Părinții și copiii deopotrivă sunt așteptați în perioada 30 mai–1 iunie la cea de-a VIII-a ediție a Târgului Național de Jucării, la muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Organizatorii anunță trei zile de copilărie și voie bună.
Pe parcursul târgului, în zonaTehno Etno Parc din Muzeul în aer liber vor fi puse în scenă spectacole de teatru, muzică și dansuri. ”În același cadru vor fi amenajate 20 de standuri, în care 40 de meșteri populari vor pune la vânzare jucării din lemn şi din ceramică, dar şi îmbrăcăminte, cărţi şi turtă dulce. Atât sâmbătă, cât şi duminică, copiii sunt aşteptaţi să participe la ateliere de modelaj în lut, confecţionat păpuşi din aţă şi morişti din hârtie, cusături pe pânză”, spun organizatorii.
Deschiderea oficială a Târgului Naţional de Jucării va avea loc pe 30 mai, ora 13:00, iar în perioada 31 mai – 1 iunie, târgul se va desfăşura între orele 10:00 şi 18:00.
La festivitatea de deschidere a "Târgului Naţional de Jucării" cei prezenţi vor asista la un concert coral susţinut de corurile reunite ale Şcolilor Gimnaziale „Regele Ferdinand” şi „Radu Selejan”, coordonator profesor Paul Miereanu.
Tot în 31 mai, Centrul "Helen Doron English" va organiza diferite jocuri pentru copii, ateliere de realizat mărgele din lemn, jucării din pâslă, măşti din diferite materiale, pictură pe faţă.
Pe 1 iunie, de ziua lor, copiii vor avea intrarea gratuită în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
de Paula Văleanu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dumbrava Sibiului , Paula Văleanu , Piaţa Regele Ferdinand , Helen Doron English , Târgului Naţional , Paul Miereanu , Radu Selejan Sibiu , Tehno Etno Parc , Şcolilor Gimnaziale
Vizualizari: 620
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Eu
Acum 51 minute
Emil
Acum 2 ore
Un producător
Acum 2 ore
@Q
Acum 3 ore
Emil