Implicatiile si responsabilitatea actului judiciar

Recenta furtună mediatică stârnită de achitarea unei femei după ce aceasta a executat 6 luni de arest preventiv pune în lumină vasta şi deosebit de delicata problemă a implicaţiilor şi responsabilităţii actului legislativ şi, corelativ, a actului judiciar penal. Subiectul nu poate fi tratat decât sumar şi parţial în limitele unui articol de presă.

Aşadar, în ce condiţii se poate legifera măsura arestului preventiv? Interesaţii noştri din Parlament susţin: numai în cazul infracţiunilor cu violenţă. Limitată astfel pro-cauza, instituţia nu ar răspunde imperativelor social-juridice. Flagelul infracţional cunoaşte faze de manifestare diferite determinate şi de stadiul evolutiv al societăţii. El trebuie să primească răspuns în funcţie de impactul pe care îl are asupra relaţiilor sociale. Dacă spre exemplu corupţia este apreciată, în stadiul în care ne aflăm, ca reprezentând un pericol pentru securitatea naţională, de ce n-ar justifica legiferarea arestului preventiv? În general, infracţiunile grave, de orice natură, care atrag după sine şi pedepse mai mari, cer măsuri de protecţie şi precauţie încă din momentul în care sunt descoperite, inclusiv măsura izolării infractorului.

O problemă care apasă asupra responsabilităţii judecătorului se raportează la condiţiile de speţă şi oportunitatea luării acestei măsuri preventive. Se porneşte de la principiul potrivit căruia judecata se face în stare de libertate, arestul preventiv fiind o excepţie. Aceasta însemnează că şi atunci când condiţiile legale sunt îndeplinite, arestarea preventivă trebuieşte extrem de bine cântărită şi adoptată numai când lăsarea în libertate reprezintă un pericol actual sau iminent pentru viaţa de relaţie socială sau dacă impietează convingător şi hotărâtor asupra demersului judiciar privind soluţionarea speţei.

Chestiunea devine extrem de delicată când, întocmai ca şi în cazul discutat, după arestarea preventivă survine achitarea. Împrejurarea este de natură a stârni resentimente la adresa magistraţilor şi compasiune pentru cercetatul devenit victimă a justiţiei; privită la nivel social-moral, aruncă o umbră de îndoială asupra justiţiei. Cum se vede treaba, politicienii noştri folosesc din plin acest prilej de răfuială.

Este o realitate: istoria ne prezintă cazuri celebre de erori judiciare. Judecata, judecarea, este un act omenesc şi ca atare expus greşelii; în domeniul ştiinţelor juridice ca ştiinţe umaniste mai vârtos decât în acela al ştiinţelor exacte. De altă parte, libertatea ca şi sănătatea sunt valori esenţiale pentru viaţă şi se cer maxim protejate. Contradicţia este izbitoare. De unde dictonul : decât condamnat un nevinovat, mai bine lăsaţi în libertate 99 de vinovaţi. Aşa ar fi la modul ideal. În ecuaţie însă intervine relaţia între interesul şi valenţele individuale în raport cu valorile şi interesele sociale. Nu se poate abzice de la instituţia justiţiei ca necesitate socială inexorabilă, de teama de a nu greşi. Legislaţiile se străduiesc să adopte reglementări tot mai adecvate pentru a pune la îndemâna magistraţilor instrumentarul realizării demersului judiciar cât mai curat posibil, cât mai apropiat de adevăr. S-a instituit şi controlul judiciar ierarhic, pe două, trei sau chiar patru trepte, pentru încercarea de evitare a erorilor. Este aici şi rolul de căpetenie al magistratului, al judecătorului care, dincolo de o pregătire temeinică, trebuieşte să acţioneze profund conştient de impactul şi semnificaţia hotărârii pe care o adoptă. Pentru un magistrat cinstit şi valoros, este o frământare de nopţi nedormite.

Cum spuneam, pot surveni şi erori, dar care trebuiesc taxate, cântărite la nivelul principiilor sumar expuse mai sus, iar nu cedând frământării emoţionale sau mai rău, exploatându-le interesat. De aceea şi în principiu, măsura arestării preventive trebuie  mărginită la nevoile strict impuse de promovarea şi eficientizarea actului de justiţie, ţinând seamă de impactul fenomenului infracţional asupra evoluţiei sociale la un moment dat. Ea trebuie în adevăr să fie o reală excepţie de la regula potrivit căreia, judecarea infractorului se face în condiţii de libertate.

Maniera în care cei cinci bravi senatori neoliberali în frunte cu şeful lor Tăriceanu au antamat situaţia rezultând din arestarea şi apoi achitarea unei femei este înduioşătoare şi în acelaşi timp îngrijorătoare. De la oameni aleşi să legifereze în ţara asta este de aşteptat o prestaţie de nivel ridicat. Ei nu s-au ostenit să citească măcar legea de organizare şi funcţionare a justiţiei spre a vedea că preşedintele ţării nu are competenţe în demiterea magistraţilor; că aceştia nu pot fi demişi; că organul îndrituit de lege să-i cerceteze disciplinar şi eventual să-i revoce din funcţie este CSM. Ei gafează grav şi când aruncă vina asupra şefei DNA. Măsura arestării preventive este doar propusă de procuror dar decisă de judecător. Nu preşedinta ÎCCJ a luat măsura arestării preventive a femeii. Ea este, în speţă, parte care s-a comsiderat vătămată. Doar că, distinşii senatori, animaţi de dorinţa şi interesul menajării tagmei lor aflată sub lupa organelor judiciare, îndreaptă conjunctural săgeţi otrăvitoare împotriva conducătorilor, spre a-şi masca astfel intenţiile şi scopul, acela de a demoniza şi compromite justiţia însăşi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).