea să se bată așa de bine. Sunt multe femei care arătau foarte bărbătoase și ea le bătea cu ușurință. Apreciez munca pe care a făcut-o. De la ea a luat amploare MMA-ul.

 

Gina Corano, idolul lui “Kinderaş”/FOTO: www.topbravado.ro

 

Rep.: Ai ajuns măcar cu gândul la faptul că ai putea, într-o anumită perioadă a carierei, să ajungi ȋn UFC?

A.A.: La sala unde mă antrenez este cineva care luptă ȋn organizația UFC. Mi-a zis că am foarte multe șanse ca femeie, pentru că concurența nu e foarte mare. Este ȋn Germania o tipă cu care pot să mă antrenez. O cheamă Sheila Gaff. Ea a luptat ȋn UFC, promoţia mare. Și o să facem sparring. Sunt extrem de motivată.

Rep.: Dar, totuşi, cum ar fi să lupţi cu cele mai puternice din lume?

A.A.: Ar fi wow. O realizare foarte mare pentru mine și români. Și m-aș bucura să reprezint România ȋntr-o organizație atât de mare…

Rep.: Sperăm să ajungi numărul 1 în România şi să te vedem luptând în UFC…

A.A.: (zâmbeşte) Și eu sper…

 

Foto: arhivă personală

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).