Hotel Hilton Sibiu a fost distins cu locul III în cadrul Galei TopHotel Awards, la categoria Hotelul Anului – 5 Stele, afiliat unui lanț hotelier internațional, hotelul Golden Tulip a fost clasat pe locul III la categoria Hotelul Anului – 4 Stele, afiliat unui lanț hotelier internațional, iar restaurantul Hermania a fost clasat pe locul III la categoria Leisure – cel mai popular restaurant al anului. În fine, cel mai bun website dezvoltat local aparținând unui hotel sau unei pensiuni a fost desemnat cel al hotelului Hohe Rinne Păltiniș.
Premiile au fost acordate săptămâna trecută, în cadrul celei de-a opta ediții a conferinței Tourism & Leisure Investment, iar câștigătorii au fost desemnați în urma unei proceduri de votare online, desfășurată în perioada 6 – 26 aprilie 2015. ”Ulterior, nominalizații au fost jurizați de o comisie formată din 20 de experți de top din principalele segmente ale industriei hoteliere de turism și ospitalitate”, arată organizatorii evenimentului dedicat turismului din România.
”Este o satisfacție pentru noi. Știam că suntem destul de apreciați pe piața națională, dar suntem în competiție cu marile lanțuri hoteliere din București, care au altă piață cu un alt potențial. Să fim pe locul trei pe țară, luând în considerare toate criteriile, de la operațional la business și așa mai departe este o realizare. Este greu să concurezi cu hotelurile de cinci stele din Capitală, dar noi, având în spate un brand, este puțin mai ușor”, declară Nicoale Aron, managerul general al Hilton Sibiu.
Numărul ridicat de premii obținute de operatorii din turismul sibian indică dezvoltarea acestei industrii, consideră managerul singurului hotel de cinci stele din Sibiu. ”Suntem pe un trend ascendent în ceea ce privește industria turismului. I-am felicitat pe toți ceilalți din Sibiu care au fost premiați, Golden Tulip, Păltinișul, restaurantul Hermania… Bravo lor, înseamnă că începem să urcăm pe scara turistică foarte bine. «Lupta» noastră se dă în continuare cu industria din Brașov, de asemenea foarte premiată. Dar, dacă ne mobilizăm, dacă vom fi atenți, putem depăși Brașovul. Chiar dacă acolo au fost făcute investiții foarte mari în ultimul timp”, mai arată Nicolae Aron.
HOTELS & MEETING VENUES
HOTELUL ANULUI – CATEGORIA 5 STELE, AFILIAT UNUI LANT HOTELIER INTERNATIONAL
• Locul 1 - JW Marriott Bucharest Grand Hotel
• Locul 2 - Radisson Blu Hotel, Bucharest
• Locul 3 - Hotel HILTON Sibiu
HOTELUL ANULUI – CATEGORIA 5 STELE, NEAFILIAT UNUI LANT HOTELIER INTERNATIONAL
• Locul 1 - Grand Hotel Continental, Bucuresti
• Locul 2 - City Plaza, Cluj Napoca
• Locul 3 - Hotel Epoque
HOTELUL ANULUI – CATEGORIA 4 STELE, AFILIAT UNUI LANT HOTELIER INTERNATIONAL
• Locul 1 - Crowne Plaza Bucharest
• Locul 2 - Novotel Bucharest City Centre
• Locul 3 - Hotel Ramada Plaza Bucharest
• Locul 3 - Golden Tulip Ana Tower Sibiu
HOTELUL ANULUI – CATEGORIA 4 STELE, NEAFILIAT UNUI LANT HOTELIER INTERNATIONAL
• Locul 1 - Kronwell Brașov Hotel
• Locul 2 - Capital Plaza Hotel, Bucuresti
• Locul 3 - Hotel Cismigiu
CEL MAI POPULAR HOTEL AL ANULUI (HOTELURI ECONOMICE & DE CLASA MEDIE – 3 STELE)
• Locul 1 - Hotel Caro Parc
• Locul 2 - Hampton by Hilton Cluj- Napoca
• Locul 3 - Rembrandt Hotel
HOTELUL ANULUI PENTRU TURISM DE AGREMENT
• Locul 1 - Hotel Vega
• Locul 2 - Sport Hotel & Spa
• Locul 3 - Alpin Resort Poiana Brasov
• Locul 1 - Valea Verde Resort, Transylvania
• Locul 2 - Cabana Motilor
• Locul 3 - Conacul lui Maldar
• Locul 1 - Hadar Chalet
• Locul 2 - Domeniul Dracula, Danes
• Locul 3 - Pensiunea Rhein, Azuga
• Locul 1 - JW Marriott Bucharest Grand Hotel
• Locul 2 - Kronwell Brașov Hotel
• Locul 3 - Willbrook Platinum Business & Convention Center
• Locul 1 - MERCURE BUCHAREST CITY CENTER
CEA MAI BUNA INVESTITIE A ANULUI (RENOVARE / IMBUNATATIRE A UNUI HOTEL)
• Locul 1 - Danubius Health Spa Resort Bradet
• Locul 2 - Athénée Palace Hilton Bucharest
• Locul 3 - Riserva Wine Spa - Ramada Oradea
• Locul 1 - Shiseido Spa at Stejarii Country Club
• Locul 2 - Ana Aslan Health Spa
• Locul 3 - Kronwell Brașov Hotel
CEL MAI POPULAR RESTAURANT AL ANULUI
• Locul 1 - Bistro del'Arte, Brasov
• Locul 2 - Pescaria lui Matei, Agigea
• Locul 3 - Hermania, Sibiu
• Locul 1 - Caru' cu Bere
• Locul 2 - Hanul Berarilor
• Locul 3 - Lacrimi si Sfinti
• Locul 1 - BA R A C C A, Cluj
• Locul 2 - OSHO STEAK HOUSE BUCURESTI
• Locul 3 - The Artist
• Locul 1 - Starbucks
• Locul 2 - Brioche Doree
• Locul 3 - Paul
• Locul 1 - Muzeul National Peles
TOURISM
• Locul 1 - TAROM
• Locul 2 - WIZZ AIR
• Locul 3 - TURKISH AIRLINES
• Locul 1 - Perfect Tour
• Locul 2 - Happy Tour
• Locul 3 - EXIMTUR BUSINESS
• Locul 1 - DANUBIUS TRAVEL
• Locul 2 - Karpaten Turism
• Locul 3 - Exact Tours
• Locul 3 - INVITATION ROMANIA TRAVEL
• Locul 1 - VOLA
• Locul 2 - TUI TravelCenter
• Locul 3 - Paravion Tour
• Locul 3 - esky.ro
• Locul 1 - Christian Tour
• Locul 2 - EXIMTUR
• Locul 2 - TUI TravelCenter
• Locul 3 - Perfect Tour
• Locul 1 - Avis Rent a Car Romania
• Locul 2 - Autonom Rent-a-Car
• Locul 3 - Sixt Romania
BEST DIGITAL DEVELOPMENT
CEL MAI BUN WEBSITE AL UNEI AGENTII DE TURISM (NON-OTA)• Locul 1 - Perfect Tour
CEL MAI BUN WEBSITE DEZVOLTAT LOCAL AL UNUI HOTEL SAU PENSIUNE• Locul 1 - Hohe Rinne Paltinis Hotel & Spa
CEA MAI BUNA APLICATIE MOBILA DE TURISM• Locul 1 - Henri AppPort – aplicatia aeroportului Henri Coanda
Sursa clasamentului: 2015 Hotel Conference
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Grand Hotel Continental , Socar România , Hotelul Anului , Hotel Hilton Sibiu , Cluj Napoca , Radisson Blu Hotel , Marriott Bucharest Grand Hotel , Golden Tulip Ana Tower Sibiu , The Artist , Hohe Rinne Paltinis Hotel , Henri Coandă , Alpin Resort Poiana Brasov , Ana Aslan Health Spa , Leisure Investment Conference , Valea Verde Resort , Athénée Palace Hilton Buchares , Domeniul Dracula Daneș , Happy Tour , Shiseido Spa , Muzeul National Peles , Autonom Rent , Karpaten Turism , Stejarii Country Club , Nicolae Aron , Avis Rent , Christian Tour , Brioche Doree , Cabana Motilor , Hotel Golden Tulip , Capital Plaza Hotel , City Plaza , Convention Center , Crowne Plaza Bucharest , Danubius Health Spa Resort Bra , Hilton Sibiu , Exact Tours , Galei Top , Hadar Chalet , Hanul Berarilor , Henri App , Hilton Cluj , Hotel Awards , Hotel Caro Parc , Hotel Cismigiu , Hotel Conference , Hotel Epoque , Hotel Ramada Plaza Bucharest , Hotel Vega , Kronwell Brașov Hotel , Nicoale Aron , Novotel Bucharest City Centre , Paravion Tour , Pensiunea Rhein , Perfect Tour , Ramada Oradea , Rembrandt Hotel , Riserva Wine Spa , Sixt Romania , Source Sans Pro , Sport Hotel , Willbrook Platinum Business
Vizualizari: 4643
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Adi Gliga
Acum 9 ore
Calitate nu cantitate
Acum 9 ore
Pastor Marginas
Acum 9 ore
Nemo
Acum 9 ore
Ion Iliescu