Putregaiul socio-politic al padurilor

A trebuit să apară un scandal de proporţii în scena politică (încă unul) pentru ca problema şi soarta elementară a pădurilor să fie percepută, apreciată şi evaluată la adevărata ei semnificaţie şi importanţă. Măcar dacă din acest scandal pădurile noastre s-ar afla în câştig.

Cearta şi acuzele între preşedinte şi premier sunt de o gravitate deosebită. Cum îi e obiceiul, se pare că premierul a prins din nou aripi, şi-a revenit la matcă, împrăştie, cu o superficială uşurinţă vorbe grele în stânga şi dreapta, în scopul netezirii terenului şi a revenirii peste linia de plutire în competiţia politică. Dacă informaţiile privitoare la traficul de influenţă practicat la Cotroceni le are de la servicii, situaţia poate fi de două ori gravă: odată pentru că preșidinţia nu le-a luat în seamă deşi, inerent, au ajuns şi la urechile ei;  a doua oară-şi mai grav-pentru că a persistat şi persistă în practicarea traficului. Dacă însă sunt vorbe de clacă aruncate golăneşte pe ecran pentru a lovi în preşedinte şi în adversarii din PNL, ceea ce, din câte îl cunoaştem n-ar fi o noutate, datele problemei se schimbă.

Aşadar, de ce a retrimis preşedintele Codul Silvic Parlamentului spre reexaminare? Se spune că a luat în seamă obiecţiunile  Consiliului Concurenţei potrivit cărora limitarea şi controlul circulaţiei materialului lemnos impuse în noul Cod Silvic vine în contradicţie cu prevederile Cartei Europene privitoare la libera circulaţie a mărfurilor şi că deci, în caz de neconformare, suntem pasibili de infringement. Chestiune înadevăr delicată.

Este aici una dintre serioasele probleme izvorâte din aderarea la UE şi cărora politicienii noştri nu le-au ţinut piept cum se cuvine în apărarea interesului naţional. Carta europeană a ţinut seamă într-o măsură oarecare de specificitatea şi nivelul de dezvoltare diferenţiat al ţărilor aderente. Era şi ea într-un fel pusă între ciocan şi nicovală: să recunoască ţărilor mai puţin dezvoltate o marjă de facilităţi prin excepţii de la regulă dar, în acelaşi timp, să îndemne, să stimuleze la eforturi înzecite pentru recuperarea rămânerii în urmă. Ei bine, când s-a negociat aderarea, reprezentanţii noştri trebuiau să ia în seamă prezervarea şi protecţia asupra obiectivelor economice majore privind bogăţiile naturale ca de pildă petrolul, zăcămintele aurifere, terenurile agricole şi pădurile, baza puterii noastre economice. Aruncate în văltoarea circuitului comercial în care puterea noastră de mişcare este vădit inferioară, rezultatul a fost şi este devastator.

Nu numai atât. Intraţi pe terenul liberei circulaţii a bunurilor, mulţi români, pornind de la politicieni şi sfărşind cu mici proprietari, au cedat tentaţiei banului şi au pus în cauză uneori la valori modice sau la valori interesate, substanţa bogăţiei româneşti. Aşa de pildă cazul Petrom, Sterling, Roşia Montană şi acum, scoasă însfârşit la ordinea zilei, problema pădurilor. Putem nominaliza guvernările Năstase şi Tăriceanu în fruntea prădăciunilor.

Măsurile de protecţie prevăzute în Codul Silvic raportate la aceste realităţi sunt binevenite. Pădurea este nu numai o bogăţie ci şi podoaba, stimulentul vieţii noastre sănătoase, a aerului înmiresmat pe care–l respirăm. Avem toate motivele să pretextăm excepţii de la regula circulaţiei nelimitate. Parlamentul va cântări şi sperăm, va impune voinţa noastră în faţa forurilor europene. Aceasta nu însemnează însă că gestul instituţiei prezidenţiale este nejustificat. Confruntaţi cu o posibilă reacţie a UE, Preşedintele era îndrituit să repună în discuţie problema în faţa Parlamentului, chemat în final să decidă şi să exprime voinţa naţională în prezervarea valorilor noastre perene.

În principiu nu este exclusă însă şi o motivaţie să-i spunem paralelă, adică urmărind şi satisfacerea unor interese de felul celor relative la societatea austriacă în discuţie. Dar o astfel de acuză gravă nu se aruncă pe ecranele televizoarelor în scopul compromiterii adversarului politic decât, eventual, când a fost verificată şi certificată de organele competente, ceea ce nu a fost cazul până la ora actuală. Oricum, cherela pornită dintr-o belicoasă inconştienţă nu se poate lăsa decât cu un gust amar. Dacă s-ar dovedi reală afirmaţia cu privire la traficul de influenţă, instituţia prezidinţială va ieşi grav şifonată; asemenea şi politicienii liberali la care s-a făcut aluzie. În schimb dacă se va dovedi o făcătură, ea va arunca încă odată în derizoriu instituţia primului ministru. Când răfuiala şi acuzele se învârt în zonele cele mai înalte ale puterii nu e de bine, dat fiind impactul lor contaminant la nivel social. Ţara are nevoie de instituţii şi conducători credibili, onoranţi, exemple de urmat.  Altminteri, este de înţeles, interesaţii şi afaceriştii doar atât aşteaptă: exemplul autorităţilor. Şi astfel, de la mic la mare, de la indivizi la colectivităţi organizate, ne năpustim vijelios asupra valorilor care asigură temelia, trăinicia şi permanenţa unei vieţi onorante şi decente, între care iată, atât de preţiosul fond forestier.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi