Luni,
26.09.2022
Cer Senin
Acum
18°C

Un altfel de tur al Sibiului, cu sferoidul portocaliu. Juniorii lui CSU Sibiu au invitat trecatorii la turneul de baraj pentru faza finala

În urmă cu câteva minute, juniorii U 13 ai lui CSU Sibiu au încheiat un altfel de turul al Sibiului. Un tur al baschetului. Derulat în trei spaţii neconvenţionale, pe parcursul a trei ore. Cu un entuziasm debordant pentru ceea ce constituie jocul cu sferoidul portocaliu, puştii au trosnit de vitalitate încercând să picteze în culori pestriţe tabloul pur al baschetului, fără grimase şi sume exorbitante, şi să le treacă pe la urechiile a cât mai multor oameni vestea că în acest weekend vor evolua în Sala “Transilvania”, la turneul de baraj pentru calificarea în faza finală pe ţară.

Terasa din faţa intrării în Galeriile Comerciale Shopping City Sibiu, Piaţa Mare a Sibiului şi Aeroportul Internaţional Sibiu au luat, într-o fracţiune de secundă, forma unor mini-terenuri de baschet, în care atmosfera cu zâmbetele copiilor se îmbina armonios cu cea a  paşilor grăbiţi şi a privirilor în care se oglindea curiozitatea trecătorilor. Trecători ce se mai opreau, din când în când, din activităţile aproape telepatice de zi cu zi, pentru a retrăi o picătură din vâltoarea tinereţii: aruncatul cu mingea la coş.

 

11

Mingile zboară de colo-n colo. Puştii la fel

 

O aruncare la coş, la invitaţia de nerefuzat a puştilor, parcă îi mai întinerea cu doi sau trei ani, sau poate cu 20-30, când unele persoane afirmau, cu ridicături în marginile gurii, că “n-am mai aruncat la coş din liceu”.  “Trecătorii au fost puţin reticenţi. Poate din ruşine. Sau poate nu sunt obişnuiţi cu manifestări sportive în oraşul nostru, ci doar cu cele culturale. Unii au fost mai deschişi, alţii nu…”, susţine Alexandru Rubint, antrenorul juniorilor U 13, pentru Turnul Sfatului.

 

22

Un trecător îşi încearcă norocul. Dar mingea se încăpăţânează să intre-n coş

 

Octavian Popa Calotă şi Vlad Tincu, componenţi ai echipei de seniori, au fost prinşi şi ei în hora de bucurie a copiilor, fiind vrăjiţi de coşul mobil, deplasat şi el de colo-n colo. De la Shopping City Sibiu, la Piaţa Mare şi, în final, la Aeroportul Internaţional Sibiu. “Kevin” îndemna puştii la curaj. La atitudinea de a invita câţi mai mulţi trecători să introducă mingea printre aţe şi de a-i invita la un turneu de baraj care îi poate propulsa la turneul final, dar şi în notorietate. O atitudine pe care “Kevin” o degajă pe parchet la fiecare meci al “galben-albaştrilor”. Fie că e doar un meci amical, fie că e o partidă cu miză. Respectul şi l-a câştigat. Mereu. Faţă de un spectator sau fan. Sau chiar şi faţă de un simplu trecător. E lecţia pe care o transmitea fiecărui puşti căruia şortul îi acoperea genunchii şi tibiile julite. E atitudinea lui. A noului căpitan al lui CSU Sibiu, în mandatul proaspătului antrenor al echipei, Dan Fleşeriu.

 

33

“Kevin” măsoară mişcările puştilor, cu atenţia unui arheolog

 

“Ideea a venit pentru promovare a clubului nostru, a baschetului sibian, pentru promovarea evenimentului din weekend-ul acesta, turneul de baraj pentru faza finală. Sperăm la o calificare în turneul final, şi acolo vom vedea, dar vrem o clasare cât mai sus. N-am mai jucat cu adversarii pe care urmează să-i întâlnim, dar eu zic că nu se pune problema să nu ne calificăm. Sunt optimist”, susţine Alexandru Rubint.

 

44

Un copil de 6-7 ani îşi pune toată forţa într-o aruncare, în coşul montat în Piaţa Mare

 

20150513 164424

Micii baschetbalişti se bucură de farmecul baschetului, în Aeroportul Internaţional Sibiu

 

Turneul de baraj va avea loc sâmbătă şi duminică, 16-17 mai, în Sala “Transilvania”.

Programul:

Sâmbătă: 09:30-11:30 LPS Bihorul Oradea – CSS Unirea Iaşi

11:30-13:30 CSU Sibiu – ACS Dan Dacian Bucureşti

17:00-19:00 ACS Dan Dacian Bucureşti – LPS CSS Bihorul Oradea

19:21 CSU Sibiu – CSS Unirea Iaşi

Duminică:

09:00-11:00 CSS Unirea Iaşi – ACS Dan Dacian Bucureşti

11:00-13:00 CSU Sibiu – LPS CSS Bihorul Oradea

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus