Vineri,
04.12.2020
Cer Senin
Acum
11°C

Bisericile bunicilor nostri stau sa cada. Mitropolia face biserici noi

31 Mai 2015 22:34

Bisericile bunicilor nostri stau sa cada. Mitropolia face biserici noi

De câte ori bunicile noastre își fac cruce, pleacă fruntea și spun "Doamne, ajută-ne", sunt mari șanse să fi intrat într-o biserică monument istoric. Lăcașurile mici, cu miros de lemn umed și tămâie proaspăt arsă, cu pictura ștearsă și igrasie până la ferestre, bisericile ortodoxe din satele uitate de lume încep să fie uitate, acum, și de Dumnezeu. Niciuna dintre bisericile ortodoxe monument istoric din județul Sibiu nu este în stare bună, arată un raport al Direcției Județene pentru Cultură.

Bisericuță unică în Transilvania, în bătaia de joc a autorităților

Satului Gherdeal ar putea foarte bine să-i fie schimbat numele în Nicăieri. În peisajul pustiit, cu case dărâmate prin care cresc copaci groși cât trei voinici laolaltă, mai stau doar cinci oameni. Niciunul nu mai merge la biserică. Deși în Gherdeal există o biserică ce este clasificată drept monument istoric de categorie B. Biserica "Sf. Nicolae"a fost construită în 1795, pe un deal, la marginea satului. Este unică pentru că respectă toate canoanele bisericuțelor din lemn, dar are structură din zidărie. Înăuntru se păstrează încă obiecte bisericești de acum mai bine de un secol, dar toate riscă să fie distruse, pentru că acoperișul este atât de degradat, încât înăuntru, pur și simplu, plouă.

În această primăvară, un grup de restauratori voluntari, alături de studenți de la Universitatea "Lucian Blaga", au început să refacă acoperișul. "Ne aflam în punctul critic. De aici, biserica ori se distrugea, ori se intervenea urgent. Este într-o stare de conservare destul de rea. Ploua deja în acoperiş, pe pictură. Cu câţiva ani înainte, preotul a pus o folie, care a mai protejat, cât de cât, dar şi asta s-a găurit. Aici ne aflăm în zona dominant săsească, referindu-ne la istorie. Avem doar câteva bisericuţe micuţe, valoroase. Dacă reuşim să le păstrăm, atunci putem echilibra puţin raportul dintre cetăţile fortificate, care au un renume foarte mare şi cultura mai pricăjită, mai necăjită, a românilor", spune coordonatorul restauratorilor voluntari, Ștefan Vaida.

Arhiepiscopia nu a finanțat în niciun fel biserica, în ultimii ani. Ba mai mult, la nici 50 de metri de zidul bisericii, cu toate că se află într-o zonă de protecție a monumentului, un investitor a ridicat o pensiune extinsă, care încă nu a fost deschisă.

Galbenul de Fofeldea cade pe podea

Biserica ortodoxă din Fofeldea are una dintre cele mai frumoase picturi bizantine din Transilvania. În urmă cu 200 de ani, pereții au fost pictați de doi frați, care și-au colorat vopseaua cu pigmenți din pământul din jurul bisericii. Așa au ajuns la o culoare caldă, aproape aurie, pe care specialiștii o denumesc “galbenul de Fofeldea”. Biserica a fost trecută pe lista monumentelor istorice de importanță națională în urmă cu cinci decenii. În ultimii ani, însă, satul a sărăcit, oamenii au plecat să muncească în străinătate, iar aici au mai rămas doar 80 de familii, care abia își duc zilele.

Ca să salveze biserica, în care infiltraţiile ajunseseră la un metru de sol, preotul paroh a renovat edificiul singur, împreună cu localnicii. "Posibilităţile materiale, mai ales ale oamenilor, chiar dacă sunt credincioşi cu inimă deschisă şi care frecventează sfânta biserică, n-au mai putut să ţină pasul, să întreţină această biserică la nivelul corespunzător. Şi atunci, s-a deteriorat acoperişul, au fost infiltraţii de apă în fundaţia bisericii, nivelul de umezeală s-a ridicat spre pictură, iar de sus, din cauza acestor infiltraţii, au apărut fisuri în cupolele principale ale bisericii, fisuri care nu numai că au crăpat pictura, ci, în multe locuri, a început să cadă", explică preotul Dumitru Tătoiu.

Mai ales de la cupole, bucăți enorme de tencuială s-au desprins, iar pictura, foarte valoroasă, nu mai poate fi recuperată.

Biserici-monument în sate aproape goale

Aproape toate bisericile ortodoxe cu valoare de monument sunt în sate pitoreşti, dar care, în ultima vreme, au rămas aproape goale. Și despre biserica din Ţichindeal, autorităţile spun că are nevoie urgentă de renovare. Igrasia şi infiltraţiile au afectat grav pictura interioară, despre care specialiştii spun că este una dintre cele mai valoroase din Transilvania.

Un raport publicat recent de Direcţia pentru Cultură din Sibiu arată, de altfel, că toate cele 18 biserici monument istoric din judeţul Sibiu au nevoie de restaurare. "Starea lor s-a degradat foarte mult. Este cazul bisericii din Broşteni, cazul bisericii din Presaca, cazul bisericii din Sângătin, din Ilimbav, din Noiştat... Instituţia noastră a făcut controale, chiar în acest an, cam la toate aceste monumente", explică directorul Direcției pentru Cultură, Răzvan Pop.

Arhiepiscopia vrea biserici noi. Pe cele vechi le ignoră

Arhiepiscopia Sibiului a refuzat să ofere explicații cu privire la starea în care au ajuns bisericile ortodoxe monument istoric. În afară de cele 18 monumente de interes naţional, biserica ortodoxă mai are, în judeţul Sibiu, alte 47 de monumente de interes local. În timp ce bisericile fortificate săseşti din județ au beneficiat de un proiect european în valoare de aproape 6 milioane de euro, Arhiepiscopia nu a accesat niciun proiect cu finanţare naţională sau europeană pentru renovarea bisericilor ortodoxe.

Se spune că un popor care nu-și respectă strămoșii, nu merită respectat. Deși nu ridică un deget pentru bisericile bunicilor noștri, Mitropolia Ardealului începe, anul acesta, construcția a două biserici noi - pe Bulevardul Vasile Milea, în curtea Academiei Forțelor Terestre și în cartierul Hipodrom. Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, a anunțat, la începutul acestui an, că ar mai fi nevoie de alte 20-30 de biserici noi.

Pentru comparație, anul trecut bisericile fortificate din România au primit aproximativ 360.000 de vizitatori, aproape jumătate dintre aceștia trecând pragul Bisericii Negre din Brașov. În data de 5 aprilie s-a deschis oficial noul sezon turistic, iar conducerea Bisericii Evanghelice C. A. din Transilvania estimează că va depăși cifra de 400.000 de vizitatori.

În același scop turistic, administratorii bisercicilor fortificate au inițiat un card turistic, Transilvania Card, care oferă acces gratuit la 41 de biserici fortificate și reduceri de până la 20 la sută la diverse servicii adiacente, precum cazare, servirea mesei la restaurante sau achiziționarea de produse turistice.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

23 comentarii

Odin

Acum 5 ani

Pai alea vechi nu mai produc bani și dacă tot sunt monumente atunci să facă vine Statul să le repare!
Raspunde

Gruia

Acum 5 ani

Nu sunt specialist in materie dar am impresia ca bisericile sunt construite de catre parohii si nu de catre mitropolie.
Raspunde

Dorin

Acum 5 ani

Şi daca erau reparate săreau aşa-zişii ziarişti că Mitropolia repară biserici în care mai intră doar 5 enoriaşi în loc să facă altceva cu banii...Oricum, orice ar face, Biserica le stă unora în gât...
Raspunde

Bau-Bau

Acum 5 ani

Nivelul de civilizatie se observa dupa religiozitatea oamenilor, este invers proportional...Cand in toata lumea civilizata Bisericile dispar, se inchid din lipsa de enroiasi, la noi se construiesc altele...Suntem prosti, da\' multi...
Raspunde

Zorro

Acum 5 ani

Comentariile, 1,2,3 demonstreaza gradul de pregatire intelectuala a enoriasilor de mai sus. Iar faptul ca popii fac biserici noi, iar cele vechi le lasa in paragina, arata cit de prosti sunt cei care-i pastoresc. Nu exista o lege a patrimoniului? Sa-i traga la raspundere. Bisericile acestea vechi reprezinta istoria voastra, cultura voastra, pe care o lasati sa se distruga. Sunteti la fel de prosti ca cei care distrug patrimoniul cultural mondial din orasele antice Petra, s a m d. Biserica sa-si vada de treaba ei, sa nu se amestece in politica de exemplu, sa nu mai faca poulism, atunci nu ar sta in gitul nimanui.
Raspunde

joseph

Acum 5 ani

2, Gruia, știi bine, nu numai că sunt construite dar sunt și administrate de către parohii, mitropolia doar adună frișca, taxele și birurile. Dacă nu mai există enoriași, e clar că se dărâma biserica că nu mai are cine s-o întrețină.
Raspunde

rety

Acum 5 ani

bai si care este problema de se depopuleaza satele si orasele ,caastia de ne conduc de 25 ani in loc s-a umble la educatie si infratuctura ,a lasat satele s-a dispara ,,mai mergeti ,afara din tara si vedeti cum sunt legate toate localitatile de un oras prosper ,prin infrastuctura si cum oameni face naveta de la 60 -70 de km ,aici sate la distanata de 10 -15 km ,dispar ,e normal bai gugustucilor ,tineretud la tara nu vor s-a mai traiasca ca stramosi stromosilor lor ,cu buda in fuindu gradini si lipsa derumuri si apa de la fintina cu rudita ,s-a nu mai vorbim de civilizatie ,urbana de ce fredeti cape 14 noiembrie 2014 diaspora a votat cu ,johannis ,aia vad ce inseamna civilizatie urbana indiferent de marimea localitatilor ,adica ce are ala la bucuresti ,are si ala din cucuieti din deal ,la noi tot o apa si un pamint ,ca sefi care au distrus tara si au praduito ,i-si fac concedile si cumparaturile ,nu la alimentara din colt s-au seco -hand la toale ,fac la ,paris ,londra ,roma ,etc si concedile la ,ibizza ,monaco ,baden -baden ,maiami ,dubai ,abu dabi ,etc ,,si ne miram ca nu vine multi turisti ,turisti care vine la noi in tara s-a ne viziteze natura arhaica si ursi care umbla la liber prin orase ,vor la sfirsitu zilei s-a se oduihneasca in hoteluri de 5 stele nu in codri cu lihioanele paduri ,misunind pe linga ei ,trezitiva si mai opritiva din furat siindobitocit natia ,ca in ritmu asta nu o s-a mai aveti pe cine conduce,fugim toti care ne mai tine balamalele in occident ,si atunci s-a vezi cum va mincati intre voi praduitori neamului
Raspunde

ptr rety

Acum 5 ani

rety, tata! ai dreptate cu indobitocitul. Citind comentariul tau vad doar un dobitoc incult, fudul si cu gura mare. Pana sa faci spume la gura scriind comentarii aiurea, mai bine ai pune mana pe o carte si sa inveti un minim decent al limbii romane.
Raspunde

@7

Acum 5 ani

Sa inteleg natangul satului ca de aia are Brasovul de trei ori mai multi turisti decat Sibiul fiindca e mai civilizat si dupa ce vad lighioane se intorc la civilizatie In sibiu nu Sunt nici lighioane nici civilizatie ci doar o viata trista cenusie de orasel de provincie
Raspunde

geo

Acum 5 ani

Daca am ajuns sa ma informeze alin bratu despre ce si cum pe la biserici, pe la Mitropolie, inseamna ca am ajuns rau de tot. Ai avut macar bunul simt sa ceri si un punct de vedere de la cei despre cei de care vorbesti? Potzi sa ne dai sursa unde ai consultat raportul DJC la care faci referire? Confuzie si prostie amestecate cu dezinformare.
Raspunde

Pt Geo

Acum 5 ani

Mai Geo!...oare cate facultati trebuie sa termini pentru a-ti da seama ca religia, indiferent de confesiune, e apanajul inculturii sau inceputul nebuniei?...
Raspunde

Ada

Acum 5 ani

Acel G...G... \"God\" cocotat in varful unei piramide sau ierarhii careia se inchina umanitatea pare-se a semana in substanta cu opusul. Doar denumirea e buna, continutul rau in multe privinte. Caci Dumnezeu dispare acolo unde apare un sistem de tip ierarhic. Cine este destept il gaseste doar in afara acestui sistem fals.
Raspunde

Mitica

Acum 5 ani

Nici biserica MONUMENT ISTORIC 1762 CU HRAMUL ,, BUNA VESTIRE ,, din TOPARCEA nu a avut parte de un gospodar adevarat !
Raspunde

dana

Acum 5 ani

Oamenii cu o viziune optimistă tind să fie cei care îşi modifică în mod activ viitorul, construindu-l şi creându-l. Asta scrie celebrul *** în cartea ”Succesul în viață”.***part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, *** la ***:stanciu.dana1965***
Raspunde

@11

Acum 5 ani

N-ai nevoie de multa scoala sa-l faci pe Iorga \"apanajul inculturii sau inceputul nebuniei\". Sau pe Newton. Sau sa dai de inteles ca Stalin a fost un mare om de cultura sau unul foarte sanatos la minte.
Raspunde

joseph

Acum 5 ani

15, Iorga a tratat religia prin prisma istorică și a îndemnat preoții să nu uite că aveau o misiune culturală, socială și națională, nicidecum dogmatică. Era o epocă în care era la mare modă naționalismul ortodox, iar Newton a fost un deist, dar nu un religios, pentru că toate teoriile demonstrate de el contraziceau \"adevărurile\" bisericești. Matale confunzi credința cu religiozitatea. Dar mai poţi căuta exemple, sigur o să le găseşti, căile Domnului sunt nebănuite...
Raspunde

@16

Acum 5 ani

bravo fratica esti bun de masonerie. numai acolo mai auzi besini masonice pe post de gandire.
Raspunde

@17

Acum 5 ani

Bai, fratica, parca e mai suportabil un vânt masonic decât o voma habotnica...
Raspunde

Urs

Acum 5 ani

Pai ma voi nu va-ti dat seama de la Daci pana in zilele noastr s-au schimbat multe in cred , de unde morti mami lor a deviat ortodoxia , za raspunde si mai vorbim , sant tosi niste dementi sifilitici pradatori de oameni nevinovat .
Raspunde

Urs

Acum 5 ani

Ba spune , sant toti popi si pram mariti , inclusiv calugari ferchesi si frumosi ? sa nu mai sic ce averi au cretini (exclus calugari) ba trezitiva dracului la realitate si puneti la munca in morti mami lor , fapr concret , era o batrnica vai de ea , a mers la mormantul sotului , a venit popa is ia luatt si ultimi bani pe care ai mai avea , nu mai a putut mere sa cumpere paine , s-a culcat flamanda . vai de voi credinciosi .
Raspunde

Urs

Acum 5 ani

*****
Raspunde

Urs

Acum 5 ani

Hai ca sa va mai zici una , ma apuc sa-mi fac biserica , si ancep sa le spun oamenilor care este mersul , si incep sa vina la mine ca le spun adevarul si beneficiaza pe urma asta , gici ce se va antampla , vin baieti si ati***treaba . fapt concret la muntele atos . hai lai lui .
Raspunde

analist

Acum 5 ani

Ce-mi plac urșii care vorbesc singuri. A încercat să fie doct și spiritual, dar nu-l bagă nimeni în seamă și atunci se-njură singur.... Doamne, dar mult mai avem de lucru cu neghiobii ăștia! La muncă prietene, că n-ai manual pentru utilizarea creierului!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus