Miercuri,
05.11.2025
Cer Senin
Acum
5°C

Muzeul Astra documenteaza istoria culturala a minoritatilor etnice in cadrul parteneriatului cu MiST

În perioada 27 aprilie – 2 mai, s-a desfășurat o nouă etapă a parteneriatului romano-norvegian încheiat între Muzeul ASTRA și MiST (Museums of South Trøndelag, Trondheim), în cadrul proiectului Patrimoniu Deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului Astra.

„În acest scop, reprezentanți ai proiectului s-au întâlnit cu scopul de a dezbate teme precum stadiul implementării proiectului și activităților desfășurate în comun, riscurile și obiectivele principale pentru următoarele luni de implementare. Întâlnirile de management au oferit o bună ocazie pentru a compara strategiile generale ale celor două muzee partenere, în ideea de a identifica cele mai potrivite metode și idei care pot aduce experiențe relevante pentru vizitatorii muzeelor. Pe de altă parte, echipa română de documentare și-a prezentat rezultatele activității de cercetare pe teren în cadrul seminarului organizat de partener, care a abordat subiectul documentării istoriei culturale a minorităților etnice din România și Norvegia și reprezentării acestora în cadrul muzeelor”, spun reprezentanţii Muzeului Astra.

Rezultatele activităților de documentare desfășurate în parteneriat în cadrul acestui proiect vor fi valorificate prin organizarea unei expoziții comune, care va fi vernisată atât în Romania, cât și în Norvegia.

„Patrimoniu Deschis. Creșterea accesibilității publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA” a fost ales ca proiect predefinit în cadrul programului PA 16/RO 12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”, primind o finanțare 100% nerambursabilă în valoare de 3.500.054 euro prin Granturile SEE 2009-2014 (Islanda, Liechtenstein și Norvegia).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus